Proiectul privind selectarea colectivă în şcoli, depus la Parlament. Deputatul Iurişniţi: Ne propunem educarea tinerei generaţii!

Deputatul Cristina Iurişniţi (USR) a depus la Parlamentul României o inițiativă legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 132/2010 privind colectarea selectivă a deşeurilor în instituţiile publice. Proiectul de lege este susţinut de peste 50 de parlamentari.

Propunerea legislativă urmărește introducerea obligativității dotării de către autorităţile locale, a tuturor unităţilor şcolare aflate sub coordonarea acestora cu pubele colorate şi inscripţionate corespunzător, pentru selectarea la sursă a  deşeurilor.

Astfel, în fiecare sală de clasă, în laboratoare, cancelarii, cabinete, biblioteci şi săli de sport ar urma să existe coşuri de gunoi colorate şi inscripţionate corespunzător pentru selectarea pe categorii a deşeurilor rezultate în urma activităţilor elevilor şi/sau profesorilor  în vederea colectării selective”, explică parlamentarul bistriţean.

Potrivit depurarului Cristina Iurişniţi, România are nevoie să-și intensifice eforturile în privința colectării și reciclării selective, întrucât în momentul actual avem cea mai slabă rată de reciclare din Uniunea Europeană.

„Producem anual peste 5,8 milioane de tone de deșeuri, 83% dintre acestea ajung la gunoi, iar procentul de reciclare este de doar 3% dintre deșeurile colectate. Problema este cu atât mai gravă cu cât țara noastră riscă sancțiuni enorme din partea Comisiei Europene, din cauza gestionării deficitare a celor 68 de depozite de gunoi neconforme din municipiile României. Dramatic este faptul că la nivelul județului Bistrița-Năsăud autoritățile locale au avut în vedere, în luna aprilie a anului curent, defrișarea a 10 hectare de pădure din localitatea Dumitra pentru extindea gropii de gunoi”, argumentează acest demers legislativ deputatul USR BN.

Cristina Iurișniți menţioneză că această propunere legislativă urmărește creșterea gradului de colectare selectivă direct la sursă, dar mai ales educarea tinerelor generații cu privire la  riscurile pe care poluarea le poate avea asupra mediului și inerent asupra sănătății cetățenilor.

 

 

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]