“Reflecţii duhovniceşti” sau cuvintele de folos ale părintelui Timoftei Găurean

În ultima decadă a lunii iulie 2016, am participat la o lansare de carte, care a avut loc în Biserica Ortodoxă din Agrieş, comuna Târlişua. Cartea se intitulează „Zefirul de miazăzi. Reflecţii duhovniceşti” şi aparţine preotului Timoftei Găurean, om al locului, cunoscut în judeţul nostru (şi nu numai!) ca un slujitor al altarului cu vocaţie, cărturar rafinat, talentat artist plastic şi, nu în ultimul rând, scriitor. Acest volum a apărut la Editura „Cezara Codruţa Marica” Târgu-Mureş, 2016. Cu un cuvânt înainte („Rugăciune pe o carte”) semnat de Valentin Marica, scriitor şi editor cunoscut, şi recunoscut, nu doar în judeţul nostru (de unde îşi trage sevele!), ci în întreaga ţară, dar mai cu seamă în Ardeal. E un poem frumos, atât de frumos, încât musai să-l împărtăşim şi cititorilor noştri. „Să-ţi fie litera frunte/ şi fruntea să-ţi ardă ca grâul./ Să-ţi fie litera mal/ şi malul să dezmierde râul./ Să-ţi fie litera mers/ şi mersul să nu aibă seară,/ seceră a lunii să-ţi fie/ peste vecernii de vară./ Să-ţi fie litera trup/ şi trupul lăicer al zării,/ veac, amiezi, trezie/ peste luciul sării./ Litera să-ţi fie/ gândul fără vini,/ veşti, văzduh şi ape,/ lumină din lumini,/ vindecări de rane,/ sceptru de pământ,/ laptele fierbinte/ din sân de hiacint.”
Cartea a fost lansată în Biserica Ortodoxă din Agrieş, lăcaşul dovedindu-se neîncăpător pentru cei care au dorit să participe la acest eveniment „de la marginea judeţului, devenit pentru o zi centrul cultural al ţinutului Bistriţei şi Năsăudului”, cum afirma unul dintre prezentatorii de carte. Aceştia au fost patru scriitori: Valentin Marica, Vasile V. Filip, Aurel Podaru şi Menuţ Maximinian, ca să-i enumerăm în ordinea în care au vorbit. Nu insistăm asupra acestui eveniment, prezentat în detaliu, la momentul potrivit, în paginile cotidianului ”Răsunetul”.
Prima parte a cărţii are drept motto un citat din Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru: „Deci, smeriţi-vă sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, ca El să vă înalţe la timpul potrivit.”
Credinţa, Speranţa şi Iubirea sunt, este bine ştiut, cele trei virtuţi capitale ale creştinului. Speranţa se naşte din credinţă şi se manifestă prin iubire. Alături de care, smerenia este o altă însuşire a trăirii creştine.
Părintele Timoftei Găurean ne aminteşte că în vremurile acestea de criză economică şi spirituală, de căutare a unor soluţii pentru ieşirea din impasuri de tot felul, creştinii trebuie să reflecteze împreună la ceea ce înseamnă pentru ei speranţa în Hristos, mai bine zis armonizarea speranţei lor cu speranţa în Iisus Hristos, care este speranţa noastră deoarece „El este Dumnezeu Cel desăvârşit şi, totodată, om deplin. El este Fiul lui Dumnezeu Cel Unul născut, întrupat pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire.” Iisus Hristos, „lumina lumii”, este Speranţa noastră pentru că El este Adevărul suprem şi veşnic, iar cuvântul Său este cuvântul adevărului. Speranţa creştină creşte şi aduce roade prin cooperarea omului cu Dumnezeu. Speranţa este un dar al lui Dumnezeu făcut oamenilor, însă un dar care trebuie cultivat.
Despre toate acestea ne vorbeşte, în detaliu, părintele Timoftei şi le argumentează convingător.
