La judecata zilei

Olimpiu Nușfelean: Izbînda provinciei

            Trăitor fiind, eu, mai mult în provincie, mai des într-un sat, care, deși beneficiază de niște avantaje ale tehnicilor și instalațiilor moderne, tot la margine de imperiu își duce veacurile, n-aș putea spune că am o percepție exactă, relativ bogată, a evenimentelor cultural-literare care se desfășoară în jurul meu. N-am o accesare directă la multe dintre acestea, mai ales la cele de anvergură națională. Decît prin intermediul unor știri de presă. Mai compensez cu cele din Cluj-Napoca, dar și aici e vorba de „distanță”.  La Bistrița se desfășoară cîteva notabile, pe care le apreciez, dar și Bistrița, în ciuda unui statut de „centralitate”, nu-i mai mult decît un sat mai acătării. N-are teatru, nici filarmonică, nici măcar o echipă de fotbal care să bată nu „mijloacele”, ci măcar „marginile”, dar să le bată, pe bune! „Gloria” de acum are niște fani devotați, îi stimez, dar echipa e cam pe nicăieri. E bine poate că orașul nostru nu are asemenea instituții de forță culturală, deoarece astfel s-ar părea că ar avea posibilitatea de a îndrepta banii spre alte ținte, literare, de exemplu, dar n-aș insista pe această temă. Beneficiez eu de internet care mă ține în relație cu editurile, cu revistele literare, cu anumiți prieteni, dar mi-e greu să urmăresc „la zi”, într-un teatru ca lumea, o piesă de teatru a proaspătului nobelizat, deși acesta e jucat pe multe scene ale lumii. La recente apariții editoriale se poate ajunge, dar nu atît de ușor precum cineva care locuiește în orașul în care își desfășoară activitatea și editura de profil, sau de… interes. S-a mai modificat –- și relaxat - desigur raportul dintre Centru și „Provincie”, dar tot la o anumită margine te regăsești, literar și geografic, la un moment dat – cu avantaje și dezavantaje, firește. Unii bat „marginile”, alții bat „mijloacele”. Și cînd vine vorba de „mijloace” (de a face ceva), atunci lucrurile se clarifică mai tare. Deși, literaturizînd – ca în orice activitate scriitoricească – sau chiar metaforizînd, provincia începe să prindă și ea un alt glas. Un glas despre care nu se poate spune că nu e auzit.

            În această stare de lucruri aflîndu-mă, nu pot să nu spun că, recent, m-a însuflețit oarecum cîștigarea premiului Nobel de către norvegianul Jon Fosse. Spun asta nu pentru că aș fi un fan al norvegianului, pe care nu l-am urmărit în cursa lui pentru Nobel nici cît pe Mircea Cărtărescu, premianți de acest fel sînt în fiecare an, unii controversați (sper să nu fie și cel de acum), dar am observat cu surpriză și bucurie că e vorba de un scriitor care vine din Nord, din „frig” (imagine metaforică) și mai ales că scrie în nynorsk, un dialect local folosit de mai puțin de 15% din populația Norvegiei, în special în jurul orașului Bergen. Nu într-o limbă de circulație… universală, nu în engleză sau chineză. Un stil caracterizat de o scriitură minimalistă și rafinată, o intrigă simplă inspirată de viața cotidiană, în care răsună întrebările existențiale ale personajelor. Nu prea cunosc, bineînțeles, literatura lui Fosse, dar Nobelul e o surpriză și de data asta, te ia de pe picioare (sau te prinde pe picior greșit, juriul iar se joacă cu nervii noștri), nu pot da un verdict propriu (fapt ce îi va mira pe unii), dar mă întreb ce chimie are o astfel de limbă (vorbită de o populație restrînsă), încît îl duce pe vorbitorul/ mînuitorul ei spre capodopere de interes mondial. Pentru un scriitor este terifiant și reconfortant, în ciuda, și mai ales în ciuda, prizonieratului lui într-o limbă de circulație restrînsă, dar cu atîta încărcătură… artistică! De reflectat. Vor fi fiind teorii, experiențe, dar evidența literară e de luat în seamă. Oricum ai privi lucrurile, vei parafa, totuși, o izbîndă a scrisului.

            Scriitorul norvegian Jon Olav Fosse, poate mai puțin frecventat la noi, este foarte cunoscut în lume ca autor ale cărui creații acoperă  o multitudine de genuri literare, de la piese de teatru, romane și poezie până la eseuri și cărți pentru copii, traduse în peste 50 de limbi. Primul roman tradus în românește  este Numele celălalt. Septologie I-II, de către Ovio Olaru, lect. univ. dr. în cadrul Departamentului de Studii Anglo-Americane și Germanistice al ULBS, unde predă literatura germană și un curs facultativ de limbă norvegiană, traducătorul oferindu-ne echivalențe din limbile norvegiană, daneză și islandeză. Romanul proaspătului nobelizat pomenit mai sus, scris în „nynorsk”, („noua limbă norvegiană”), cu statut egal cu cel al celeilalte limbi oficiale a Norvegiei, „bokmål” („limba literară”), a fost o provocare pentru traducător. După cum mărturisește acesta, lucrul asupra textului a solicitat atenție privind conservarea registrului religios și incantatoriu al frazei, cu un ritm rapid, percutant, care, la lectură, nu te lasă să respiri. Presa internațională notează: „Proza lui este mistică, spirituală, perfect meșteșugită. Pură poezie!” (The Paris Review), „În mâinile lui Fosse, Dumnezeu devine o forță estetică greu de stăpânit, explozivă, invizibilul din ceea ce este vizibil” (The Nation), „În Numele celălalt, acumularea ritmată de cuvinte are ceva incantatoriu - un aer aproape sacru” (The Wall Street Journal). Se spune că Jon Fosse este atât de respectat în Norgevia, încât, începând din 2011, are dreptul de reședință în Palatul Regal din Oslo, privilegiu acordat de guvernul norvegian artiștilor care se bucură de cea mai mare apreciere.

            Să reținem: proaspătul laureat Nobel e născut la o fermă izolată, pe coasta de vest a Norvegiei, lângă fiordul Hardanger, scrie într-o limbă de circulație restrînsă (dar respectată), elaborează un discurs literar minimalist, cu o încărcătură existențială majoră, învăluit în magie poetică și sacralitate, scriitorul fiind de asemenea foarte apreciat de instituțiile statului. Un model pentru izbînda… provinciei. O fi oare limba aceasta, nynorsk, mai poetică sau mai plină de magie și sacralitate decît limba noastră, copleșită totuși, azi, de atîta trivialitate? Nu cred.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5