Leonida Pop (1831-1908), Mareşal al Imperiului Habsburgic cu filiaţii feldrihane

Leonida Pop (1831-1908) face parte dintr-o familie de grăniceri din care trei generaţii au fost ofiţeri, comandanţi de companii, batalioane şi chiar a armatei imperiale, participând la marile evenimente militare, punându-şi amprenta inteligenţei, calităţile şi talentul lor militar în slujba unor cauze care nu erau ale noastre, a românilor.

Originea acestei familii trebuie căutată în comuna Bichigiu, care îşi continuă existenţa în Feldru. Capul coloanei de militari este Vasile Pop din Bichigiu, primul ofiţer român în Regimentul II de graniţă năsăudean, ajuns la gradul de căpitan şi comandant al companiei din Feldru, în condiţiile în care de la înfiinţarea graniţei militare (1762), au fost aduşi ofiţeri străini. A luat parte la mai multe războaie iar pentru meritele sale ajunge până la gradul de căpitan, un lucru rar pentru un român.

Vasile a avut şase copii; patru feciori şi două fete. Dintre băieţi, Ion (1784-1864) a fost grănicer militar şi participă la mai multe campanii 1799-1800, vine apoi şi anul 1801 când începe studiile la Blaj apoi se întoarce în Feldru şi ocupă slujba de preot – 1 mai 1806 – până la vârsta de 80 de ani când a decedat. Ceilalţi trei fii au fost ofiţeri: Matei - maior în Regimentul secuiesc de husari, a murit de tânăr în urma unor răni; Gavrilă – căpitan în Regimentul secuilor; Leon – grănicer în Regimentul de Graniţă de la Năsăud. Una din fete a fost căsătorită cu căpitanul Pioraş şi cealaltă cu Istrate directorul Şcolii Normale din Năsăud.

Leon (1797-1880), născut în Feldru, tatăl lui Leonida, de altfel a fost singurul dintre fraţi care a avut urmaşi. Din calificativul dat de comanda Regimentului năsăudean în 8 octombrie 1823, aflăm că Leon a fost cadet un an, şase luni şi nouă zile, stegar trei luni. Începând cu 30 decembrie 1813, a fost sublocotenent 9 ani, 11 luni şi o zi (câtă precizie în documente). Era exigent dar drept cu soldaţii, era ambiţios, bune calităţi militare, a participat la mai multe campanii militare în acea perioadă şi merita să fie avansat.

În 8 iunie 1848 a primit gradul de maior, numit Comandant al Batalionului I şi aruncat în vâltoarea Revoluţiei de la 1848-1849, din Ungaria, primind ordine contradictorii de la generalii austrieci şi revoluţionarii unguri, apoi toţi ofiţerii din subordine erau străini care îl sabotau.

După multe peripeţii Batalionul I se întorce la Năsăud, Leon a fost cercetat de Curtea Aulică de la Viena, fără să primească o sentinţă, în anul 1852 primeşte o pensie anuală mai mult simbolică, şi aceasta i s-a retras la scurt timp. Abia după 30 de ani, fiul său Leonida a ajuns în anturajul intim al împăratului Franz Josef, va fi reabilitat şi a primit o pensie normală. Târziu pentru bătrânul grănicer.

În şedinţa din 4-16 mai 1848, se stabilesc delegaţiile care vor duce documentele Adunării Naţiunii Române din Blaj de pe Câmpia Libertăţii din 3-15 mai 1848, către împărat şi dietă. Din delegaţia care a prezentat hotărârea Adunăriide la Blaj, au făcut parte doi feldrihani: căpitanul Leon Pop şi loc. Leon Luchi.

