Meritele voluntariatului într-o societate derutată, recunoscute public la Beclean

Centrul Misionar Social Cultural “Sfântul Apostol Andrei”, amplasat la parterul bisericii din parcul central al orașului Beclean, a găzduit luni, 12 mai 2014, festivitatea de deschidere a Săptămânii Naționale a Voluntariatului, a treisprezecea în România, prima în orașul de pe Someș.
Înițiativa faptelor bune - căci aceasta a fost ideea de bază a zilei – a avut astfel parte de recunoașterea publică extrem de necesară într-o “societate foarte derutată” cum e cea actuală, una “a concurenței”, care presupune un permanent efort uriaș de (auto)depășire pentru a reuși în viață, cum avea să remarce chiar părintele protopop Doru Zinveliu în fața tinerilor de la Crucea Roșie, precursorii voluntariatului la nivelul orașului de pe Someș. Fie că ajută cu un sfat ori cu o vorbă bună, fie că întind o mână acolo unde este nevoie, fie că alungă singurătăți grele, de multe ori apăsătoare ori chiar ucigătoare, cei care fac ceva, benevol, pentru ca “omul să se simtă om” sunt un nucleu spiritual important, dovadă a comuniunii cu Dumnezeu, una demnă de a fi evidențiată, valorizată și sărbătorită ca atare - a subliniat preotul.
La Beclean, programul activităților în cinstea binelui voluntar, cel care nu așteaptă nimic în schimb, este organizat sub egida Crucii Roșii Beclean, cu sprijinul Protopopiatului Ortodox, al Primăriei, al Colegiului Național “Petru Rareș”, al Centrului Școlar de Educație Incluzivă. Festivitatea de deschidere a fost urmată de o dezbatere despre problemele tinerilor în comunitate, menită să marcheze Ziua Internațională a Adolescentului. “A ști sau a nu fi!” este “dilema” de marți, 13 mai 214, când sănătatea și mișcarea sunt temele principale gata de abordat, de la ora 15.00, pe stadionul orășenesc. Seara de film ține miercuri, 14 mai 2014, capul de afiș, vizionările fiind posibile de la ora 18.00, în aceeași incintă din cadrul lăcașului religios, dedicată educației cultural-social-misionare. Joi, 15 mai 2014, activitățile se vor muta la Bistrița, pe pietonalul Liviu Rebreanu, unde se va desfășura de la ora 13.00 Olimpiada Inocenților. Copiii speciali de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Beclean vor fi în centrul atenției vineri, 16 mai 2014, cu activități programate să înceapă la ora 16.00, urmând ca sâmbătă, 17 mai 2014, să fie luat în discuție la sediul Crucii Roșii din Beclean subiectul asistenței socio-medicale la domiciliu. Manifestările se vor încheia duminică, 18 mai 2014, la Centrul pentru Protecția Copilului Beclean, cu un cerc de pictură.
Săptămâna Națională a Voluntariatului a debutat sub coordonarea națională a Pro Volus – Centrul Național de Resurse pentru Voluntariat. Este vorba despre un eveniment anual menit să mobilizeze cât mai multe organizații, cât mai multe energii canalizate spre sprijinul comunității aflate în nevoie, dar si o sărbătoare dedicată recunoașterii publice a meritelor celor care se implică benevol în toate acestea. Timp de șapte zile,
135 de parteneri locali, ONG-uri, instituții de învățământ, autorități publice și grupuri informale organizează peste 360 de activități, în 150 de localități, 38 de județe și în capitală. Ediția de anul trecut a antrenat peste 12.000 de voluntari din toată țara, implicați în activități educaționale, ecologice, sociale, artistice și pentru sănătate, care le-au adus bucurie celor peste 48.000 de beneficiari. Sloganul din 2014, “Recreează-te prin voluntariat!”, reflectă transformarea oamenilor și a societății, trăirile și experiențele pozitive de viață pe care le include ideea de voluntariat.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5