Prof. univ. dr. Tudor Sălăgean: Această carte va fi studiată de multe generaţii de specialişti

În 2014 am avut bucuria de a găzdui, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, lansarea clujeană a primului volum al seriei Cultura tradiţională imaterială românească din Bistriţa-Năsăud, dedicat Riturilor de trecere. Un volum impresionant prin temeinicia şi seriozitatea documentării, un prim pas înspre realizarea unei opere monumentale la care puţini dintre cercetătorii zilelor noastre mai aspiră. Un volum realizat de aceiaşi cercetători de excepţie care ne-au oferit acum, la sfârşitul anului 2015, cel de-al doilea volum al seriei, cu un (sub)titlu de poveste: „Sărbătorile ciclului social şi calendaristic sau Munci şi zile în ţinutul Bistriţei şi Năsăudului”. Însuşi acest ritm susţinut pe care şi l-au impus cei doi autori, pentru a reuşi să ne ofere cel de-al doilea volum al publicaţiei într-un termen atât de scurt, este demn de a fi remarcat. Puţini dintre cercetătorii titraţi de astăzi ar fi capabili să îl susţină. Cu atât mai impresionantă este această reuşită, cu cât cei doi cercetători au, în viaţa de zi cu zi, şi alte ocupaţii: Vasile Filip este profesor la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” şi (până în 2010) cadru didactic la Univesitatea de Nord Baia-Mare, în timp ce Menuţ Maximinian este directorul cotidianului bistriţean „Răsunetul”.
Lucrarea este una de excepţie, bazată pe o cercetare sistematică şi îndelungată, realizată de specialişti care cunosc de foarte mult timp regiunea cercetată. L-am cunoscut pe profesorul Vasile Filip în vara anului 1992, în cursul unei practici etnologice studenţeşti desfăşurate la Ardan, sub coordonarea profesorului Nicolae Bot, de minunată amintire. Am avut încă de atunci şansa de a aprecia excepţionala seriozitate a acestui etnolog autentic – unul dintre cei mai buni din România de astăzi! –, care era, încă de atunci, un foarte bun cunoscător al tradiţiilor din această zonă. Preocupat de tradiţii şi apropiat de oameni, profesorul Vasile Filip nu lăsa să-i scape nici o ocazie pentru a îşi îmbogăţi documentaţia care stă, astăzi, la baza acestei cărţi de excepţie. În ceea ce îl priveşte pe Menuţ Maximinian, preocuparea sa constantă pentru promovarea tradiţiilor, a patrimoniului cultural valoros şi autentic, este reflectată din plin de ziarul pe care îl conduce. „Răsunetul” din Bistriţa este, probabil, cotidianul din România de astăzi în care patrimoniul cultural imaterial beneficiază de cea mai bună promovare, atât sub aspectul calităţii materialelor prezentate, cât şi sub acela al ponderii acestora în totalul materialelor publicate. Un cotidian judeţean care are o astfel de atitudine faţă de cultură este un cotidian care îşi respectă publicul, făcând cinste jurnalismului din România de astăzi. Prin această lucrare, cei doi specialişti reuşesc să suplinească, parţial, o carenţă majoră a cercetării etnologice de astăzi, căreia am putea spune că îi lipseşte poate nu atât prezenţa efectivă în teren, cât mai ales direcţionarea cercetărilor înspre realizarea unor lucrări monografice solide şi temeinice.
Lucrarea este rezultatul unui efort de documentare şi redactare intens, în care autorii şi-au împărţit foarte clar atribuţiile. Vasile Filip tratează, în 250 de pagini, sărbătorile din sezonul rece, de la Sâmedru – Sf. Dumitru (26 octombrie) până la Ziua Păcălelilor (1 aprilie); Menuţ Maximinian dedică peste 260 de pagini sărbătorilor din sezonul cald, dar şi jocului la şură şi clăcii, văzute ca elemente de patrimoniu cultural imaterial indisolubil legate de viaţa comunităţilor rurale. În pofida acestei împărţiri, prezentarea rămâne unitară, bogată în informaţii extrem de puţin cunoscute sau chiar inedite, oferind întreaga măsură a competenţei remarcabile a unei echipe pasionate şi bine rodate.
Această carte nu îşi propune să ofere soluţii. Şi totuşi, soluţiile pot fi căutate cu ajutorul unor asemenea cărţi. Cu atât mai mult cu cât autorii nu ezită să se oprească asupra unor elemente de patrimoniu imaterial care nu au reţinut decât arareori atenţia cercetătorilor (aşa cum este Luminaţia) şi care, de asemenea, nu ezită să facă referiri şi la Dragobetele atât de mult discutat în ultima vreme, a cărui redescoperire a fost compromisă datorită incapacităţii cronice a unui sistem care nu mai ştie să reacţioneze adecvat la provocările lumii contemporane.
Trebuie să îi apreciem şi pe aceia care au creat condiţiile pentru ca această carte să poată fi realizată: Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, prin Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, condus de unul dintre cei mai buni manageri culturali din România, domnul Gavril Ţărmure, dar şi Editurii Şcoala Ardeleană, care a reuşit să realizeze un produs editorial de excepţie, care onorează, o dată în plus, calitatea lucrării celor doi autori.
Vasile Filip şi Menuţ Maximinian au realizat – putem spune asta încă de pe acum! – una dintre acele cărţi de excepţie, care rezistă probei aspre a timpului. Noi, cercetătorii, ştim cum arată astfel de lucrări, chiar dacă ele nu sunt decât arareori realizate de contemporani de-ai noştri. Această carte va fi studiată, de acum înainte, de multe generaţii de specialişti, tineri studioşi, iubitori de tradiţii şi cultură. Nu ne rămâne decât să sperăm că forurile academice de astăzi vor acorda acestei cărţi şi autorilor ei întreaga apreciere pe care o merită.
Prof. univ. dr. Tudor Sălăgean,
director al Muzeului Etnografic al Transilvaniei, Cluj-Napoca