O lucrare de licenţă despre Poezia religioasă în ciclul primar

Am condus ( sau coordonat, cum se spune în limbaj didactic ) de-a lungul anilor mai multe lucrări de absolvire şi de licenţă la Colegiul Universitar de Institutori ( devenit Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei ). Cele mai multe aveau teme comune, îndelung bătătorite de ani buni, aşa încât în cel mai bun caz erau „compilaţii originale”, cu o brumă de contribuţie personală în partea metodică. Dar uneori, nu de prea multe ori, am avut bucuria să găsesc şi studenţi mai îndrăzneţi, care ieşeau din tiparul îndatinatelor lucrări de absolvire sau de licenţă ( lucrările se repetă, cu minime diferenţe la lucrările metodico-ştiinţifice pentru obţinerea gradului didactic I ) unde se abordau mereu: compunerile în ciclul primar, îmbogăţirea şi nuanţarea vocabularului elevilor în ciclul primar, lectura explicativă a poeziilor lirice etc. În acest an universitar am avut bucuria ca o absolventă a Ştiinţelor Educaţiei, din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Iuliana Chirilă, să propună tema Valenţele educative ale poeziei religioase în ciclul primar. O temă şi inedită între astfel de lucrări şi de foarte mare actualitate, cunoscute fiind controversele în legătură cu statutul didactic al religiei în şcoală. Lucrarea reuşeşte să demonstreze adevărul aserţiunii lui Eminescu: „…nu în cultura excesivă a minţii consistă misiunea şcoalelor – excepţie făcând de cele înalte – ci în creşterea caracterului. De acolo rezultă importanţa biografiei lui Hristos pentru inimele unei omeniri vecinic renăscânde. Pentru a se îmbogăţi, pentru a-şi îmbunătăţi starea materială, pentru a uşura lupta pentru existenţă, dând mii de ajutoare muncii braţului, oamenii au nevoie de mii de cunoştinţe exacte. Pentru a fi buni, pentru a se respecta unii pe alţii şi a-şi veni unul altuia în ajutor au nevoie de religie.”

La început, absolventa ( sau autoarea, căci nu e exagerat acest cuvânt într-o lucrare atât de originală! ) vorbeşte despre religie în societatea contemporană, despre omul postmodern sfâşiat de îndoieli şi contradicţii, fiind situat, la nivelul arghezian, între credinţă şi tăgadă, face o schiţă de sinteză a poeziei religioase româneşti, argumentând că dimensiunea creştină este o permanenţă a liricii româneşti.

Cea mai interesantă parte, din punct de vedere metodic, mi s-a părut aceea în care, identificând poeziile religioase din manualele alternative din ciclul primar, propune o lectură explicativă a lor, concursuri literare pe teme de poezie religioasă ( un proiect educaţional ) şi în câteva pagini o microantologie de poezie religioasă pentru şcolarii din clasele I - IV. Aceste pagini, însoţite de ilustraţii adecvate şi de o succintă prefaţă, ar putea fi tipărite într-o carte ca un fel de auxiliar didactic, utilizabil la orele de literatură pentru copii sau la cele de religie.