Poezia, punct şi de la capăt

Oricâtă poezie s-ar scrie/ citi, ea tot răsare în fiecare zi, din mare, din noapte, din carte sau chiar de „pe casa scărilor”.
După alte trei volume de poezie, „Oameni în pardesie”, „Haina de molton” şi „Poveste de toamnă”, şi numeroase prezenţe în revistele de literatură ale timpului, Valeriu Marius Ciungan ne oferă, de data aceasta, un „Sisif pe casa scărilor”, Editura Adenium, Iaşi, 2013, despre care Liviu Antonesei, în „Prefaţă”, spune că „aduce un plus de limpiditate” în discursul cu care autorul ne-a obişnuit, iar Adrian Popescu, din coperta a IV-a semnalează „privirea lucidă a unui iubitor al concretelor”.
Sisif nu e altul decât poetul, conştient de condiţia lui de-a se bucura, ca un visător („scriam? Acest poem ascuns/ sub faţa de masă a cantinei, în carouri,/ ... şi încercam s-ating cu mâna dreaptă răsăritul/ şi să mă sprijin de lumină/ către soare!”), şi de-a se întrista, gânditor ( „Aveam fereastra la şoseaua principală,/ Simţeam cumplit şi mă durea un soare ipocrit...” , „cum este fără mine/ cum e să nu poţi să m-atingi/ cum e să simţi durerea – un nod în gât/ să nu poţi să o strigi”).
Registrele cărţii, colocvial, destăinuit, dialogat, ludic, îndrăgostit, ating margini de Nichita Stănescu, „neînsemnat ce mult înseamnă/... tu dis-de-dimineaţă seară/ tu doamnă mică domnişoară!”, de Emil Brumaru, „lasă-mă/ să îţi cunosc/ mai bine/ tibia,/ peroneul,/ să le ating,/ să le lustruiesc/ cum se cuvine”, „mă iubeai/ ca pe-o lectură/ recunosc, / de anvergură// îmi desfăceai/ ca pe-o copertă/ pielea de pe trup/ inertă”, sau de M. R. Paraschivesu: „Fată neagră/ suburbană/ vrei să fii tu suverană/ în uscătoria scării/ subterană?”, sau de vers shakespeare-ian, „cum aşezai pe perna moale/ sonetul stins, păru-mblânzit de semilună/ actor de-aş fi, ţi-aş pune-n poale/ un vers profan, nedemn, neisprăvit să-ţi spună...”.
Dar Valeriu Marius Ciungan întreţine starea de poezie, ca un foc-viu, care-i înnobilează povara mitologică, îi dă puterea de a-şi asuma rostul, de a transforma destinul în unul poetic. „Un om simplu” este un text al definirii de sine: „priveşte/ lângă tine/ sunt eu/ vocala ce-ncepe/ imediat/ lângă umărul tău// sunt un om simplu/ cumpătat/ care-şi drămuieşte/ vocalele/ pentru ca/ acest poem/ să nu se sfârşească/ niciodată!” De asemenea, „Despre mine” este o imagine a poetului, în oglindă, sub semnul întrebării: „ai fost vrodată pasăre?/ eşti?/ nici nu trăisem/ răsăritul ce în piept/ mi-l creşti”.
Titluri, precum „Mic dejun”, „Dialog în dimineaţa liniştită”, „Şotron”, „Maşina de gunoi”, „Semaforul verde”, „Lucruri simple”, „Cana”, „Noapte bună”, refac un traseu al poetului modern, care e supus pedepsei de-a „vedea idei”, de-a simţi altfel realitatea imediată. Nu în ultimul rând, poezia care dă titlul volumului, „Sisif pe casa scărilor”, surprinde printr-o imagine neobişnuită, „urcam pe casa scărilor/ şi parcă nu se mai sfârşea”, care-l aşează pe poet în drumul lui, fără început şi fără sfârşit.
Cartea lui Valeriu Marius Ciungan este izvorâtă din poezie, se contopeşte în propriul discurs liric şi se întoarce, de fiecare dată, la marile necunoscute, atinse doar în vis: „credeam frumos, frumos credeam că aş putea descrie/ ce n-a desăvârşit frumos cuvântul/ frumoasa noastră insomnie!”
Şi poetul a desăvârşit.