POŞTA NOASTRĂ CEA DE TOATE ZILELE

Un nou eveniment cultural s-a desfăşurat, vineri 9 octombrie a.c., la Oficiul Poştal Nr. 1 din Năsăud, prilejuit de sărbătorirea celei de a 135-a aniversari a Uniunii Poştale Universale (UPU). Ca şi alte evenimente de acest fel a fost binecuvântat de preotul paroh Dr. George Celsie, de la biserica ortodoxa din vecinătatea Poştei. De asemenea, au fost vernisate două expoziţii de pictură ale celor doi pictori ai casei: Valer Gălan din Leşu şi Nichita Bumbu din Nepos. Ambele expoziţii au cuprins, în majoritate, aspecte inspirate de evenimentul sărbătorit.

Dirigintele poştei năsăudene, jr. Valer Petrehuş, a vorbit despre „Rolul şi importanţa poştei de-a lungul timpului”. În comunicarea Domniei Sale ne-a prezentat o doctă şi documentată istorie a comunicaţiilor efectuate prin poştă încă din perioada greacă şi romană a istoriei universale şi până aproape de zilele noastre. Despre perioada actuala s-a mai vorbit cu alte ocazii şi ne-a „ameninţat” că se va mai vorbi.

În timp ce ascultam expozeul dirigului Poştei mă gândeam ce alte semnificaţii are termenul „poştă” şi mi-am amintit câteva. La noi poştă se numeşte şi un fel de scândură mai lată şi mai groasă. Apoi mi-am amintit de „poştele” pe care şi le puneau învăţăceii de la „fabrica de popi” din Fălticeni, colegi cu Nica al lui Ştefan a Petrei. Este vorba de nişte hârtii pe care le puneau unor colegi între degetele de la picioare, în tipul somnului, şi le aprindeau. Când focul ajungea la piele, sărmanii căuzaşi strigau ca din gură de şarpe. Şi m-am oprit, deocamdată, să nu-mi treacă prin minte şi alte sensuri ale cuvântului, mai puţin ortodoxe… Ajuns acasă, după ce poştaşii ne-au „omenit” cu cele de rigoare, am consultat un dicţionar şi iată ce am găsit:

„Poştă s. f. (rus. pocita, germ. Post, magh. posta, fr. poste). 1. Instituţie publică pentru transportul şi distribuirea corespondenţei, a coletelor etc.: clădire în care se află o astfel de instituţie. 2. Serviciu de transport din trecut pentru călători şi corespondenţă şi vehicul tras de cai cu care se efectua acest transport. 3. Unitate de măsură de lungime din trecut, care a variat între 10 şi 22 km; distanţă nedeterminată. 4. Cale de-o poştă sau de la o poştă = (de) la o distanţă (relativ) mare. Cal de poştă = persoană care aleargă foarte mult. A umbla cu poşta ori a duce (sau a pune) poşta = a întreţine o atmosferă de intrigi; a duce vorba de colo, colo”.(„Dicţionar explicativ şi enciclopedic al limbii române”).

După cum se vede, şi din punct de vedere lingvistic, termenul „poştă” este foarte productiv şi este încărcat cu atâtea sensuri. Nu mai vorbesc de importanţa de zi, cu zi a instituţiei care efectuează cu competenţă şi profesionalism serviciile poştale. În ce priveşte relaţia mea cu Poşta din Năsăud, pot spune că este foarte bună. Pe lângă faptul că sunt membru al Cenaclului literar, cultural, ştiinţific şi artistic ce funcţionează pe lângă Oficiul Poştal Nr. 1 din Năsăud, de peste 35 de ani mă vizitează, aproape zilnic (mai mult la cutia poştală), fetele din ce în ce mai tinere şi mai frumoase, alese pe sprânceană de dirigintele poştei.

Legate de sărbătoarea aniversării UPU au fost cele două cărţi de filatelie: „50 de ani de filatelie organizată în judeţul Bistriţa-Năsăud”, de Dumitru Popiţan şi „Filigranul în filatelia românească”, de Mihai Lucian Valea, prima prezentată de scriitorul Ioan Mititean, moderatorul de serviciu al manifestării, iar cea de-a doua de către autor. Ambele cărţi au evidenţiat aspecte foarte interesante şi instructive pentru publicul neavizat.

