Opinii

Acest titlu l-am pus unor articole publicate în străinătate, pe când locuiam la Heidelberg. Îl pun însă acum aici, pentru că observ că respectul faţă de corectitudinea limbii dispare şi se...
Să fi alunecat lumea, popoare, mulţimi într-un haos spiralat şi accelerat de frica „Furcht” de panică „Angst” datorită cauzalităţilor înlănţuite de crize financiare, economice, politice?... am ajuns...
Pentru criza care zgâlţâie din temelii societatea românească,, preşedintele şi copiii săi de suflet propun metoda chirurgicală: să tăiem….să tăiem şi dacă trebuie vom mai tăia. Poporul zice NU TĂIA...
Nu înţeleg de ce ţipă Băsescu la mine. De ce mă ameninţă că intră România în colaps. În ceea ce mă priveşte, ţara mi se pare în colaps dintodeauna. De când m-am născut. Comuniştii, nu ştiu cum se...
Am cerut unei clase a VIII-a, unde am ore de limba latină, să opteze pentru una dintre expresiile latineşti analizate anterior şi să elaboreze un text, în limba română, din perspectiva cetăţeanului...
Grupul ,,Sunetti-Pan” din Germania a concertat, marţi, 25 mai, la Sinagoga din Bistriţa. Dacă profesorul Ioan Lungu, cel care asigură conducerea muzicală şi acompaniamentul grupului, ştia la ce să...
Şcoala Generală “Liviu Rebreanu” din Chiuza a fost gazda Cercului Pedagogic al învăţătorilor din această zonă. Primirea a fost făcută cu căldură de către dascălii Daniela Suia, Daniela Rus şi Ioan...
O cunoştinţă, de cetăţenie româno-americană, a poposit la noi în judeţ timp de o săptămână. Prietenii au purtat-o prin zone de agrement şi tradiţie strămoşească, de la Anieş, Rodna şi Maieru, la...
După anunţarea măsurilor de austeritate de către preşedintele Traian Băsescu, milioane de cetăţeni ai României au intrat în panică. Mitingul de protest organizat de sindicate în Capitală a reunit...
Cel puţin aşa suna un bener la amplele demonstraţii sindicale de stradă de la Bucureşti din 17 mai a.c. Pe lângă acesta, au mai figurat benere acuzatoare la adresa şefului statului care, motivând...
Scriitorul gherlean Toader T. Ungureanu se prezinta in fata cititorlor cu cel de-al 17-lea volum de proza intitulat"De dragul ochilor tai"aparut recent la Editura Napoca Star.Din totalul celor 17...
Asemeni prietenului meu, profesorul de română din Rebrişoara Leon Muti, până sâmbătă 15 mai 2010, nici eu nu am mai fost în localitatea Şanţ. Îmi doream să ajung acolo, asociind mereu comuna Şanţ cu...
Când tu cititorule / cititoare ai o oproblemă grea: te înşală soţul / soţia, te paşte falimentul, un copil e foarte bolnav sau s-a apucat să se drogheze, te afli într-un impas… ce faci? Dacă spui...
Triumfător, Partidul Democrat Liberal a anunţat victoria asupra Partidului Social Democrat prin expresia DREAPTA A CÂŞTIGAT. În fapt, expresia nu era simbolul victoriei, ci mai mult o invitaţie...
Studiind presa interbelică, aflată în tezaurul Direcţiei Judeţene a Arhivelor Statului, am descoperit, în gazeta"Săptămânal" nr.202/25 mai 1932, o mică cronică ritmată specifică perioadei de criză...
Scriitorul, criticul literar, eseistul, exegetul Adrian Marino a răsturnat într-o măsură considerabilă prin confesiunile sale ( “Viaţa unui om singur”, martie, Ed.Polirom, 2010) căruţa cu valori din...
Mă termină specialiştii lu’ peşte congelat din presa românească cu discuţiile lor economice în care compară România cu Grecia în ce priveşte situaţia publică. Hai să vă ofer nişte cifre furate de pe...
Moto: Fiecare ţară are conducătorii pe care şi-i merită!” „O ţară tristă, plină de umor!” Totul e dacă ţările din titlu ne vor?! Cu caricaturile din Parlamentul României sau cu europarlamentarii...
În primăvara asta , veştile cutremurătoare despre prietenii mei, s-au rostogolit spre mine prea des. Întâi am aflat, din presă, că fostul coleg de şcoală din perioada mea didactică din Parva,...
Continuăm să vorbim, în această a III-a parte şi ultima, despre opera EMINESCU şi OVIDIU – O PARALELĂ PESTE VEACURI scrisă magistral de Familia Florentina şi Vasile Găurean. Această lucrare, ce este...
Avea un mod pedant de a-şi susţine conversaţiile, o pedanterie neostentativă, naturală, care făcea parte parcă din fiinţa sa. I-a fost dat să cunoască de-a lungul anilor destui pedanţi agasanţi, care...
Ce lume, dom’le! Pământul ăsta nu mai doarme deloc! Seara te culci cu un preţ la euro, de exemplu şi dimineaţa te trezeşti cu altul! Cum aşaaa? Ăştia de la burse, bănci, investmenturi nu dorm şi ei?

Pagini

Subscribe to Opinii
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5