Dr. Iuliu-Marius Morariu

Om în mers

Olimpiu Nușfelean, Om în mers – eseuri, Editura Limes, Florești, 2022

 

 

Scriitor, editor, antolog și om cu suflet mare, domnul Olimpiu Nușfelean și-a înscris deja, de ani buni cu cinste, numele pe frontispiciul culturii bistrițene și al celei românești. Bogata activitate desfășurată ca editor al revistei Mișcarea literară de la Bistrița, dar și volumele care-i poartă semnătura, constituie peremptorii dovezi ale muncii consecvente și valorii celui în cauză.

Prin intermediul recentei antologii de eseuri intitulată Om în mers, domnia sa vine să-și invite cititorii la un periplu literar, dar și la meditație. Demersul pe care-l propune este unul cu relevanță antropologică și valențe inter-disciplinare. După cum ține să arate în partea de început, imaginea din titlu vine să definească existența umană, ce poate fi caracterizată, în opinia scriitorului, prin intermediul motricității. Mișcarea nu se rezumă însă doar la actul parcurgerii distanței fizice, ci și la escamontarea celor care pot să se iște între feluriți exponenți ai speciei din cauza unei comunicări deficitare. Astfel, precum ține el să sublinieze:

„Expresie a poziției bipede, omul este (astfel) și întruchipare a limbajului natural. Este produs și emitent al acestui limbaj. Vine din cuvîntul prim, creator de lume, ca esență a lumii, trezit la viață de suflarea dumnezeiască sau de „simțirea‖ din cuvinte, și înaintează prin viață „în picioare‖, vorbind și, mai ales, vorbindu-se. Încercînd să-i prefigurăm prezența – manifestarea prezenței, nu ne interesează să accesăm spre dispute de ordin poligenetic sau monogenetic; îl luăm pe om ca dat al mersului biped și al limbajului natural, caracteristici care interacționează continuu, tacit. În continuă evoluție? Sau în continuu freamăt?” (p. 5).

Dimensiunea interdisciplinară a antreprizei editoriale pornește de la ideea de cuvânt, pe care Olimpiu Nușfelean îl vede cel mai bine întrebuințat de către mediul literar și cel teologic[1]. Asupra ipostazelor lui din cadrul celui dintâi promite a se opri în cadrul eseurilor ce se-nlănțuiesc, precum într-o adevărată horă în paginile lucrării. Aici, analizând cu ochi critic concepțiile diferiților autori, dânsul se oprește asupra nuanțelor, reliefând diferența dintre critic și eseist înactul lecturii[2], vorbind despre „trăirea întru text” (p. 13-14), „eul epic orgolios” (p. 15), sau alte elemente din fascinanta lume pe care o ilustrează.

Rod al unui amplu efort de documentare, în cadrul căruia chestiuni cu relevanță generală ce definesc statutul și munca eseistului se împletesc cu studii de caz dedicate unor nume relevante pentru cultura și beletristica românească, precum Liviu Rebreanu, Radu Petrescu, Marin Sorescu, Nicolae Breban și mulți alții, volumul Om în mers ce poartă semnătura domnului Olimpiu Nușfelean se constituie nu doar într-o contribuție ce îmbogățește și înnobilează cultura de pe meleagurile Bistriței și Năsăudului, ci și într-o lucrare ce dă o notă de noblețe și actualitate spațiului eseistic românesc, pledând pentru redescoperirea unei vocații care a fost adesea, pe nedrept neglijată.

Pentru curajul de a-și fi asumat sinuozitățile unui astfel de travaux de benedictin, efortul documentar deosebit de vast, dar și frumusețea stilului și a redactării textelor cuprinse aici, autorul merită felicitat, iar cartea recomandată tuturor celor care iubesc încă slova bine rostuită și gândul ce-i așternut pe hârtie odată ce a fost bine ticluit.




[1] Întruparea lumii în cuvînt sau făurirea de lume prin cuvînt se face prin scriitură, cu ajutorul scriitorului. Făcînd asemenea afirmații, nu ținem să-i concurăm pe teologi. Demersul scriitorului este orgolios. Și riscant. Dar acesta se produce și ține lumea într-un cîntar flexibil. Omul este o creație a cuvîntului. A cuvîntului mînuit de scriitor sau de preot. Ne interesează partea laică a… problemei, deși asociații se pot face, dintre cele mai diverse și mai surprinzătoare. Olimpiu Nușfelean, Om în mers – eseuri, Editura Limes, Florești, 2022, p. 8.

[2] Una dintre cele mai interesante și fericite întîlniri de lectură este aceea dintre scriitor și eseist, dintre operă și eseist. Eseistul este atent la anumite valorizări, pe care desigur că le servește, dar el nu face neapărat o valorizare a operei, cum procedează un critic literar. El citește, fascinat de „zgomotirea limbajului‖ (Roland Barthes), de plonjarea în adîncimea de sensuri, „decorporalizează‖ și el opera, într-un proces de analiză ascuns, o „recorporalizează‖ de asemenea, aproape livrînd-o altui corp, este un aliat al scriitorului, o țintă, și el, a scriitorului, în calitate de (simplu) cititor, de virtual cititor, dar „individualitatea‖ lecturii (avem fiecare cititor un specific de asimilare a operei, unic pentru fiecare caz), această individualitate nu se închide/ oprește în intimitatea lecturii eseistului. Fiecare text se deschide, poate, de fiecare dată diferit, pentru fiecare cititor, într-o ramură a pluralității (de sens sau de existență creată), venind spre pluralitatea de lectori ca un fel de inflorescență, din care lectorul desprinde o floare. Eseistul preia și duce mai departe starea de înflorire a operei. Nu-și păstrează lectura pentru sine. O transmite mai departe. Dar nu neapărat ca un critic, interesat de oferirea unei „informații‖ despre operă. Eseistul retransmite opera făcînd operațional trăitul lecturii sale.” Ibidem, p. 9.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5