Punctul culminant al şedinţei Cenaclului l-a constituit lansarea cărţii „Spada lui Zorro”, scrisă de fenomenala Cristina Maria Iuga, elevă în clasa a VIII-a la Şcoala Generală „Mihai Eminescu” din Năsăud. În prezentarea făcută, Ioan Mititean a subliniat că ne aflăm în faţa unui adevărat fenomen literar similar cu cel marcat de Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Octavian Goga, George Coşbuc şi alţi mari scriitori care au dovedit o promiţătoare precocitate literară, demonstrată apoi cu prisosinţă în activitatea viitoare. Lui Tudor Arghezi redactorul revistei la care trimisese o poezie, la vârsta de 16 ani, i s-a răspuns la poşta redacţiei să mai încerce fiindcă „Mai şti de unde sare iepurele”. Şi a sărit „un iepuroi”, care a îmbogăţit literatura română cu peste o sută de volume de versuri, romane, cronici etc. Cristina Maria Iuga a „sărit” pe neaşteptate cu un roman de aproape 500 de pagini, scris în doi ani de zile, însă aşa numita perioadă de gestaţie, după cum am aflat, durează de la vârsta jocului cu păpuşi, de când a văzut filmul cu Zorro şi „s-a îndrăgostit” de personajul principal. După ce a mai crescut şi a cucerit taina slovelor cărţii a început să se documenteze şi să afle tot mai multe date despre locurile, oamenii şi evenimentele în care şi-a derulat existenţa personajul filmului îndrăgit. De aici şi până la încercarea de a trece pe hârtie cele aflate n-a fost decât un pas. Meritul tinerei scriitoare, legitimată deocamdată doar de membrii Cenaclului, este faptul că a reuşit să creeze o atmosferă specifică unui spaţiu istoric şi geografic exotic, cunoscut doar din surse livreşti, pentru a creiona un personaj viabil, la limita dintre realitate şi ficţiune, un erou justiţiar în adevăratul sens al cuvântului, „graţiindu-l” de epitetul de hoţ şi răufăcător. Cei care au lecturat romanul afirmă că şi din punct de vedere stilistic şi al structurii romaneşti cartea este realizată.

N-am reuşit să pun mâna pe carte, dar prezentarea neaşteptat de pertinentă făcută de autoare, oricum copil de 14 ani, m-au convins că ne aflăm în faţa unui adevărat fenomen literar, care are în fază finală un al doilea tom. Despre un ajutor din afară nici nu se poate vorbi. Părinţii, oameni onorabili, mama farmacistă şi tatăl om de afaceri, nu ştim să aibă veleităţi literare.

Din relatările profesorilor Cristinei am aflat că este o elevă de excepţie la toate obiectele, o adevărată sugativă de cunoştinţe. Apoi am aflat că are un regim de viaţă şi de muncă bine şi corect structurat, sacrificând jocul cu mingea sau cu păpuşile în favoarea studiului. Îi urăm succes pe mai departe şi un viitor strălucit în lumea literară. Despre acest fenomen este necesar să afle persoane din lumea literelor mult mai avizate decât noi. Ca rob al fenomenului literar de peste cinci decenii şi de când mă ştiu, m-aş bucura ca din locul de unde a plecat ctitorul romanului românesc, ducând cu sine personajele romanelor sale, să strălucească peste ani o nouă stea a literaturii.

În Program figura şi prezentarea volumului de versuri „Emanaţii” scris de poetul Romulus Berceni. De altfel, Romulus Berceni a intervenit în mai multe rânduri. A vorbit despre romanul Cristinei Maria Iuga şi a citit două poezii originale despre Poştă şi Holocaust. Tânărul poet, aflat biologic la o vârstă venerabilă, scrie o poezie cu mesaj, despre oameni şi natură. Nu se formalizează în privinţa problemelor de prozodie şi tehnică literară, în unele cazuri, ceea ce îmi aminteşte de o zicere a ctitorului romanului românesc modern, Liviu Rebreanu, conform căreia nu sacrifica „un crâmpei de viaţă de dragul unei fraze frumoase”.

De asemenea, au mai fost anunţaţi în Program scriitorii: Emil Sângeorzan cu volumul „Stele verzi”, vol. III – „Epigrame şi alte catrene” , precum şi Ana Berengea cu volumul „Ilva Mare – plai de dor”. Dar n-au venit… Fiecare punct din program a fost pigmentat cu stanţe la obiect de către poetul Radu Băeş, secretar al Despărţământului Năsăud al ASTREI şi responsabil al Cercului literar, cultural şi ştiinţific de la Oficiul Poştal Nr. 1 din Năsăud, ajutor de nădejde al preşedintelui jr. Valer Petrehuş. Astfel activităţile culturale din incinta Poştei pot fi contabilizate şi în contul DNA.

În orice caz, prin varietatea şi calitatea manifestării s-a dovedit încă o dată, dacă mai era necesar, că la Oficiul Poştal Nr.1 din Năsăud îşi desfăşoară activitatea un veritabil Centru cultural năsăudean, în fosta casă a academicianului Virgil Şotropa.