O şedinţă ALTFEL cu directorii de şcoli, care au promovat concursul. Aurelia Dan: Contractul de management educațional a fost dublat de un contract de valori!
Vin, 01/07/2022 - 12:16
Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud a organizat o ședință ”altfel”, la care au participat directorii unităților de învățământ care au promovat concursul, pentru a fi învestiți cu un mandat de 4 ani.
"Contractul de management educațional a fost dublat de un contract de valori, asumat de cele două părți, un legământ simbolic care reunește ambii parteneri în cea mai grea și nobilă misiune: cea de educator și creator de destine. ”Îndrăzneala de a recunoaște că muzica pe care o ascultați nu vă mai place să fie preambulul unei opere pe care o veți crea, care va îmbogăți patrimoniul de valori al școlii și care va fi recunoscută peste ani și ani, de cei pe care i-ați modelat cu dăruire, credință și dragoste!”", a transmis Aurelia DAN, inspector școlar general, pe pagina de facebook a instituţiei.
Citiţi şi:
- Tinerii din ALDE studiază liberalismul. Pompei Cocean: Vrem să promovăm şi să ne identificăm prin aceste valori!
- Inspectorul şcolar judeţean Aurelia Dan: Explicaţi părinţilor de ce libertatea personală între a alege dacă vrem sau nu să ne vaccinăm este mai presus de acest drept la educaţie al copiilor!
- Inspector şcolar general Aurelia Dan: 10% dintre elevi, corigenţi! Nu trebuie să îi trecem pe toţi, dar să le dăm tuturor şansa să progreseze!
- (Interviu) Aurelia Dan: De mică mi-am dorit să fiu învăţătoare. Teza de doctorat este într-o carte. Îmi doresc să las ceva în urma mea ca inspector şcolar general
- Inspectorul şcolar general Aurelia Dan: Nu am putut să cred că la nivelul unei şcoli poate exista atâta ură, atâta conflict între cadrele didactice!
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, Uniunea...
Comentarii
Paul -
Vin, 16:38
Motto:
"Cum de rămân nespânzurați
Acești nerușinați și hoți?...
Poate doar pentru că nu sunt...
Eori -
Vin, 16:19
Școlile Profesionale Ar Trebuii Să Dispară Definitiv Din Lume, Deoarece Sunt Degeaba, Mai Mult De...
un cetatean -
Vin, 13:44
PSD-ul face ce a facut intotdeauna. Daca unii mai cred minciunilor lor, este spre paguba societatii!
Maria -
Vin, 13:05
La mulți și binecuvântați ani, celui mai minunat preot!
Eori -
Vin, 09:44
Vizionați Și Ascultați Cu Atenție Aceste Video-uri Despre Medicină, Până La De Final, Și Trimiteți...
Aniversări
În zi de sărbătoare, îi dorim domnului primar Ioan Pavelea de la Coșbuc, multă sănătate, fericire, putere de muncă, împliniri profesionale și...
La ceas aniversar, vă dorim dna profesor Maria Sas, director adjunct al Colegiului Național "Liviu Rebreanu" Bistrița, ca toate lucrurile minunate...
La ceas de sărbătoare, preacucernice părinte Ionuț Pop Ursu, preot paroh la Agrieș, vă adresăm gânduri de aleasă recunoștință, împreună cu urări de...
Adaugă comentariu nou