Măsuri de apărare impotriva incendiilor la locuințe. Recomandările pompierilor pentru cetățenii orașului Beclean

Cum în perioada sezonului rece, numărul de incendii produse la locuinţe şi gospodării ale cetățenilor crește, iar pagubele materiale sunt de cele mai multe ori însemnate, pompierii bistrițeni recommandă oamenilor să ia toate măsurile preventive pentru a evita neplăceri.

„Uneori, flăcările iau vieți omenești. Acest lucru se întâmplă, de cele mai multe ori, din neglijența oamenilor, care nu își iau toate măsurile pentru evitarea acestor tragedii. Cauze precum sisteme de încălzire defecte, mijloace de încălzire improvizate sau lăsate în funcțiune fără supraveghere, coșuri și burlane de fum defecte ori necurățate sau cenușa, jarul și scânteile sărite din sistemul de încălzire pe materiale combustibile din apropiere, conduc la statistici îngrijorătoare în județul Bistrița – Năsăud”, informează reprezentanții ISU BN.

De asta, pompierii recomandă cetăţenilor adoptarea mai multor măsuri pentru prevenirea incendiilor.

De pildă, la exploatarea sobelor cu şi fără acumulare de căldură: înainte de utilizare, sobele trebuie verificate, reparate şi curăţate pentru a fi în perfectă stare de funcţionare; se va folosi numai materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi se va evita supraîncărcarea acesteia; este interzisă folosirea lemnelor mai lungi decât dimensiunile focarului; este interzisă aprinderea focului în sobe prin turnare ori stropire cu benzină, petrol sau alte lichide combustibile; sobele se vor utiliza numai cu uşiţa de alimentare închisă; în faţa uşiţelor de alimentare a sobelor, pardoseala combustibilă se protejează cu tablă metalică având dimensiunile de cel puțin 0,70 x 0,50 m; nu se vor aşeza în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile; copiii nu vor fi lăsaţi niciodată nesupravegheaţi, cu focul aprins în sobă; la construcţia unei sobe, se va avea în vedere ca fundaţia proprie a acesteia să nu fie amplasată direct pe pardoseala combustibilă; în camerele în care încălzirea se realizează cu sobe, este interzisă curăţirea cu substanţe inflamabile a duşumelelor şi a oricărui obiect; cenuşa şi jarul provenite de la sobe vor fi depozitate într-un loc special amenajat;

La exploatarea coşurilor şi burlanelor pentru evacuarea fumului sunt importante: verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum se va efectua de către o persoană specializată; coşurile, burlanele şi canalele de fum vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale pereţilor, planşeelor şi acoperişurilor; în podul casei, coşul de fum va fi obligatoriu tencuit, pentru a nu prezenta fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere; în poduri şi mansarde este interzisă amenajarea de afumători.

La exploatarea instalaţiilor de încălzire trebuie avut grijă la: aprinderea focului la aragaz sau în sobele alimentate cu gaze naturale se va face după principiul ”gaz pe flacără”; verificarea etanşeităţii buteliei de aragaz şi a instalaţiei de alimentare cu gaze se va face cu emulsie de apă şi săpun; montarea, dar mai ales punerea în funcţiune a unei centrale termice de apartament se va efectua, în mod obligatoriu, de personal autorizat şi care, la final, va elibera o serie de documente în conformitate cu prescripţiile Tehnice în vigoare, cum ar fi Autorizaţia de funcţionare sau Verificare tehnică periodică.

Proiectarea şi executarea instalaţiei de gaz aferente centralei termice pe combustibil gaz se realizează doar cu firme autorizate.

La exploatarea instalaţiilor electrice: Nu vor fi utilizate instalaţii electrice defecte, montate direct pe materiale combustibile, cu improvizaţii, cu legături electrice neacoperite de material electroizolant etc.; Reparaţiile la instalaţiile electrice vor fi executate doar de personal autorizat; Nu vor fi suprasolicitate circuitele electrice prin racordarea unor consumatori electrici care depăşesc puterea nominală a circuitelor; Nu vor fi utilizate mijloace electrice de încălzire locală improvizate; Vor fi supravegheate permanent mijloacele de încălzire electrice aflate în funcţiune, chiar dacă sunt prevăzute cu mijloace de protecţie (termostat), deoarece acestea pot să nu funcţioneze la parametrii prevăzuţi şi vor fi deconectate în cazul în care apar defecţiuni; Se interzice introducerea conductoarelor electrice, fără ştecher, direct în prize şi folosirea în tablourile electrice a siguranţelor improvizate, având fuzibilul înlocuit cu liţă sau sârmă, transmite ISU BN.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5