Mărgăritare de gândire creștină în cartea ,,Să căutăm și să încercăm să devenim mai buni”, a Pr. Vasile Beni

 Dovedind o remarcabilă hărnicie intelectuală, dublată de acribia investigării, vrednicul părinte bistrițean a mai scos o plachetă de meditații creștine, al cărei titlu l-am menționat mai sus. Într-o lume extrem de tulburată, domnia sa nu dezarmează și nu se mulțumește cu rostirile de la amvon, eternizându-și gândul în scrierea de carte.

     Sunt evidente două secțiuni complementare ale frumoasei plachete: una de meditații foarte interesante,  sagace, pe marginea vieții cotidiene a creștinulu și o componentă frumoasă de rugăciuni necesare pentru încercări și pentru viața cotidiană. De la prefață până la ultima pagină, toate se citesc cu o plăcere deosebită, fiind una mai frumoasă și mai de folos decât alta, cu exemplificări creștine din Sfânta Scriptură și din cultura lumii. Sunt atât de ziditoare de suflet, încât vei dori să le ai mereu aproape, ca îndrumar, dar și pentru cultura proprie. Cu franchețe vă spun -iubițe cititoare și  cititori- că în ziua în care am primit cartea, am și isprăvit-o de citit și o țin aproape.

     Voi dovedi cele afirmate mai sus, deoarece până și prefața, scrisă de un laic, cum este inginerul manager (de la o stație de betoane ,,Îndemânarea”), Alexandru Simionca, dovedește o surprinzătoare capacitate de observație și înțelegere a  vieții duhovnicești. Inspirându-se din gândirea lui Lamartine (Doamne, ce mult îmi place să văd un manager de betoane, citând din Lamartine!!), domnia sa vede în preot ,,un mângâietor al tuturor împovăraților”, Cu înțelepciune, se întreabă pe reversul situației unui preot: dacă el este mângâietorul tuturor, noi  cm îl ajutăm? Îl sprijinim noi  în vreun fel în cele ale vieții sale proprii?...Căci și preoții au o viață a lor. Cunoscându-le situația materială, poate a sănătății, a familiei, îi putem ajuta, măcar rugându-ne pentru cel ce face  iertarea noastră de păcate și ne împărtășeșete cu HRISTOS Domnul în calea noastră spre sfințenie și eternitate.

     Părintele Vasile Beni are o putere de convingere de excepție și aceasta provine dintr-o solidă cultură laică și religioasă, la care se adaugă limpiditatea cristalină a exprimării, inteligibilă și omului simplu, dar atractivă și pentru  omul sofisticat intelectual.

         Se abordează cu succes și chiar cu exhaustivitate, o suită de categorii morale creștine din cotidian: ,,Importanța cuvântului Mulțumesc...”; „Dragostea mamei nu cade niciodată”; „Despre păcatele cu gândul”; „Dumnezeu la cârma corăbiei fiecăruia dintre noi”; „Să găsim fericirea din noi înșine”; ,Gânduri rostite la taina cununiei”; „Pietate pentru părinți”; ,,Meditând la ceea ce a făcut HRISTOS pentru noi”, -adevărate mărgăritare de  gândire și nu numai religioasă, ci și social-politice, de psihologie etică comportamentală etc.

       Chiar prima pagină oferă un model de tratare. După ce se explică termenul  de „Mulțumesc”, se arată imperativul folosirii lui,  cu îndemnul de a ne educa toți spre recunoștință. Ni se dau exemple sugestive. Prima dată întâlnim cuvânt de mulțumire-iată, destul de târziu- în Geneză, (8.20),  După încetarea Potopului (Marele Diluviu), Patriarhul Noe se dă jos din arcă, face un jertfelnic, aduce jertfă  și aduce mulțumire pentru el și familia sa și pentru toate, că au fost izbăviți de la pieire.

     În Noul Testament, IISUS HRISTOS Domnul aduce caldă  mulțumire publică Tatălui ceresc la înmulțirea pâinilor, la învierea șui Lazăr (public, dar și în particular, în rugăciune către Tatăl celest):

     „Părinte, îți mulțumesc că M-ai ascultat. Eu știu că Tu totdeauna mă asculți...” (Abundența aceasta de  pronume personale indică intensa relație de iubire reciprocă între Părinte și  dumnezeiescul Său Fiu.)

     A aduce mulțumiri tuturor, în familie, la magazin, medicului, preotului,  înseamnă nu doar politețe, ci că îți clădești și pacea sufletului propriu.

     Adevărat imn de slavă este adus mamelor, Citez: ,,Mama e ca o Liturghie. Ea se jertfește și jertfește; mama e o candelă aprinsă, care duce lumina speranței oriunde...”

     În mod exemplar și foarte util tratează părintele de la ,,Coroana” păcatele ce le facem  cu gândul. Întâi definește noțiunea de păcat. ,,Din păcate”, cum se zice, adesea nu știm corect ce e Păcatul și deci nu știm a-l conștientiza că îl facem și  nu știm cere iertare în spovedanie. Cităm: ,,Păcatul este călcarea cu deplină știință și în mod liber prin gând, cuvânt și faptă a voii lui Dumnezeu, iar  voia lui Dumnezeu se arată în Legile sale. De aceea, păcatul se mai numește fărădelege.”

