Mircea Tudose

Pe scriitorul Mircea Tudose mi-l amintesc ca pe un om cu o politeţe fin cizelată în relaţiile cu prietenii, cu oamenii în general, prevenitor şi timid, plăpând, stingher, duios, domolit.

Versurile sale îţi transmit o vibrare umană încât îţi fac o mare plăcere citindu-le sau chiar memorându-le, el fiind chiar aşa cum se recunoaşte: „doar o coardă de vioară”.

Scrierile sale sunt încărcate de vibrare umană, de un cald fior liric şi de o aleasă simţire. El este un scriitor remarcabil, atât ca poet, cât şi ca prozator.

Volume apărute: „Caut o stea” (versuri), „Confesiuni târzii” (versuri), „Restituiri” (versuri), „Cercelul de ar” (proză), „Fluturi de seară” (versuri), „Povara unei mari iubiri” (antologie de versuri, ediţie omagială îngrijită de Emilia Tudose, 2009).

Cuvinte de laudă se cuvin şi minunatei sale soţii, Emilia Tudose, care l-a iubit din tot sufletul, fiindu-i alături tot timpul, îngrijindu-l cu căldură şi devotament, în lunga şi necruţătoarea sa boală, ea rămânându-i cu gândul tot timpul alături.

Aşa cum l-au cunoscut şi alţii, Mircea Tudose a fost un soţ, un tată şi un bunic admirabil, plin de iubire.

De aceea, toţi cei care l-am cunoscut, suntem datori să-i păstrăm, cât trăim, să-i purtăm veşnic o frumoasă amintire.

Amurg (s-a mutat într-o stea)

Cuvintele nu pot cuprinde harul

Poetului ce s-a ascuns în stea

Când a închis de-a pururi calendarul

Şi a zburat în veşnicii să bea.

Prinţesa lui îl plânge pe pământ

Convinsă că talentul lui divin

Rămâne-n slova scrisă ceva sfânt

Când îngerii desculţi în juru-i vin.

Sunt lacrimile lui ce cad din cer,

MIRCEA TUDOSE e nemuritor

Căci versul lui pătrunde prin eter,

El e portul nostru – al tuturor.

Ionel Andraşoni