Recensământul văzut din diferite unghiuri

„Este bine să fii maghiar”, „Fiecare maghiar contează” sau „Raportez: sunt maghiar”, sunt logo-urile sub care diferitele organizaţii politice de reprezentare ale maghiarilor din România aşteaptă desfăşurarea recensământului populaţiei şi locuinţelor din perioada 20-30 octombrie. Nu pot decât să salut preocuparea afişată pentru obţinerea unor rezultate bune la recensământ, şi grija arătată faţă de conaţionali pentru a-i conştientiza ca în faţa recenzorilor să-şi declare naţionalitatea. Mai mult, câteva cunoştinţe mi-au spus că prin Cluj-Napoca circulă o dubiţă cu un megafon care repetă, obsesiv, în limba maghiară, obligaţia ca fiecare maghiar să-şi asume identitatea la recensământ. Un pic exces de zel am putea spune, dar în rest rămâne valabil respectul faţă de grija cu care politicienii maghiari înţeleg să stea aproape de conaţionalii lor în momente aşa de importante (gurile rele ar spune că această grijă se traduce în bani, în condiţiile în care funcţie de numărul membrilor unei minorităţi se alocă şi fondurile bugetare organizaţiilor politice şi se aplică unele prevederi legislative prin care minoritarii sunt discriminaţi pozitiv). Mă întreb câţi politicieni români au învăţat ceva de la colegii lor maghiari şi au apărut la televizor, în ziare sau la radio pentru a convinge românii să se declare români la recensământ şi, cel mai important, să-i facă să înţeleagă, de fapt să ne facă să înţelegem, că suntem obligaţi, atât moral, cât şi prin lege, să dăm datele solicitate recenzorilor. Câţi dintre politicieni români sau dintre liderii unor organizaţii civice au încercat să ne explice cum trebuie completate formularele, câte formulare sunt sau care este miza cea mai importantă a acestui recensământ: viitorul României în Uniunea Europeană, dar şi viitorul românilor în propria lor ţară. Şi mai este un lucru: câţi dintre politicienii români au încercat să explice diasporei noastre din ţările vecine României, în special celor din Ungaria (pentru că acolo recensământul are loc tot în luna octombrie), cum să reacţioneze pentru recensământ. Zilele trecute am pus mâna pe un formular pentru recensământ elaborat de autorităţile ungare şi m-a surprins foarte tare faptul că, ironia sorţii, datele cu privire la naţionalitate şi religie nu sunt obligatorii de completat în Ungaria! Ce diferenţă majoră, de la cer la pământ: în România mobilizarea minorităţii maghiare pentru recensământ este exemplară şi de invidiat (nimeni n-ar îndrăzni să propună măcar ca naţionalitatea să devină ceva facultativ), pe când în ţara de dincolo de Tisa naţionalitatea şi religia minoritarilor este lăsată la decizia liberului arbitru, fapt ce, cu siguranţă, nu este în folosul acestora. Probabil acesta este şi motivul real pentru care în nici cincizeci de ani, minoritatea română din Ungaria a scăzut considerabil, în vreme ce aici, toleranţa proverbială românească a făcut ca ponderea minorităţilor naţionale să rămână aceeaşi, în timp.