Marcel Mureșeanu. Poetul. 85

Dumitru Cerna

Generațiile literare mai înalte decât cele ce le-au urmat constituie un model de cum să fii prieten și să fii respectuos, fără să te temi că ți-ar putea lua locul celălalt, cum să fii generos și să te bucuri de aparițiile editoriale ale confraților, cum să fii solidar cu celălalt, în comparație cu cele mai scunde, generațiile noastre, care n-au reușit să dobândească această eleganță a conviețuirii în interiorul unei comunități selecte, așa cum este cea a scriitorilor. Desigur, nu generalizez, nici într-un caz, nici în celălalt.

În zilele acestea, scriitorul Constantin Cubleșan mi-a trimis o carte, pe cât de frumoasă, pe atât de concludentă în a-mi susține cele afirmate: „Distinsului poet Dumitru Cerna/de care mă leagă o veche și/statornică prietenie”. Este o carte dedicată unui alt prieten al nostru, scriitorul Marcel Mureșeanu, intitulată chiar așa: „Marcel Mureșeanu. Poetul. 85”, Casa Cărții de Știință, 2023. Aflasem despre această noutate editorială, cât încă era sub tipar, de la directorul general al editurii clujene, domnul Mircea Trifu: „Domnule Cerna, urmează să apară, pe la începutul lunii noiembrie, o carte a domnului Cubleșan, foarte frumoasă,  despre poetul Marcel Mureșeanu!” Cunoscutul editor clujean avea dreptate. Este o carte frumoasă, în care celebrul mănășturean face un excurs elegant, plin de candoare, dar și de responsabilitatea criticului specialist, pentru ceea ce afirmă, prin câteva dintre cărțile lui Marcel Mureșeanu. Începând cu volumul de debut, „Pe adresa copilăriei” (1969) și până la cel mai recent, „Prădătorii” (2023), Cubleșan recitește poezia lui Mureșeanu, dând o exegeză critică de zile mari, cu greu controlându-și entuziasmul intelectual, dar și pe cel al criticului literar, spre a nu exclama: Marcel Mureșeanu este un poet genial! Desigur, n-o face, dar nu se abține de la a încadra poezia lui Marcel Mureșeanu. alături de aceea a altor poeți considerați a fi irepetabili: „/.../îngăduiți-mi să-l așez alături de alți poeți, de alți ziditori de cuvânt, nici vorbă, de o distincție aparte, spre a-i putea remarca, în comparație cu aceștia, originalitatea.../.../Nichita Stănescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu.” Autorul își începe excursul critic cu un microeseu metaforic și emoționant despre călătorie, despre drum, despre rost sau despre însoțire: „Se făcea că, de-o vreme, am apucat să mergem pe un drum larg și frumos care ducea departe, spre locul acela în care pământul se întâlnește cu cerul./.../Și se face că avem poftă să toarcem firul poveștii până la capătul drumului, care nici nu știm prea bine cât de departe duce... Dar știm că pe el nu ne putem rătăci.”

Constantin Cubleșan își ilustrează demersul critic cu fragmente din poezia celui vizat, adesea chiar cu poeme întregi, constituind astfel o fabuloasă antologie din lirica lui Marcel Mureșeanu, în selecția valoroasă a unui alt mare scriitor român, care este autorul cărții. Pasaje întregi pot fi reținute din formulările atât de inspirate ale lui Cubleșan, despre poezia analizată care, în totul, alcătuiesc o exegeză doctă și expresivă, dar scrisă cu căldură, așa cum ne-a obișnuit Constantin Cubleșan în tot ceea ce a scris și a înfăptuit în literatură și în Viață: „Cele două paliere atitudinale, polemică și religioasă, se conjugă astfel, în lirica lui Marcel Mureșeanu, într-un vizionarism grotesc, care definește tocmai personalitatea sa dedublat neconformistă.”

Autorul ar fi scris oricum această carte-reverență la poezia prietenului său de-o Viață. A găsit însă un prilej fericit pentru a i-o/a ne-o dărui: Marcel Mureșeanu va împlini, la sfârșitul lunii noiembrie, vârsta de 85 de ani. Vor fi atunci mai multe lansări, marcând această solemnitate. Sărbătoritul va dărui și el iubitorilor poeziei sale un volum nou, cu titlu rezervat, poezii însoțite de mici mărturii ale unor scriitori, prieteni ai autorului, care vor suplini o prefață doar a unuia singur. De asemenea, va fi lansată „A patra carte a lui Marcel. Despre puținul care a mai rămas. Poeme dedicate. O carte gândită și alcătuită de Dumitru Cerna”. Din păcate, primele două vor fi lansate în absența autorilor lor. Le dorim amândurora sănătate, inspirație din abundență și un sincer și călduros La mulți ani!

                                                                                                                   

 

 

 

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5