A plecat la umbra crucii dăscălița Elisabeta Vranău din Năsăud

Am aflat  cu tristețe vestea trecerii la cele veșnice a colegei noastre în ale dăscăliei, veterana breslei educatorilor năsăudeni Elisabeta Vranău, doamna Năsăudului, a treia colegă plecată la școlile cerului în ultimele zile, după Dorina Frișan și Rodica Miloșescu. Plecarea lor a lăsat un gol în lumea cărturărească din orașul academicienilor.

Colega noastră, Doamna Tuca, s-a desprins din colectivul dăscălesc în data de 7 aprilie 2024, duminica a treia din Postul Mare, Duminica Sfintei Cruci, ziua imaginii iubirii noastre în Împărăția lui Dumnezeu. După ce a ținut ultima  lecție deschisă de muzică a plecat la ceruri, într-un alt mediu, la umbra crucii ca semn al pogorârii lui Hristos pentru mântuirea noastră. A avut o credință și o nădejde ce a făcut-o tare, dând mereu povețe privind rolul dascălului în viața de zi cu zi, de a fi mereu în mijlocul obștei, răspândind binele și frumosul ce pot fi dăruite numai de omul puternic, ce știe să ierte și să fie recunoscător Domnului pentru tot ce ne dăruiește zi de zi. Un dascăl model, ce a unit visul cu viața. Cuvântul ei fiind vocea unei conștiințe cu idei și fapte demne, încadrându-se cu succes în viața urbei. Nu a avut niciodată odihnă. După orele de curs pregătite și desfășurate la nivel înalt, era o prezență vie în cadrul Casei de cultură, fiind în anii tinereții o recunoscută solistă în opereta Ana Lugojana de Filaret Barbu,   pusă în scenă de regretatul profesor Ionel Șerban, una dintre cele mai frumoase  și valoroase operete populare  românești, ce a impresionat orașul prin forța și armonia sa de inspirație melodică tradițională. A fost o bună activistă culturală, promovând un umanism activ și totodată cultul respectului și prieteniei ca  membră în formația corală a sindicatului din învățământ și a formației de teatru  pentru copii, respectiv teatru de păpuși. Era pătrunsă de ideea că dascălul trebuie  să fie mereu în mijlocul obștei, să fie cunoscut nu numai de părinții elevilor pe care îi are în grijă ci de toată urbea. Oricât de bun ar fi la clasă dascălul, nu e de nota zece dacă nu se implică în diverse activități înafara clasei.

  A frecventat Sfânta Biserică, având încredere în duhovnicii săi de la Catedrala năsăudeană, unde și-a vindecat sufletul prin credință, continuând creația lui Dumnezeu prin întoarcerea în topos, la tradițiile de acasă, din familia Catarig, cu înțelepciunea sa strămoșească, cu gândul la oamenii în mijlocul  cărora și-a petrecut copilăria. Era un receptor al mesajelor creștine prin pricesnele ce le intona după Sfânta Liturghie, cântece religioase ce răspândesc  lumina cunoașterii ce au încântat și captivat enoriașii care au răsplătit-o cu zâmbete și flori la aniversarea celor 95 ani de viață, în Sfântul Locaș de închinăciune ce-l frecventa și în cuvintele înălțătoare a preoților Greab și Rusu, prezenți și la ceremonia simbolului unui nou legământ cu cei din opereta îngerilor, unde se va întâlni cu soțul și cu fiica, iar împreună vor construi alte edificii  spirituale, deoarece creștinii nu mor ci adorm și trec în altă viață.

A imortalizat prin multe articole de presă intelectuali renumiți ai Năsăudului, articole incluse în Volumele noastre „În vârful peniței”, în care găsim sămânța neamului, iubirea de locul natal și de oamenii care au călcat acest  pământ confirmându-și talentul de bun povestitor, aducând în actualitate valori  de altădată, cum spune fosta sa școlăriță Nina Teglar:

 „O dăscăliță cu chipul blând,

 De când o știu prin vreme,

 În preajma ei n-avem de ce ne teme.

Și ne dădea mereu mii de povețe,

Ea a știut mereu cum să ne-nvețe

În suflet mi-e al dumneavoastră glas

Anii au trecut, poveștile-au rămas,

Însă cu ochi-n lacrimi azi vă spun

Un trist și ultim RĂMAS BUN, draga mea ÎNVĂȚĂTOARE!”

 Lucreția și Ioan Mititean