Poezia îmbrăcată în pardesiu

Ajuns la al treilea volum, poetul Valeriu Marius Ciungan aduce, în cadrul Colecţiei „Scriitori medieşeni”, volumul „Oameni în pardesie”. Apărută în condiţii grafice deosebite la Editura Bioflux Cluj-Napoca, cartea este un adevărat elogiu adus frumuseţii umane, alfabetul poeziei dansând pe sârma vieţii întru aşteptarea nemuririi.

Volumul cuprinde şi câteva poezii din primele două cărţi, „Poveste de toamnă” şi „Haina de molton”, astfel încât capătă un caracter de antologie. După cum observă în Prefaţă prof. univ. dr. Gheorghe Manolache, tânărul autor reconstruieşte ironic-parodic arsenalul poetic patronat de bunicul său, fost avangardist, Ben Corlaciu, cel pe care bistriţenii l-au omagiat de curând într-un număr al „Mişcării Literare”. „Oameni în pardesie” se doreşte a fi o carte a descoperirii sensurilor vieţii, în care, prin ochii iubitei descoperim faptele citadine: „treceau oameni în pardesie bej/ iar eu mă uitam în ochii tăi/ Doamne, cât eşti de frumoasă”. Fiecare detaliu care-l înconjoară pe poet devine esenţă de poezie. V-aţi imaginat vreodată că-i poţi dedica versuri măştii de chiuvetă? Ei bine, Valeriu Marius Ciungan descoperă şi aici lucruri existenţiale: „din poziţia pe care o câştigasem, cu timpul, în bucătărie/ ni se deschidea o superbă panoramă spre chiuvetă”. Ajungem în bucătăria de vară, unde sentimentele lirice se aprofundează: „ea se lasă atinsă de muritori/ doar cu versuri/ şi cu alte metaforice/ demersuri”. O poezie care sparge barierele canoanelor, iar scrisul devine zi şi noapte sau oră de oră un refugiu întru descoperirea edenului.

În acest colţ de lume îşi au cuibul şi gândurile poetului, care surprinde iubita în ipostaze variate, inclusiv întoarcerea de la piaţă poate fi considerată un act erotic: „în mâna dreaptă aveai/ gândind la cartea de căpătâi – şi de bucate - plasa de spanac/…/ în mâna stângă aveai/ mires(m)e emotive întâi culese/ de fetească”. Micuţa domnişoară îl transformă pe îndrăgostit într-un adevărat „tonomat” de declaraţii de dragoste: „dă mâna, tu, micuţă domnişoară/ ce treci prin viaţa mea de seară doar şi într-o doară/…/ parfumul serii doar un dar, doar şi într-o doară/ se înserase-n viaţa unui pierde-vară”. Ca de obicei, la astfel de trăiri părtaşă este şi natura creionată de Valeriu Marius într-un pastel: „spune de iubeşti/ frumos/ frumoasa apă curgătoare/ frumoasa piatră ce-o rostogoleşti”. În această ecuaţie a iubirii nu putea lipsi rigurozitatea aritmeticii: „bunăoară o iubire/ cu o iubire/ să dea acelaşi rezultat/ ca unu ori unu/ prin înmulţire”. Alfabetul dansează: „este a/ prima vocală/ ce-n clopotul albastru al dimineţii/ îmi reverbera”. Ritmul muzical al versurilor surprinde la fel ca şi colindele poetului ce se petrec sub cearşaful alb: „când ruginitul scârţâit de arcuri repeta în putreda saltea/ de sub cearşaful alb, imaculat, colinda sa/ de sub cearşaful alb şi nins cu fulgii albi de nea”. Când sentimentele se precipită, timpul este închis în clepsidra de sare, iar razele soarelui sunt luate în mână spre a mângâia sufletul iubitei care, romantică, trece „printre borcanele de castraveţi”. De altfel, roadele pământului sunt un adevărat punct de pornire al dragostei: „mâncase-i ceapă cu o poftă reticentă/ aluzii vagi îţi inundau privirea nudă/ arome dulci lăsai în urmă cu nobleţe/ muşcând sublim din ceapa albă, crudă”. Câţi dintre noi ne-am fi imaginat că dragostea poate fi privită din atâtea unghiuri, „mergând spre Steaua Nordului”, dar şi adulmecând „un val de oţet”. „Să nu cazi în semnificaţia viselor” ne îndeamnă poetul, însă el este primul care este prins în mrejele unui vis tulburător: „ai apărut pentru o secundă/ în straie de seară, cumplit de albe”. Jocul culorilor este precum a fulgilor de nea „fantastic/ în traiectorii ciudate”. Avem de-a face cu o poezie în care lumina descoperă gânduri-rânduri construite în prag de toamnă în casa sufletului: „îmi laşi tu, doamnă,/ povestea de toamnă/ toamnă, dulce doamnă/ doamnă, dulce toamnă”.