Local
În cursul zilei de azi, începând cu ora 14.00, la Instituţia Prefectului, va avea loc şedinţa Comitetului Executiv de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice. Pe ordinea de zi sunt... |
Cu toate că iarna aceasta este foarte capricioasă – când zile întregi cu temperaturi de primăvară, urmate de temperaturi scăzute, când zile în şir plouă, apoi ninge sau nopţi în care îngheaţă tun –... |
Şcoala de Aplicaţie a Colegiului Naţional „George Coşbuc” Năsăud a găzduit activitatea metodică organizată cu ocazia parteneriatului educaţional interjudeţean „Prietenia, cel mai frumos dar”.... |
Astazi, 18 februarie, baronul Alexandru Misiuga ar fi împlinit 85 de ani. Nici nu arăta că poartă pe umeri povara anilor. Ne-a vizitat zilele trecute redacţia. Era fericit. Ne-am întâlnit săptămâna... |
Administraţia oraşului Năsăud se preocupă de identificarea şi realizarea unor posibilităţi de finanţare necesare reabilitării unor clădiri aflate în administrare. În acest sens, primarul Dumitru... |
Luni, 16 februarie, de la ora 17,30, în incinta bibliotecii din Petriş s-a desfăşurat o “oră deschisă şi audiţii muzicale”.
Organizatorii acestei acţiuni – Biblioteca comunală Cetate, prin... |
Ieri, 16.02.2009, la Grădiniţa Nr. 13 din Bistriţa, situată pe Aleea Basmului, la secţia germană, începând cu ora 10, d-na educatoare Rodica Georgiţă, un cadru didactic cu valenţe educative deosebite... |
Recent, conducerea Liceului „Solomon Haliţă” din Sângeorz Băi – dir. Prof. Dan Strugar a organizat o întâlnire a colectivului de cadre didactice din liceu cu prof. Ioan Seni, preşedintele... |
Piaţa agroalimentară a oraşului Năsăud, în ultima perioadă de timp, este din ce în ce mai săracă în produse lactate. La standul special amenajat de administraţia pieţei, cu sprijinul Primăriei... |
Fărşangul este o sărbătoare tradiţională a celor din satul Ţigău (comuna Lechinţa), manifestare care are loc în fiecare an la sfârşitul iernii. În anii trecuţi, manifestarea debuta cu o expoziţie de... |
De joi noaptea ninge fără întrerupere şi în judeţul Bistriţa-Năsăud. În Pasul Tihuţa ninsorile abundente au fost însoţite de intensificări ale vântului şi viscol. Drumarii d-lui Slavita, pregătiţi... |
Runcu Salvei şi Telciu
Toate localităţile Ţării Năsăudului şi-au stabilit priorităţile pentru anul bugetar 2009, fiecare edil arătându-se optimişti în privinţa realizării acestora.
|
Dacă asfaltarea întregii reţele de drumuri comunale este, cel puţin deocamdată un vis îndepărat, recondiţionarea acestora prin aşternerea de criblură şi reconfigurarea şanţurilor de scurgere este o... |
Pentru desfăşurarea optimă a manifestărilor artistice, Căminul Cultural Livezile a intrat de anul trecut într-un amplu proces de modernizare şi extindere, obiectivul fiind preconizat să se finalizeze... |
În cursul zilei de miercuri, 11 februarie, s-a primit un telefon la Redacţia cotidianului „Răsunetul” prin care un cetăţean reclama faptul că autorităţile locale nu-şi fac „treaba” cum trebuie, şi... |
După multe verificări, teste şi aşteptări, zilele trecute, Grupul Şcolar Năsăud a primit autorizaţia pentru Şcoală de Conducători Auto, alături de instructorii autorizaţi, după ce anul trecut i-a... |
Năsăudenii au beneficiat de încă o ediţie a campaniei de colectare a deşeurilor electrice şi electronice, care implică 541 de localităţi din ţară. „Marea Debarasare” iniţiată de Ministerul Mediului,... |
Aproximativ douăzeci de copii între 7-10 ani cu posibilităţi reduse de pe Valea Bârgăului vor beneficia în luna iunie a.c. de o excursie de zece zile pe litoralul Mării Negre oferită de A.F.I.C.-T.... |
Anul acesta vor fi continaute lucrările de curăţare modernă a păşunilor comunale din Livezile, Primăria operând cu echipa de muncitori angajată prin Legea 76 şi utilaje ergonomice proprii. Scopul... |
Pentru limitarea la maximum a oricăror incidente neplăcute cauzate de sosirea primăverii şi creşterea debitului de apă pe cursurile ce scaldă comuna Tiha Bârgăului, primarul Vasile Dologa a... |
Întrebate despre posibilităţile de sprijinire a agricultorilor în scopul valorific[rii optime a produselor de origine animalieră, autorităţile locale din Bistriţa Bârgăului au declarat că nu pot... |
Funcţionând de prea multă vreme într-un spaţiu impropriu care nu permite depozitarea volumului imens de carte aflat în inventar, Biblioteca Naţională a României solicită tuturor cititorilor români... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Lun, 10:41
De ce să alegi un hidrofor electronic? Lun, 07:44
Cornel Cotuțiu: Repulsie... statornică Lun, 07:39
Nina Liuță, felicitări și La mulți ani ! Cultura
Biserica Evanghelică din Bistrița a găzduit, în organizarea Primăriei Bistriţa şi a Centrului...
Comentarii
La mulți și binecuvântați ani părintelui Silviu Costin, preot paroh la Ocnița!
Cornelia Popescu București -
Vin, 17:22
Dumnezeu să vă ocrotească și să vă țină sănătos , alături de familie și de enoriașii pe care...
Inginerul silvic Adriana Bartha de la Direcţia Silvică Bistrița a trecut la cele veşnice
prof. Radu Băeș -
Vin, 16:15
Dumnezeu să o ierte!
PSD Bistrița: Condamnăm vehement practicile corupte care s-au infiltrat în administrația locală
un cetatean -
Vin, 14:00
Ce vocal si moral a devenit PSD-ul de parca sunt intruchiparea moralitatii! Cine incalca legea sa...
Bistrițenii, invitați să propună modalități de amenajare a piațetei de la intersecția străzii Bistricioarei cu Piața Petru Rareș!
Toni -
Vin, 13:59
În 2012,a fost implementat proiectul de investiţii ”Regenerare urbană a centrului istoric al...
Radu Salvan: Cel mai mare rău
prof. Vasile Găurean -
Joi, 23:18
Iată ce înseamnă a judeca în mod corect și responsabil ceea ce se întâmplă în lume. Nu te poți...
Aniversări
Cea mai mare și mai importantă realizare a unei familii sunt copiii și nepoții, mai cu seamă atunci când sunt implicați în acte, acțiuni și...
La mulți ani profesorului pentru învățământ preșcolar Ana Maria Boca, director la Grădinița cu Program Prelungit Trenulețul Veseliei din Bistrița!
În zi de naştere, îi urăm dlui MARIAN IOAN HANGAN, şef Centru de Îngrijire şi Asistenţă pentru Persoane Adulte cu Dizabilităţi nr.