Mitropolitul Andrei, cu ramuri de salcie în mână, pe străzile Bistriţei. Sute de credincioşi, prezenţi la procesiune

În Sâmbăta dinaintea Floriilor a avut loc la Bistrița o procesiune religioasă, care amintește de drumul pe care l-a parcurs Mântuitorul Hristos din Betania la Ierusalim, înainte cu o săptămână de Patimile și Învierea Sa din morți. Manifestarea a început la biserica cu hramul ”Sf Trei Ierarhi ” de pe strada A. Odobescu, unde Înaltpreasfințitul a binecuvântat ramurile de salcie oferite credincioșilor. Procesiunea religioasă a avut următorul traseu: str. A.Odobescu, Bulevardul Republicii, P-ța Petru Rares, P-ța Unirii - Protopopiatul Ortodox, unde la Panteonul bistriţenilor s-a oficiat slujba Vecerniei. Până şi vremea a ţinut cu credincioşii, ploaia venind doar spre seară pe străzile Bistriţei.
La acest eveniment unic la Bistriţa au fost prezenţi zeci de preoţi, în frunte cu protopopul Alexandru Vidican, preşedintele CJ Radu Moldovan, deputatul Doina Pană, directorul Spitalului Judeţean, dr. Mircea Gelu Buta, vicepreşedintele CJ Alexandru Pugna, viceprimarul George Avram, precum şi peste 1000 de credincioşi, unii dintre ei în straie populare.
Duminica Floriilor este ziua în care prăznuim Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim, ca împărat biruitor, dar cu înfăţişare smerită, venind călare pe mânzul asinei, împlinire a unei profeţii făcute cu 400 de ani înainte de venirea lui Mesia. După Sfântul Gherman I al Constantinopolului şi Nicolae Cabasila, drumul Mântuitorului spre Ierusalim şi spre Pătimirile Sale este comemorat la fiecare Liturghie prin Vohodul sau Ieşirea Mare. Preotul iese din altar pe uşa dinspre miazănoapte cu darurile pregătite la proscomidiar, în timp ce strana cântă "Ca pe împăratul tuturor să-L primim...", traversează naosul, pentru a intra înapoi prin uşile împărăteşti. El poartă sfântul potir şi sfântul disc, pe care sunt aşezate miride (pentru îngeri, sfinţi şi credincioşii vii şi adormiţi), semnificând universul întreg adunat în jurul Domnului Iisus Hristos, reprezentat prin Agneţ.Iar darurile sunt duse în altar spre a fi îndumnezeite și transfigurate.

Cititi http://www.rasunetul.ro/prvasile-beni-meditatie-la-duminica-floriilor

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]