Şedinţă scurtă, de vară, a Consiliului Local Bistriţa

O atmosferă eco…

Joi, după-amiază, a avut loc o nouă şedinţă a Consiliului Local. Din 21 de consilieri municipali au fost prezenţi la începutul şedinţei, doar 15, dar pe parcurs, s-au mai aciuat în sala răcoroasă a Primăriei Bistriţa, alţi doi consilieri: liberalul Dan Molnar şi social-democratul Constantin Rus.

A avut dreptate, preşedintele de şedinţă, consilierul PSD Alexandru Bria:

,,Sunt 15 consilieri prezenţi, şi mai vin. Până în prezent, şedinţa este legal constituită”.

Pe ordinea de zi s-au aflat doar 11 proiecte de hotărâre (toate aprobate cu operativitate), plus interpelările, care de cele mai multe ori sunt ,,pata de culoare” a şedinţelor ordinare de CL.

Interpelări eco

Să trăim sănătos, să mâncăm sănătos, să respirăm aer curat, în general să fim cât mai eco, par a fi preocuparările consilierilor municipali. E de bine, în măsura în care rămâi ancorat în realităţile cotidiene, în măsura în care nu uiţi în ce ţară trăieşti, în măsura în care nu uiţi de apucăturile semenilor din jur…

De pildă, consilierul PNL, Viorica Calo, a ridicat o problemă de estetică ce ţine de intrarea în oraş pe partea de transport feroviar, dar a părut preocupată şi de maşinile care stropesc/nu stropesc carosabilul. Liberala susţine că nu a văzut maşini care să stropească carosabilul, mai ales că trăim vremuri caniculare.

,,Toate intrările în municipiu, pe carosabil sunt foarte frumoase, dar pe partea de cale ferată sunt un dezastru. Toate firmele şi-au depozitat gunoaie în spatele sediilor, iar imaginea este una dezolantă. (…) O altă problemă, pe care o ridic are legătură cu vremea caniculară. Sunt temperaturi ridicate şi nu am văzut maşini care să stropească carosabilul”, a spus Viorica Calo.

Răspunsul primarului Ovidiu Creţu a fost unul ,,british”:

,, Şi în Anglia am întâlnit acest lucru, pe lângă calea ferată, erau gunoaie. (…) Intrând în oraş cu trenul, imaginea nu este una care să ne facă cinste. A trebuit să insistăm foarte mult pe lângă SNCFR să-şi reabiliteze partea de calea ferată care trece prin oraş, mă refer la străzile Arţarilor şi Colibiţei. În ceea ce priveşte unităţile economice , acestea sunt entităţi private”, a precizat edilul.

Creţu a risipit şi dilema consilierei PNL, dacă maşinile Urbana stropesc sau nu, carosabilul:

,,Între 7-8 dimineaţa, maşinile Urbana stropesc străzile, poate nu le-aţi văzut la acea oră”, a subliniat edilul.

A urmat în ordinea interpelărilor, consilierul PDL Alin Seserman care s-a arătat preocupat de serviciile de masă, pe care unele unităţi de învăţământ le oferă elevilor, pe lângă eternul ,,laptele, cornul şi mărul”.

Seserman l-a întrebat pe edil dacă există un specialist în cadrul Primăriei care să se ocupe de această problemă, respectiv de întocmirea meniului.

Primarul i-a răspuns că sarcina de a întocmi meniurile aparţine exclusiv şcolilor, iar achiziţia de lapte, corn şi măr revine Consiliului Judeţean.

Poate edilul ar fi trebuit să dea exemplul Angliei şi în această situaţie, unde, în ultimul timp, reprezentanţii statului sunt foarte preocupaţi de mâncarea oferită copiilor în şcoli. Bun, am înţeles, nu avem specialişti în cadrul administraţiei locale care să se ocupe de această problemă, tocmai de aceea, consilierii municipali, membri în consiliile de administraţie în şcolile care oferă servicii de masă, ar trebui să se implice eficient în această chestiune, în sensul în care să urmărească achiziţia alimentelor, varietatea lor.

