Local

Ansamblul „Someşana” al Casei de Cultură „Liviu Rebreanu” Năsăud este foarte cunoscut şi apreciat peste hotare, faimă pe care şi-a câştigat-o în urma prestaţiilor avute la diferite festivaluri unde a...
Într-un cadru adecvat, luni, 23.02.2009, la Restaurantul “Bistriţa”, managerul acestei societăţi a făcut un pertinent expozeu în faţa unei asistenţe avizate privind accesarea fondurilor europene prin...
Într-o organizare deosebită, la sediul filialei ANR Bistriţa-Năsăud a avut loc sâmbătă, 21.02.2009, începând cu ora 10, un constructiv şi educativ concurs pe teme religioase, intituşat “Faptele...
Au început înscrierile viitorilor elevi în clasa întâi pentru anul şcolar 2009-2010, încă de săptămâna trecută, acţiune care se va finaliza în data de 1 mai 2009. O preocupare în acest sens o au şi...
Proprietar al unei case de vacanţă în Miţa, foarte aproape de lacul de acumulare Colibiţa, bistriţeanul Aurel Căstăian a obţinut finanţare europeană pentru un proiect de mediu care presupune captarea...
În anul 2008 activitatea culturală la nivelul comunelor bîrgăuane a fost la fel de intensă ca şi în anii precedenţi, atât în cele două aşezăminte culturale, din Prund şi Suseni, cât şi la cele din...
În dimineaţa zilei premergătoare aniversării ratate a baronului, mă dădeam peste cap cu telefoanele pentru a vorbi cu prietenii săi, mai ales cu cei aflaţi în funcţii de conducere, pentru a le aminti...
Joi, 5 februarie 2009, s-a desfăşurat cea de a şaptea întâlnire a Societăţii „Speranţa reînviată” care a adunat, în casa Liviei Blaga din Mijloceni, şi de această dată o mare majoritate a celor care...
După Livezile, Tureac, Bistriţa Bârgăului, a venit şi rândul Şcolii Generale Josenii Bârgăului să intre în reabilitare. Deşi licitaţia a fost făcută la finele anului 2008, lucrările stagnează...
Teritoriul Bârgaielor ocupă un avansat colţ al Ardealului, în ceea ce priveşte aşezarea geografică, în care încă se mai păstrează tradiţiile, portul popular şi străvechile obiceiuri, aproape unicate...
Zvonurile potrivit cărora Primăria Tiha Bârgăului ar urma să amenajeze anul acesta o  omologată în zona Valea Străjii au fost infirmate de primarul Vasile Dologa, care subliniază „importanţa altor...
Scăderea cu 30% a taxei pentru înmatricularea autoturismelor second hand avea să fie resimţită alaltăieri dimineaţă în Târgul Auto Livezile, unde activitatea de vânzare-cumpărare s-a intensificat...
Astăzi, românii sărbătoresc Ziua Dragostei – Dragobetele. Consiliul Local al Tinerilor, coordonat de primarul Adrian Solcan, invită pe toţi îndrăgostiţii din Bistriţa, de la ora 15, pe Pietonalul “...
Şcoala Generală “Teodor Cotuţiu” din Dumbrăviţa a fost dotată de către Ministerul Educaţiei cu o reţea de calculatoare formată din 10 unităţi şi un server. Acestora li s-a adăugat un multifuncţional...
CSEI Beclean organizează, pe 24 aprilie, cea de-a doua ediţie a Festivalului de Folclor, care va cuprinde pe lângă concursul de folclor, tradiţii şi obiceiuri populare şi Simpozionul Naţional “...
Legislativul local năsăudean se întruneşte în şedinţa ordinară lunară, miercuri, 25 februarie, ora 16.00, pentru a dezbate şi amenda (unde este cazul) proiectele de hotărâre iniţiate de primarul...
Conducerea Spitalului Orăşenesc „Dr. George Trifon” Năsăud cere Consiliului Local al oraşului Năsăud aprobarea investiţiei pentru „Reabilitare, modernizare, dezvoltare ambulatoriu de specialitate din...
Preşedintele Organizaţiei Judeţene PNL Ioan Turc a ales ca, în cadrul întâlnirii cu mass-media, să aducă un ultim omagiu celui care a fost Alexandru Misiuga. ,,A fost o personalitate ieşită din...
Obiective : atenuarea impactului social in zonele afectate de reformele economice ; premize si conditii de dezvoltare socio-economica ; cresterea gradului de participare comunitara si a...
Lucrările de reabilitare capitală a Muzeului Grăniceresc Năsăudean, demarate în urmă cu opt ani de zile (2001-2002), se apropie de final, datorită investiţiei prin cadrul proiectului susţinut din...
A treia întâlnire organizată pentru a dezbate siguranţa în şcoli, după cea de la Bistriţa şi Beclean, a avut loc miercuri, 18 februarie, în Aula C.N. “George Coşbuc” din Năsăud. Au participat...
Un număr de 40 de elevi de la Colegiul Naţional „George Coşbuc” Năsăud au făcut, la sfârşitul săptămânii trecute, o excursie la Cluj-Napoca, pentru a vizita obiective culturale, istorice sau chiar...

Pagini

Subscribe to Local
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5