Micul prinț, prietenul nostru

„Nu poți vedea clar decât cu inima”

Antoine de Saint-Exupéry

Celebra carte Le Petit Prince (Micul prinț) a scriitorului francez Antoine de Saint-Exupéry a fost publicată pentru prima oară în 1943, în New York, în versiunile engleză și franceză. În Franța s-a publicat la doi ani de la dispariția autorului, pilot de război, aflat într-un zbor de recunoaștere deasupra Mării Mediterane pe data de 31 iulie 1944, când avionul său a fost doborât. Contele Antoine de Saint-Exupéry, inginerul, jurnalistul, poetul, eseistul și aviatorul a dispărut brusc dintre pământeni, plecând, poate, asemenea Micului Prinț, pe o altă planetă, unde să aibă grijă de viețuitoarele ei, cu deosebită responsabilitate, competență și afecțiune. Nouă ne-a lăsat o operă, dacă ne referim doar la cea literară, constând din mai multe cărți dintre care cea mai cunoscută este Micul Prinț, tradusă în peste 360 de limbi și dialecte, vândută în peste 145 de milioane de exemplare, una dintre cele mai cunoscute cărți din lume.

Aparent scrisă pentru copii, cititorii adulți din întreaga lume au fost captivați de această carte, inspirată și inspiratoare, semn că în fiecare dintre aceștia se află acel copil căruia i se adresează autorul. Pe de altă parte, în Micul Prinț, Antoine de Saint-Exupéry a tratat cu deosebită măiestrie teme fundamentale, care i-au preocupat și îi vor preocupa mereu pe oameni, și de aceea a rămas constant în atenția omenirii. În cei 79 de ani care au trecut de la dispariția autorului, Micul Prinț a inspirat nu doar pe unii regizori de film, de teatru, producători de televiziune dar și pe alți scriitori, care la rândul lor, duc mai departe mesajul transmis de autor, receptat din propria perspectivă și experiență de viață. Și această carte are toate șansele să rămână în continuare o sursă de inspirație pentru cei care îi vor recepta mesajul.

Scriitorul maghiar András Bandi, inspirat de Micul Prinț, a scris cartea intitulată Kis herceg, a barátom (Micul Prinț, prietenul meu), pe care a publicat-o în decembrie 2018, în Ungaria. Prin Micul prinț, prietenul meu (Ed. Pelerin, București, 2021), traducere din maghiară de András Bandi și Elena Liliana Popescu, cartea ajunge acum la cititorii de limbă română, copiii mai mici și mai mari, cărora le este adresată. Cartea conține 21 de capitole, textul fiind însoțit de ilustrații realizate de artistul plastic Szigeti Szabó János, care ne aduc aminte de inspiratele, devenite celebre, desene ale lui Antoine de Saint-Exupéry. 

De la început, autorul îi mărturisește Maestrului: „Pe când eram mai tânăr, privind stelele, nopţi în şir am sperat c-am să-i aud glăsciorul lui limpede, ca un clopoţel”. Și deși realizează că a trecut ceva timp de atunci, ocupându-se cu „lucruri mai serioase”, așa cum chiar „şi azi același lucru se aşteaptă de la fiecare om”, a recunoscut că „o mică scânteie a speranţei” se ascundea mereu în sufletul său și că simțea „că El se va reîntoarce”. Și iată că s-a reîntors, atât la autor cât și la noi, cititorii acestei cărți.

Cu toate că povestirile sunt scrise intenționat de autor într-un stil asemănător cu cartea inspiratoare, nota de originalitate în descrierea întâlnirilor sale cu micul prinț sau ale întâlnirilor micului prinț cu alte personaje ale cărții, este evidentă. Sunt redate aspecte variate ale vieții prin alegerea atentă a personajelor și a dialogurilor care se derulează în întâlnirile cu acestea, descrise în fiecare capitol, utilizând cuvinte simple, din care copiii să învețe din experiența de viață a povestitorului, în mod natural.

Prin înlănțuirea firească a întâmplărilor imaginare, cititorii se întâlnesc indirect cu micul Prinț dar întâlnirea lor este de fapt una reală. De fiecare dată ei pot afla cum ar trebui să se comporte unii față de ceilalți. („– Atunci nici copiii nu mai spun adevărul? Chiar și ei trebuie să mă dezamăgească? Asta e foarte trist”.)

Micul prinț se află în căutarea unor oameni fericiți („Trebuie să fie pe undeva un om fericit, sau cel puțin unul care-și împarte cu drag fericirea. – Fericire cumpărată pe bani? Și cei care n-au bani? – mormăi încet micul prinț, în timp ce și-a luat rămas bun cu tristețe.”). Călătorind în căutarea unui prieten adevărat, micul prinț trece prin experiențe diferite, în împrejurări în care fantasticul se împletește cu aspectele cele mai obișnuite ale vieții oamenilor de diferite profesii, din variate medii sociale, cu suferințe de multe ori neînțelese de semenii lor. („Zile-n şir a umblat pe străzi. Se uita în ochii fiecărui om. Căuta aceea privire, care ascundea un suflet deschis, senin.”; „Caut un prieten adevărat. Eu am nevoie de un adult, un adult cu suflet de copil. Dac-ar exista o asemenea persoană”.)

Micul prinț apare și dispare brusc, misterios. Autorul ne mărturisește neliniștea și tristețea sa în așteptarea revenirii posibile a micului prinț, după prima lor întâlnire: „Au trecut zile și nopți lungi, fără nici o speranță, de la prima noastră întâlnire. De multe ori m-am gândit că n-o să se reîntoarcă. Sau poate că nici n-a fost la mine, doar am visat”. Tocmai atunci s-a întâmplat miracolul: „când dintr-o ațipire de după amiază mă trezi glasul lui de clopoțel”.

Deși povestirile sunt scrise astfel încât să poată fi citite și înțelese într-o oarecare măsură chiar și de copii, autorul cărții de față, urmând exemplul maestrului, abordează teme importante, astfel încât reflectând asupra lor să putem să devenim mai buni, mai generoși, mai responsabili. („– Dar eu cum voi ști, când, și pe cine va trebui să ajut? – Nu-ți face griji, ai să știi. În inima ta azi s-a deschis o micuță ușă, prin care întotdeauna o să ajungi la el. Dar acum mi-aș lua rămas bun, ziua aceasta a fost lungă, am obosit puțin. Rămâi cu bine. Ne vom mai întâlni.”).

Chiar dacă unele dintre aceste calități umane sunt mai puțin în atenția unei societăți bazate uneori chiar pe contrariile acestora, dintre care egoismul joacă un rol esențial, cu toate consecințele sale distructive în viața oamenilor, trebuie să încercăm să devenim mai buni. Când micul prinț îl anunță pe noul său prieten pământean că se va întoarce pe planeta lui, văzând cât de mult suferă, îi spune: „Crede-mă, eu întotdeauna sunt lângă tine. Invizibil, sau doar de tine văzut. De câte ori vei deschide punga bunăvoinței și vei împrăștia din ea asupra cuiva, eu voi fi acolo cu tine. Asta să nu uiți niciodată”. Povestitorul, prietenul micului prinț, găsește a doua zi o mică scrisoare de la el, care se încheie astfel: „Ai avut dreptate, bunătatea e cea mai mare comoară”.

 Micul Prinț este un simbol al Purității. Candoarea, generozitatea, responsabilitatea, bunătatea sunt doar câteva din valorile umane pe care Micul Prinț le insuflă, prin însăși prezența sa, celor care au șansa să-l întâlnească și mai ales, să-i devină prieteni.

Elena Liliana Popescu