Tot un democrat-liberal, consilierul PDL Filip Mosil a ridicat problema curăţeniei din oraş, mai exact, curăţenia dintre blocuri. Mosil a spus că foarte mulţi cetăţeni i s-au plâns de praful lăsat în urma măturatului, care se face în timpul zilei, şi nu seara, cum este normal.

Riguros, primarul l-a contrazis şi i-a răspuns că măturatul se face noaptea, cu excepţia zonelor unde sunt parcate maşini, şi atunci, în timpului zilei, ,,sunt corectate acele zone”.

Creţu are şi o soluţie împotriva prafului de pe străzi/ trotuare: ,,poate, după ce terminăm programul de asfaltare a străzilor din municipiu, scăpăm şi de praf”. Poate!

Aprobat, aprobat, aprobat…declar şedinţa închisă

Cât despre şedinţa propriu-zisă, ca să nu ies din tipologia clişeelor, proiectele de hotărâre au fost votate pe bandă rulantă, şi asta, deoarece nici miza nu era una de exploatat politic. Se simte, încă, atmosfera de vacanţă…

Ca să fim riguroşi, precizez totuşi, că au fost votate proiecte de hotărâre ce vizează aprobarea unui PUZ pentru construirea unei hale industriale, a fost aprobat planul de ocupare a funcţiilor publice din cadrul Direcţiei Municipale de Servicii Sociale. Printre altele, a fost aprobată prelungirea datei unui contract de comodat, respectiv concesiune.

Nu au lipsit proiectele cu iz european, cum ar fi acordul consilierilor municipali de a înmâna o diplomă aniversară edilului Janusz Kubicki, primarul oraşului Zielona Gora - Polonia, cu prilejul împlinirii a 10 ani de înfrăţire între oraşele Bistriţa şi Zielona Gora.

Nu a fost ocolit nici sportul, de data aceasta handbalul. Echipa de handbal fete a CSM Bistriţa va primi circa 6 miliarde de lei vechi, în două tranşe.

Un tramvai numit dorinţă

Schimbând registrul, de la cel british, trecem la cel american, ne oprim la ,, A street car named desire”, piesa de teatru scrisă de Tennessee Williams.

Pare a fi şi dorinţa primarului Ovidiu Creţu: un tramvai silenţios care să traverseze zona centrală a oraşului. Se va întâmpla acest lucru…până în 2020. Tocmai în acest sens, consilierii au adoptat un proiect de hotărâre ce vizează angajamentul Consiliului Local Bistriţa de a aloca resursele financiare pentru consultanţi şi pentru proiectele pentru care se solicită finanţare prin Programul de Cooperare Elveţiano-Român, realizarea liniei de tramvai fiind unul dintre proiecte.

Lungimea liniei de tramvai ar fi de circa 6 kilometri, iar valoarea totală a proiectului se ridică la 10 milioane de euro, asta în cazul în care proiectul ar fi declarat eligibil în cadrul Programului de Cooperare Elveţiano-Român.

Nu întâmplător, am făcut trimitere la piesa lui Tennessee Williams, şi acolo intriga gravita în jurul unui conflict ideologic şi cultural.

După lejeritatea cu care au votat cei din PDL, tramvaiul pare un obiectiv greu de pus în practică, primarul Ovidiu Creţu - un idealist în această situaţie, deci nu vor fi probleme…

O imagine de final

A fost o şedinţă scurtă, fără posibilităţi de a fi exploatată mediatic, o şedinţă tehnică.

Poate mai interesant, e comportamentul consilierilor municipali, al forurilor de conducere. În ambele cazuri, imaginea vinde cel mai bine.

Unii dintre ei vând altceva decât sunt în realitate, funcţionează în spaţiul public, cu ajutorul măştilor, în detrimentul feţelor din spatele lor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5