Premiul „Răsunetul cultural” la Festivalul de Poezie „George Coșbuc”, Bistrița, 2023 - Noemi Sabo

Noemi-Claudia Sabo s-a născut la 11 aprilie 2007, la Bistrița, copilărind în localitatea Rodna, județul Bistrița-Năsăud, până la admiterea în liceu. Este elevă în clasa a X-a, profil Filologie, la Liceul Creștin „Logos” din Bistrița, frecventând și atelierele de creație literară de la Palatul Copiilor Bistrița. A obținut mai multe premii fruntașe la concursurile de profil, dintre care menționăm: Premiul al II-lea la Concursul Național de creație literară și artistică „Scrisori de mai”, 2023, secțiunea echipe, alături de Sarah Isaiu; Premiul al II-lea la Concursul Național de reportaje „Romulus Rusan”, 2023, secțiunea „Permisul de pieton”; Premiul al II-lea și al Revistei „Răsunetul Cultural” la Colocviile „George Coșbuc”, 2023, secțiunea elevi. E pasionată de poezie, cinematografie, muzică și de croșetat. Fire lirică, profundă, meditativă, Noemi Sabo surprinde, prin limpezimea privirii în lucruri, prin viziune și limbaj, cu o poezie dramatică și diafană, în același timp. Se poziționează în adierea Inspirației. Poezia sa preferată este „senzații”, o artă poetică, un crez, pe care și-l urmează prin lecturi sistematice, talent și trăire pătrunzătoare. Credem că s-a mai născut o poetă pe aceste meleaguri. Suntem încrezători în parcursul său literar. (Ionela-Silvia Nușfelean)

când vântul a vorbit…

 

și vântul a început să evadeze

când trupul meu se zguduia

într-o zi de vineri.

 

și vântul acela ești tu.

 

iar vocea ta cădea întreită

răsucită între tâmplele nevăzute

era sclava minții mele,

ea însăși se înrobea

 

ascultând, la nesfârșit, lanțul împletit

de chitarele gurii tale

 

chitarele gurii tale

 

dar știu că într-o zi, vântul

își va rupe o coastă din mine

și se va preface în martirele

nopții apuse de vară.

 

 

cântec de sticlă

 

ferestrele mele cântau

în Do Major se răstigneau

și tu ascultai

 

o, cum se răstoarnă luna în diafan

șopteau.

 

iar eu nu știam

dacă dansam ca ele să-și spargă vocile în zori

 

și fața mea să fie sărutată

de ochii tăi magnetici

 

sau pentru că noaptea tresălta

duios.

 

 

eliberarea de sine

 

număr lunile ce trec îmbătătoare

 

cifrele calm se sting,

mă doare o zi

care încă nu a venit.

 

atunci când oasele vor înota printre morminte

și pielea mea se va bucura

de ultimul radical de soare

 

apunând încet

în

disperare.

 

 

copilul timp

 

atunci din lumină

s-a născut timpul

 

arătare îngerească

buzele lui plângeau

în drumul spre pământ,

iar stelele zburau printre capetele sale

 

l-am legănat

ochii săi, două ceasornice agățate

de părul meu

râdeau spre mine în tic și tac

 

îl hrăneam cu minute, dar prefera

firele verzi și roșii care

se pierdeau pe fața mea

precum fluviile.

 

când adormea sub pătura pleoapelor mele

cântam cu glas tare Osana

 

și Domnul meu cu chip blând

i-a dat apă

mai întâi a crescut, a murit

 

și a înviat glorios după ce toate

acele de ceas

s-au scuturat de cerceii lor

de trei ori.

 

 

poem de veghe

 

clipesc sub pastelate mozaice

și văd luna care se zbate printre stele

 

atât de tare

încât din șoldul ei a ieșit o luncă,

iar din ochii ei

 

o, ochii ei ca două catarame purtate

pe rochiile minții mele

 

s-au desprins fragil apele.

 

copacii se transfigurau

în statuete de îngeri

 

retroactiv eu mă transformam

în somnul care evocă durerea

 

descompusă în trecuturi.

 

 

adiere de vară

 

iubesc adierile de vară

 

pentru că vântul dulce

se zbate prin părul meu

nebun

și încearcă să-mi acopere buzele

 

ca pe un chip de mireasă.

 

pentru că atunci ploaia

mi se strecoară printre haine

și-mi lasă picuri de cristal

pe gât

 

pentru că iubirile noastre gri

se sparg de asfaltul umed

 

și parfumul lor cuprinde fiecare

colț al rochii mele.

 

 

istoria unui suflet (Sfintei Tereza de Lisieux)

 

caut.

 

și caut zborul

care îmi va ține aripile,

lăsând în urmă

sărutări de sânge.

 

și caut vaza unde vor înflori

petale din buzele mele.

 

și-mi caut mereu crucea

 

sau trupul pe care se imprimă sulițe

 

și cuie, și spini

 

doar ca să-mi găsesc

învierea.

 

 

inversiune autumnală

 

toamna îmi citește psalmii

scriși de frunzele copacilor

 

eu ascult în galben

moartea soarelui de vară

 

vântul îmi face cu ochiul

măturând rămășițele de raze

 

o ploaie prin mine trece

și zilele de trupul meu se frâng

 

doar în portocaliu gândesc lumea,

iar toamna respiră în mine

 

și tăcerea vorbește în sunete.

 

e prea multă viață în sufletele noastre

ucigându-se strâns unite

 

s-a stins o clipă de nuc…

 

 

ochii poemului

 

din versurile poemului meu

au clipit doi ochi

 

ochi de o culoare nemaivăzută

cu irisuri din foc

 

și când dormeam

se lipeau de tâmplele mele și mă mângâiau

 

șoaptele fierbeau puțin câte puțin

transformându-se în ceață de silabe

 

respirația lor caldă

tresălta mâna mea

 

în podul palmei se auzea stiloul

dansând cu foaia

 

când acești ochi cântau.

 

sute de fluturi au cules

i-au presat între fruntea mea și pereții gri ai camerei.

 

scurgându-se, două aripi s-au deschis și din ele

a fost o explozie de crisalide

 

atunci de mine s-au lipit toate catrenele pierdute.

 

 

senzații

 

de la o vreme, am început să privesc

cu mâinile.

 

din fiecare ață a palmei mele

s-au desprins gene aurii tremurânde

și pupile roșiatice.

 

de la o vreme, ochii mei auzeau culorile împietrite,

iar urechea mea le spărgea

 

ca din ele să curgă o fântână plasmatică sub care se ascundeau

țipetele buzelor mele de gheață.

 

Comentarii

04/01/24 15:29
Rus Augustin

Frumos, ... „Apuce înainte, și-ajungă cât de sus !”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5