Părintele Nicolae Feier devine Cetăţean de Onoare al comunei natale

Sâmbătă, comunitatea din Mărişelu îşi va arăta recunoştinţa faţă de unul dintre fiii acestor meleaguri, ce a purtat cu cinste credinţa şi istoria peste tot pe unde paşii vieţii l-au purtat.
După Sfânta Liturghie oficiată în Biserica Ortodoxă din centrul comunei, primarul Horea Petruţ va acorda, în numele Consiliului Local, titul de Cetăţean de Onoare părintelui profesor Nicolae Feier.
Născut la Domneşti, Nicolae Feier a absolvit Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca şi Facultatea de Teologie din Sibiu. Hirotonit preot, Nicolae Feier vine la Gledin ( unde ridică o biserică) şi cu misiune cărturărească din partea Pr. Prof. Mircea Păcurariu: “Îţi pun la inimă să alcătuieşti un studiu monografic despre viaţa Sfântului Pahomie de la Gledin.” Îndemnul îl va transpune vrednicul părinte Nicolae într-o carte patetică, impresionantă: „Cuviosul Ierarh Pahomie de la Gledin – Obârşiile, viaţa, nevoinţele, antecesorii şi urmaşii săi”, bază pentru întâia canonizare a unui sfânt din părţile noastre, urmată ulterior de cea a Sfinţilor martiri năsăudeni. Acum este preot în Bistriţa la Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”. A publicat cărţile "Panteonul bistriţenilor", „Mitropolitul şi patriarhul” , "Zestrea strămoşească". Este present cu poezii, articole şi studii pe teme de istorie şi teologie în publicaţii prestigioase. Este inclus în volumul „Personalităţi române şi faptele lor-1950-2000”.
Reamintim faptul că, de curând, părintele Nicolae Feier a susţinut o conferinţă la Institutul Cultural din Istanbul şi a oferit o adevărată lecţie despre creştinism la Biserica Sfânta Sofia.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5