     ,,Păcatul  este de două feluri: strămoșesc și personal.”

     În gândul omului se petrec prima dată toate bătăliile. Dacă acolo acceptăm ceva rău sau întinat pentru sufletul nostru, bătălia începe a fi pierdută, deoarece curând, gândul rău va deveni cuvânt și faptă. Dacă în gândul meu plănuiesc ceva rău împotriva cuiva, deja este păcat. Dumnezeu socotește gândul ca păcat, chiar dacă nu vom reuși să-l punem în practică. De aceea, Shakespeare spunea că ,,Mintea omului seamănă cu un regat în care izbucnește o revoltă.”. Ne pot trece prin minte felurite gânduri, dar nu trebuie să le acceptăm nicidecum și atunci nu avem păcat. Există așadar un ,,război al gândurilor”, la care trebuie să luăm aminte.

     Antidotul la vindicațiuni este iertarea. ,,A mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti.”-zice Domnul.

     Părintele citează sagace din fericitul Augustin: „V-a supărat un om rău? Ierta-ți-l, ca să nu fie doi oameni răi”.

     Foarte folositor,  în mod universal, sunt acele pagini în care vedem că „Dumnezeu este la cârma corăbiei fiecăruia dintre noi”. Într-o lume atât de tulburată, cu amenințări, spaime, războaie aici lângă noi, cu nebuni care agită sabia atomică, singurul gând liniștitor este acela că la cârma vieților noastre smerite și a lumii întregi stă Dumnezeul nostru, Cel căruia-i spunem Tată, Părinte (Avva- Tăticule, așa cum  I s-a adresat Mântuitorul în Ghetsimani).

     Părintele Vasile Beni citează din Traian Dorz în acest sens: „Este uimitor și minunat  să vezi cum și oamenii și întâmplările vin din toate părțile și se aliniază în așa fel, încât se ajută și colaborează spre a împlini ceea ce Dumnezeu a hotărât mai dinainte cu sfatul Său”.

 

     Nouă, căutătorilor de fericire, care alergăm prin Valea Plângerii noastre și ni se pare că nu o găsim, părintele ne oprește și ne spune că ea ,,este înăuntrul nostru”, în inima noastră. Acolo putem afla pace, liniște și Împărăția lui Dumnezeu, a veacului ce va să vină, cum ne-a învățat HRISTOS Domnul.

     Cu adevărat splendide sunt paginile din  secțiunea „Gânduri rostite la Taina cununiei” -eveniment major din zenitul (amiaza)   vieții noastre. Nu este târziu să le citim și noi, care am trecut de această amiază a vieții: ,,Ziua căsătoriei este socotită, pe bună dreptate, cea mai frumoasă și mai înălțătoare zi din viața omului.„/ Dacă nașterea și moartea sunt evenimente care nu depind de voința noastră, în schimb, căsătoria depinde de voința, dar și de buna chibzuință a omului.”;„Cea dintâi datorie și care stă la baza tuturor celorlalte este păstrarea dragostei dintre voi, păstrarea fidelității conjugale”/... ,,Să nu uitați de Dumnezeu. Rugați-vă împreună; rămâneți împreună; nu uitați Biserica în care v-ați cununat....”

     („Înainte de căsătorie, deschide bine ochii, iar după ce ești căsătorit, mai închide ochii la micile greșeli...”)

 Iar tu, soțule, „să nu vii acasă târziu, beat, întinat”; „prețuiți-vă unul pe altul”;„în casa ta să iontri ca într-o biserică sfințită...”/ ,,încredințați-vă viețile lui Dumnezeu”. Sunt amintite sfaturile dumnezeiescului Apostol Pavel și la final avem frumoasa Rugăciune a soților unul pentru altul, vrednică de memorat.

     Teme  frumoase sunt cele dedicate relației părinți-copii și reciproc, grija pentru rostirea cuvântului, fiindcă el poate să aline, dar și să rănească.

        Meditând la ,,Ceea ce a făcut IISUS pentru noi”, părintele Vasile Beni pune în paralelă răutatea omenească și dragostea lui Dumnezeu, ticăloșia noastră și pe Cel ce ne-a dat în schimb nemurirea.

         Un segment dinspre final explică semnificație anumitor rugăciuni speciale, cum sunt cele rostite la  Sfântul Maslu sau Rugăciunea de căință a regelui Manase, Rugăciunea pentru cei cuprinși de tristețe și deznădejde etc.

     Peste tot avem presărate pilde exemplificatoare și convingătoare, după preceptul latin ,,utile, dulci”(folositor și plăcut).

     Felicităm pe  autor pentru hărnicia intelectuală, pentru truda  duhovnicească pe care o dovedește. Cuvine-se ca nu doar cei ce frecventează Biserica să audă cuvântul ziditor, ci și ceilalți, din afară, neghina putându-se preface și ea în spic, sub lumina harului dumnezeiesc.

     Volumele mari pretind cititori educați și pun adesea la încercare răbdarea  în aceste timpuri grăbite. Această plachetă  însă, este din acelea pe care îți place să le ai mereu în buzunar sau porniți la drum, iar pe încetul, să  împodobească mereu și mereu casa sufletului nostru.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5