O aniversare de grație

     Se știe, antica vocabulă grecească - „eirene” - înseamnă „pace”. Părinții i-au hărăzit Irinei Petraș să dea acestui cuvânt, prin fapte întru cultură, un evantai de sensuri majore.

     De 17 ani încoace, de când a fost aleasă președinta Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, scriitorimea din acest areal publicistic, dar și iubitorul de literatură dau cuvântului „pace” o seamă de conotații: E „o pace” care stârnește efervescență, care stimulează actul creației; aceasta indiferenta de performanțe sau capricii. Undeva, Irina Petraș mărturisea că toți mânuitorii de condei literar trebuie luați în seamă:

     „N-am lăsat deoparte scriitori tineri sau de mai mică suprafață (unii, poate, chiar uitați astăzi!) în favoarea elitelor. Cred în continuare că peisajul - și cel literar - e „mai” întreg, dacă are înălțimi, și văi.”

     Această „pace” înseamnă (a dovedit-o cu prisosință) o neodihnă admirabilă, încât, de la debutul său absolut (la... 10 ani, cu versuri, în „Luminița”), la debutul editorial, pe seama prozei lui Camil Petrescu, bibliografia sa cunoaște un șir uimitor de titluri, cărțile sale cuprinzând o adevărată panoramă, nu numai a literaturii române contemporane, dar și (dar mai ales!) a numelor cuprinse în perimetrul (impropriu de măsurat) al Filialei

pe care o conduce. Poate, mai adecvat afirmat: alături de scriitorii cuprinși în spațiul transilvan, în care, alături de cei 290 de membri activi, rezidenți, sunt și scriitori din județele Alba, Bihor, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Mureș, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, dar și din Franța, Germania, Israel, Suedia, Sua, Canada, Ungaria. Căci, cine e alături de noi, de ei? - „Eirene”!

     Nu e mai puțin adevărat că, la un moment dat (într-un volum de studii, eseuri, evocări, memorii, prilejuit de Marele Centenar al Unirii, ), după ce afirmă că „Limba română este pentru scriitorul român patria definitivă”, „Eirene” , își încheie dizertația considerând că „scriitorii români din prima linie sunt, pentru mine,  pur și simplu scriitori români”.

     Parcurgând titlurile volumelor semnate de Irina Petraș (antologii, dicționare, albume, eseuri, evocări, memorii, medalioane), e lesne de remarcat că nu puține conțin vocabula „Cuvinte”, „Clujul”, „Transilvania”. Nu întâmplător, în „Clujul în cuvinte”, preambulul său - intitulat „Fragmente despre locuire” - e precedat de un moto al lui Gaston Bachelard:

     „Dar ținutul natal nu este atât o întindere, cât o materie; este un granit sau un pământ, un vânt sau o uscăciune, o apă sau o lumină. Ne materializăm reveriile în el; prin el visul nostru își capătăt adevărata substanță: lui îi cerem culoarea noastră fundamentală.” O confirmă însăși sibianca noastră, titrată la Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca și apoi redactor la reviste clujene și colaboratoare la publicații din centre de cultură, relevante pentru discernământul său în abordarea textului literar.

     Încât, e potrivit să reamintesc cuvintele lui Constantin Noica: „Ardealul a reprezentat starea noastră de veghe.”

     Toate acestea ne îndreptățesc, pe noi, membrii Filialei Cluj, să trăim - fără teamă, fără jenă - orgoliul că, în contextul național al Uniunii Scriitorilor, filiala noastră se situează pe cel mai înalt palier valoric al acestui organism de cultură și literarură. O recunosc și o seamă de colegi de condei din afara arealului nostru.

     Și închei cu opinia „Eirenei”: „Cred în continuare că viața literară a unui loc  își crește vârfurile pe un fundal divers, inegal și pestriț,  foarte activ, care întreține, în cele din urmă, chiar nevoia de literatură.” Asta, atâta vreme cât starea de emulație de genul „eirene” este reală.