Locuinţe sociale

Lucrările de etajare şi modernizare a ansamblului de garsoniere sociale care au fost amenajate în centrala termică dezafectată de pe Aleea Florilor au fost finalizate recent. Acest proiect a fost demarat acum doi ani de către autorităţile locale din Beclean,cu scopul de a amenaja în spaţiu respectiv încă 12 locuinţe sociale pentru persoane defavorizate din punct de vedere social.

La parterul imobilului se află tot locuinţe sociale, cinci la număr, care au fost amenajate tot de către administraţia locală în urmă cu patru ani. În lucrările derulate până la finalizare a fost etajată construcţia, a fost realizat acoperişul, au fost montate ferestrele termopan, s-a realizat izolarea termică cu polistiren a ansamblului de locuinţe şi lucrările de tencuire exterioară, au fost efectuate finisajele interioare şi s-au montat instalaţiile în cele 12 noi garsoniere.

Aceste locuinţe sociale sunt dotate cu microcentrale termice proprii, pentru a face ca facturile la întreţinere ale viitorilor locatari să fie cât mai mici. Utilităţile vor fi conectate la utilităţi şi contorizate individual pentru fiecare garsonieră. Noile unităţi locative sociale vor fi repartizate unor familii sau persoane cu o situaţie materială şi locativă precară, unor localnici care nu au altă posibilitate de locuinţă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5