Prins, în Uriu, băut la volan, a refuzat recoltarea probelor biologice

La data de 26 ianuarie a.c., în cadrul unei acţiuni de prevenire a accidentelor rutiere, efectuată pe raza comunei Uriu, poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Petru Rareş, au depistat în trafic, un autoturism, condus de un bărbat, de 48 de ani, din Dej, ocazie cu care acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv.
Bărbatul a refuzat recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările continuă de către Secţia 5 Poliţie Rurală Petru Rareş.
Poliţiştii bistriţeni vă reamintesc faptul că indisciplina pietonilor reprezintă una dintre principalele cauze generatoare de accidente în judeţul nostru şi atrag atenţia asupra importanţei respectării prevederilor legale în vigoare.
La data de 25 ianuarie a.c., poliţiştii rutieri au acţionat, pe raza întregului judeţ, pentru reducerea numărului de accidente rutiere, în care sunt implicaţi pietoni.
Cu această ocazie au fost sancţionaţi contravenţional 56 de pietoni, cu amenzi în valoare totală de 2875 lei.
Poliţiştii rutieri vă recomandă:
• Pietonii sunt obligaţi să se deplaseze numai pe trotuar, iar în lipsa acestuia, pe acostamentul din partea stângă a drumului, în direcţia lor de mers. Când şi acostamentul lipseşte, pietonii sunt obligaţi să circule cât mai aproape de marginea din partea stângă a părţii carosabile, în direcţia lor de mers.
• Pietonii au prioritate de trecere faţă de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt angajaţi în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate şi semnalizate corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor.
• Traversarea drumului public de către pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate şi semnalizate corespunzător, iar în lipsa acestora, în localităţi, pe la colţul străzii, numai după ce s-au asigurat că o pot face fără pericol pentru ei şi pentru ceilalţi participanţi la trafic.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]