„Bestia de la Cotroceni”

Cel puţin aşa suna un bener la amplele demonstraţii sindicale de stradă de la Bucureşti din 17 mai a.c. Pe lângă acesta, au mai figurat benere acuzatoare la adresa şefului statului care, motivând criza, şi-a permis neobrăzarea să anunţe măsuri de-a dreptul criminale, fără precedent în istoria modernă a României: diminuarea salariilor bugetare cu 25%, a pensiilor cu 15% şi tot cu acelaşi procent alocaţiile pentru copii, ajutorul pentru şomaj şi indemnizaţiile pentru persoanele cu dizabilităţi. Iată, aşadar, cu cine vrea acest monstru politic împreună cu trepăduşul său Boc, să scoată ţara din criză. Sunt măsuri care i-au indignat nu numai pe români dar chiar şi pe cei din delegaţia FMI care n-au niciun interes ca un stat ce face parte din UE, să ajungă la un asemenea grad de pauperizare socială şi au propus să se ia astfel de măsuri începând cu cei bogaţi, adică, adăugăm noi, cu clientela politică. Dar cea mai cinică declaraţie aparţine premierului Boc, care a venit cu soluţia absolut terifiantă conform căreia, în cazul că nu se aplică aceste măsuri draconice, în decembrie, nu vor mai fi nici salarii, nici pensii. Dumnezeule, Doamne! Oamenii ăştia sunt pur şi simplu nebuni! Păi acest Boc îşi propune pe faţă înfometarea, fără precedent, a milioane şi milioane de oameni. Această lipsă de ruşine şi de responsabilitate nu pot să nu fie amendate. Băsescu, acest infractor de drept comun, care ar fi fost cazul să stea după gratii, nu să ajungă la Cotroceni, nu face altceva decât să-şi continue politica sa de răpuşie, de răzbunare, conform sloganului „De ce le e frică, nu scapă!” România a suferit enorm şi a pierdut timp preţios pentru aplicarea unor proiecte de relansare economică, din cauză că această creatură însemnată de diavol la un ochi, n-a ştiut şi nu ştie altceva decât să se răfuiască la modul absurd cu cineva. La început s-a răfuit cu primul ministru Tăriceanu pentru că n-a acceptat umilitoarea atitudine de obedientă a lui Emil Boc, încât această canalie băsesciană în loc să ia măsuri în folosul ţării, el şi-a pierdut tot timpul, gândindu-se zi şi noapte, cum să-l lichideze pe premier. După ce a scăpat de Tăriceanu, s-a răfuit cu Parlamentul pentru că omul ăsta, cu calităţi certe de dictator, nu e capabil să priceapă jocul firesc al democraţiei. Pe toţi dictatorii i-au încurcat parlamentele. Unii le-au diminuat, alţii le-au desfiinţat pur şi simplu. Băsescu a făcut un joc mârşav în stilul său caracteristic şi a discreditat peste 300 de parlamentari care au avut curajul să-l suspende, de parcă aceştia ar fi fost din plastilină sau căzuţi din cer, nu reprezentanţii aleşi ai poporului. Păi, e la mintea cocoşului că dată te răfuieşti cu aleşii, te răfuieşti, în fapt, cu poporul, sau cu o mare parte a acestuia care i-a trimis în Parlament. În fine, după ce a terminat cu parlamentarii, iată, a venit ziua în care să se răfuiască, în fapt, cu poporul însuşi. E posibil oare ca şeful statului să se războiască, în ultimă instanţă, cu milioane de bugetari şi pensionari, cu milioane de mame şi copii? Acest individ încăpăţânat ca un catâr, care a încălcat şi încalcă fără niciun scrupul legile elementare ale ţării, băgând mâna fără să se teamă de consecinţe, în buzunarele aproape goale ale pensionarilor, se află, fără îndoială, în faţa unui risc aproape iminent de a împărtăşi experienţa dramatică a lui Ceauşescu. De fapt, a fost mereu asemănat cu fostul dictator comunist care, la fel, s-a crezut invulnerabil şi cu o funcţie pe viaţă bătută în cuie. De asemenea, sunt semne de violenţă atunci când i se ard în pieţe publice portretul său electoral sau din ziare, şi el îşi permite să rămână, în continuare, insensibil şi inflexibil. Să afirmi, imediat după alegeri, la modul conclusiv că „I-am ciuruit!” mi se pare o atitudine incalificabilă. Pe cine, domnule Băsescu? Pe propriul dumneavoastră neam?! Sunt adversari politici, dar sunt români, domnule Băsescu. Nu ţi-a crăpat obrazul de ruşine să faci asemenea afirmaţii mafiote şi de tip golănesc la modul direct, pe post, „domnule preşedinte”. E o atitudine care să fiţi sigur că nu va mai rămâne fără consecinţe. Un conducător care să răfuieşte cu poporul, oricât s-ar considera de stăpân pe scaun, nu cred că mai are prea mulţi sorţi de supravieţuire pe funcţie. Iată că a ajuns să fugă de pensionarii ce baricadaseră intrarea principală în Parlament şi să intre pe uşa din dos. Frumos, domnule preşedinte! Halal să-ţi fie!

Când văd fierberea produsă în ţară, de către omul de la Cotroceni şi cel de la Palatul Victoriei, îmi vin fără voie în minte versurile lui Coşbuc: „Când nu vom mai putea răbda,/ Când foamea ne va răscula,/ Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa/ Nici în mormânt!”