„Hristos cel Euharistic se aşeză în noi precum pruncul în veşmântul de lumină al leagănului şi al grijei mamei sale. Aşezându-se în leagănul sufletului nostru, Hristos îl sfinţeşte, apărându-l de tot ce e rău, întinat şi bolnav, vindecând rănile pricinuite de păcat, vrajbă şi neascultare. Doamne, rămâi mereu în leagănul sufletului nostru.”
Un exemplu, oferit de părintele Timoftei, pentru a înţelege mai bine ce înseamnă să ai credinţă. „Cât de expresiv se exprima un înţelept: Mântuitorul îl vindecă nu doar pe orbul din naştere, ci ne vindecă pe toţi de orbire. Trebuie doar să credem în puterea Lui, să purtăm cu noi, oriunde, credinţa, această taină dulce, cum o numea Monahul de la Rohia, cel care scriind despre Lumina lumii ne face să credem că frigul şi întunericul ne pot asedia, răul se poate «oşti» împotriva noastră, dar nu pot înfrânge resorturile noastre lăuntrice, nu ne pot înfrânge sufletul, deoarece purtăm în suflet Focul Botezului, Focul şi Duhul din apa Botezului.”
Fără smerenie nu există dragoste. Fără smerenie nu poate fi ascultare sau supunere faţă de Dumnezeu, faţă de cei sus-puşi, faţă de părinţi, profesori, preoţi. Fără smerenie şi dragoste se destramă căsniciile, se distruge familia.
Dacă dragoste nu e, nimic nu e!
„Nu înţelegem, de atâtea ori, cum putem să-i facem bine celui care ne-a făcut rău. Învăţătura Celui Preaînalt ne limpezeşte gândul, precum lui David care îi citea vrăjmaşului Saul psalmi, eliberându-l de duhul cel necurat. Unde puterea dumnezeiască se arată, dispare neputinţa în a înţelege puterea dumnezeiască.” Mai pe scurt, am zice şi noi: Pentru desăvârşirea dragostei creştine, Iisus Hristos ne-a poruncit „să iubim pe vrăjmaşii noştri.”
Părintele Timoftei ne vorbeşte şi despre patimile omului. Patima egoistă de a domina lumea terestră, de a aduna bogăţii materiale în lumea aceasta trecătoare este o abatere a dorinţei omului după iubirea şi bogăţia infinită a lui Dumnezeu.
Lupta credinciosului în lume cu lăcomia de avere şi de bani este o luptă spirituală în care se face experienţa concretă a speranţei că numai cu ajutorul lui Dumnezeu putem birui păcatul din natura umană şi faptele răului sau duhurile răutăţii.
Greutatea luptei creştinului în lume este, însă, compensată de bucuria biruinţei pe care o aduce harul lui Dumnezeu în cei care-l iubesc pe Hristos.
“Pentru păcatul tău nu aduce învinuiri altora, ne mai spune părintele Timoftei. Dacă l-ai săvârşit, şterge-l prin propria ta conştiinţă, propriul regret şi propria voinţă, dar mai ales prin vrednicia lucrării dumnezeieşti. Eliberarea de păcat prin tine însuţi şi iertarea acestuia prin iertare dumnezeiască e ca o altă naştere, auzind: «ŞiDomnul au mutat păcatul tău, nu vei muri!”
Ar merita comentată fiecare reflecţie în parte, dar asta ar însemna ceva peste puterile spaţiului tipografic oferit, cu atâta generozitae, de dl. Menuţ Maximinian, directorul cotidianului “Răsunetul”. Astfel, ne vom opri aici, în nădejdea că cititorii noştri îşi vor putea procura cartea şi se vor bucura de o lectură plăcută şi folositoare.
„Poetul şi omul au rodit, AICI, la Agrieş, şi rodul se cere vestit” , spune undeva, în această carte, Valentin Marica. E ceea ce am încercat şi noi în rândurile de mai sus. Dar cititorii noştri îşi vor da seama în ce măsură am şi reuşit să ne facem înţeleşi!