Melania Cuc - Anotimp stacojiu

Anotimp stacojiu

 

În birtul  cu absint interzis

Pictorii noului val

Schițează umbre chinezești pe pereți.

Azi și eu sunt Aici!

De mâine am să vă scriu negreșit

Despre semințele din macii de câmp

Și despre cum vagabondul  a fost răstignit

Cu iadeșul păsării-n gât.

Ș, apoi?

Prin sticla ferestrei se treieră-n umbră

Străina cu inelul coclit.

Este doar un anotimp stacojiu ca gulerul vestei
Prin care lumina înnoadă

Cele patru puncte cardinale ale întrebărilor tale.

Busola nici ea nu mai are direcție.

Nu te baza pe iontuiția mea de femeie;

Eu doar am reinventat halba cu bere

Ș recipientul cu parfum ieftin

De violete!

- E ora închiderii!

Ne anunță  birtașul cu șorț scorojit

Și  umbrele noastre se preling ca un unt

Prin pereții tapetați cu frunze uscate de mirt.

 

Curtea se retrage

Sfărâmată sunt ca o nucă

Între palmele tale înroșite de sânge și aplauze.

Spectacolul continuă cu cassa închisă .

Mărșăluiesc mercenarii prin burugul 

Cu șifonuri dalbe în portaluri cu orbite adânci.

Pe bulevarul podit cu smalțul decorațiilor miliatre

Teii cresc crucea altui prunc cu nume Iisus.

Un scenariu în care

Nu mai am nimica de spus.

-Dar cine sunt  eu, tată, aici,

Dincoace de lentila care ochiu-mi orbește?

 În miopia generalizată caut vinovatul.

- Curtea se retrage! Anunță magistratul

Și toate imaginile din cărțile tale poștale

Mi se șterg din memorie.

 Certitudinea a ars odată cu mucul țigării

În pumnul pe care îl strâng, îl strâng…

 

 

 

Nu s-a născut

La casa poporului e seară de gală.

 Mamele beau șampanie scumpă

Și pruncii cu părul de aur încă nu s-au născut.

Jos, pe rigola din stradă,

Mărunțișul s-a prelins  în cutia viorii fără arcuș.

Sună a gol imnul slavei 

Și…știu că vă vorbesc în deșert

Despre  seri cu miros de santal și fotolii de vinilin roz.

-Ea minte de stinge  când spune că…

Ştie cum se pășește pe valuri și

Că… nu și-ar vinde fratele pe nici  un pumn de țechini!

Poetul este doar o coajă de drojdie în pâine

Iar basmul spus de el este un os pentru câini.

Iaca, eu, poporul, pocnesc din  trei degete

Și smalţurile ceștii  cu ceai  scump a pleznit !-

Șuieră vântul în urechea-mi cu cercelul de zahăr mușcat.

 

 

 

 

 

Laser

S-a închegat perfect sângele tău în  pumnul

Unde își fac veacul mistreţii sălbatici.

Armele au ieșit din rastele cu stângul.

E zi de execuție și banderola se leagă la ochi.

Hăitașii danseză tangou pe ziarul în care

Negustorii   ambalau în seara trecută

Hamsii.

Umblă moartea în rochie mov pe tabla de șah.

Un chiolham se anunță la timpul probabil

Și munții sălbatici sunt luați cu asalt.

Eu sunt casnică;

Stau și dumic pâinea în laptele praf.

Cerul este o gingie roșie

În care crește incisivul forțat.

 

 

Mereu norocoși

Am ochii legați cu  roșu tifon

Şi cuvintele mele oarbe sunt purtate de mână

Plimbate pe limba mușcată și  pe buzele mânjite cu ruj.

-Frivolă este femeia ce cântă despre dragoste 

În turnul de apă al orașului  nou.

Vorbește vecina în timp ce eu continui

Să răsădesc pietre de râu pe sub scara care urcă la cer.

Și zilele mele

Și zilele ei

Zilele  se adună pe geana umbrelei de soare.

Nu mai e nimic de făcut

Nimic de recunoscut

Aici, în sterilul pe care vântul îl spulberă

Printre degetele vopsite cu cerneală de trei lei sticla.

Albastru ca cerulo este mirosul veșniciei 

Pe care o impart

După tabla de materii a anului pe care l-am pierdut.

Ignorantă, cu ochii legați în roșu tifon

Aștept să crească, să rodească pietrele pe care

Doarme șarpele din Eden.

În buzunarul vestei bunicului mort.

Undeva, cândva …

Ticăie ceasul fără să-l fi ,, întors,, careva.

 

Masura

Am aprins felinarul.

Tu ai adus cântarul si împreună

Cântărim inima bătrânei marionete.

Eu sunt proprietarul veșmintelor rupte,

Tu,  bărbatul care

I-a suflat aburul trufiei în nări

A iubit jucăria, apoi a uitat-o.

Și… se adună de jur împrejurul perechii

Bocitoarele, gălăgioase, obeze

Și  cu gust de sânge tânăr în gură.

Știrbă este numai  măsura.

În noaptea asta

Care cade odată cu capul infantei.

Se rostogolește  pe tipsia de aur.

 

Și iarăși  e sărbătoare  de nuntă în cetatea

Despre s-au scris cărți în limbi gata moarte.

Unitățile de măsurat sufletul

Sunt necunoscute.

Noi suntem  doar zarafii,

Numărătorii mărunțișului

Din cutia de rezonanță a instrumentului

Pe care contăm când pocnește revolverul în tâmplă.

  

 

 

Masa pe care scriu

În livezi,

Rodiile au rămas neculese.

Viespii se îngrașă și trec prin urechea de ac

Ca niște cămile de circ.

Contorsionat este  și peisajul

Cu zilierii dormind în căruțele fără coviltir.

-Fiii de pripas  se întorc la matcă

Și vita naște viţelul de aur în lanţ.

Merg din instinct

Pe linie strâmbă între versații metaliferi.

Nu s-a inventat lonja de siguranță

Nici plasa ce va sta sub cupola de care

Trapezul se leagănă-n gol.

Un circ ambulant și femeia-șarpe.

Atât îmi amintesc din moartea care va veni

Să-mi ia măsura degetului pentru inel.

Lemnul mesei la care scriu scârțâie,

Oftează ca o divă în ultima sa reprezentație de vodevil.

 

 

 

 

 

Nimic de încercat

 Pâinea s-au întors în grâu

Și nu mai e nimic de încercat

La moara asta pe apă-vie și pe apă-moartă.

Dincolo de butaforie și vopseluri de China,

Îngerii- copii își ung  penajul

Cu untdelemn sintetic sută la sută.

De douzeci și patru de veacuri

Plouă cu broaște țestoase.

În bălăceala generalizată

Numai piața  de păsări mai strălucește

Ca o bomboană ambalată în staniol mov.

-Pe partea mea de lume este încă pace

Și dragostea croșetează ciorapi

Pentru călcâie de mame uitate.

Mă amăgesc șu uit că…

Zac printre  margarete din hârtie cerată

Alături de soldații de plumb.

Peste obrazul nostru se ară fără plug,

Fără brazdă.

Un șir lung de eroi în

Pagina de gardă din cartea de scoală.

Peste trădători și eroi plouă egal

Cu stropi violeți de cerneală.