Radu Moldovan: „Toţi membrii PSD, cu mine în frunte, au partea lor de vină mai mare sau mai mică, pentru că am pierdut alegerile

Rezultatele nemulţumitoare obţinute în multe dintre localităţile controlate de către PSD i-au determinat pe liderii acestei formaţiuni să ia o serie de măsuri pentru perioada care a mai rămas până la bătălia finală.

În primă fază, deputatul PSD, Radu Moldovan, preşedintele organizaţiei, a menţionat că social-democraţii au partea lor de vină, dar principalul vinovat este PDL, şi „practicile securisto-comuniste” ale democrat-liberalilor.

Liderul judeţean PSD a mai spus că ,,va fi făcută o analiză la toate organizaţiile PSD şi se vor lua măsuri”. Ce anume se va întâmpla, care este strategia celor de la PSD de a recupera voturile pierdute în favoarea lui Traian Băsescu, sunt întrebări, la care Radu Moldovan a refuzat să răspundă.

„Toţi membrii PSD, cu mine în frunte, au partea lor de vină mai mare sau mai mică, pentru că am pierdut alegerile în judeţul Bistriţa-Năsăud. Dar, eu vă spun că, astfel de practici securisto-comuniste ale PDL de a manipula şi de a induce în eroare oamenii, practici la care a recurs şi domnul Botiş, au prins şi în municipiul Bistriţa. Asta-i viaţa. Ne luăm toate măsurile pentru 6 decembrie, să nu mai prindă astfel de metode pe care le folosesc aceşti oameni de la PDL...”, a explicat liderul judeţean PSD Radu Moldovan.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5