Despre situaţia dramatică a bravului ofiţer prins în mrejele unei vâltori politice greu de ieşit au scris George Bariţ care printre altele va nota „Lui Leon Pop i s-a făcut nedreptate în acele zile volburoase”. Ziarul Observatorul din Sibiu, din 23 ianuarie 1880, marcând decesul maiorului Leon Pop la vârsta de 83 de ani, notează că după 1852, dezamăgit, se retrage în Feldru, ajutând locuitorii pe care îi iubea mult. Lacrimile de durere a feldrihanilor după ce şi-a dat sufletul Creatorului, erau răsplata faptelor lui bune. Şi azi a rămas în toponimie casa maiorului, grădina maiorului; Dr. A. P. Alexi arăta că timpul va fi de partea sacrificatului Leon Pop.

Leon Pop a fost căsătorit la 24 de ani cu fiica maiorului german Wurzer – venit după înfiinţarea graniţei. Au avut patru fete şi un fiu, pe Leonida. Ida, căsătorită cu J. Goldschmidt, ofiţer la graniţă, au cinci fete căsătorite cu: Iulian Marţian, prof. Virgil Şotropa, J. Ulrich, L. Vadkerty şi Gavril Scridon.

Leonida (1831-1908) este cel mai reuşit membru al acestei familii de grăniceri, ajungând în vârful ierarhiei militare a Imperiului Habsburgic. S-a născut la 15 oct. 1831, primele studii le face la Năsăud. Tatăl său Leon a dorit să-i dea fiului său Leonida o instrucţie militară superioară. În anul 1843 Leon pleacă la Viena împreună cu fiul său, sunt primiţi de împăratul Ferdinand I (1835-1848), căruia îi place de isteţimea lui Leonida, şi îl planifică ca din anul 1844 să urmeze Academia Militară din Viena – Wiener Neuestadt.

După studii strălucite, absolvă Academia în 1851, cu gradul de sublocotenent, este repartizat la Garnizoana “Karl Ferdinand” din Sibiu, adjutant, până în anul 1854. Dorind să-şi perfecţioneze arta militară, i se aprobă să urmeze cursul militar superior (Kriegschule), pe care îl termină în 1857, ca locotenent şi repartizat ofiţer la statul major, ocupându-se de elaborarea hărţilor-cartografiere.

Avansat la gradul de căpitan în anul 1859, este trimis în Italia, distingându-se în lupta de la Magenta, iar trupele austriace obţin o inportantă victorie. Pentru modul strălucit cum a luptat, pe când se afla în concediu la Feldru, i s-a trimis Ordinul Crucea pentru Merite şi Ordinul de casă a prinţului Hessen, însoţite de o scrisoare de laudă şi recunoştinţă.

Aceste decoraţii au sosit la momentul potrivit, deoarece în acel concediu prelungit în familie, îi pune în cumpănă viitoarea carieră militară, renunţând la militărie, văzând drama tatălui său, Leon. Însă bine sfătuit de mama şi tatăl său, Leonida se reîntoarce în armată.

Norocul începe să-i surâdă. În 5 mai 1860 este trimis la Mainz unde stă doi ani. Între timp este avansat maior şi în 1866, participă la războiul cu Prusia. Apoi primeşte funcţia de adjunct de şef de stat major la Divizia XIV de infanterie din Pressburg. În 1879 este transferat la Praga.

Războiul franco-german, 1870-1871, îl găseşte pe Leonida în zona Rinului pentru studii militare. Revine la Viena unde în 1871, este numit professor la Kriegschule. În anul 1878 este avansat colonel şi este numit şef de stat major a corpului de armată comandat de Filipovici care era însărcinat să ocupe Serbia şi Herţegovina. Reuşita operaţiunilor militare s-a datorat în parte lui Leonida ca şef de stat major, care a fost decorat cu Coroana de fier clasa a II-a, împreună cu titlul de baron.

Urmează etapa de vârf a carierei militare a lui Leonida Pop. În 1879 este numit Comandant în Innsbruck, iar la un an (1880) primeşte gradul de General de brigadă (General maior) şi însărcinat cu lucrările de fortificaţie de la Triest şi din sudul Tirolului. În 1881 ocupă postul de şef al Cancelariei împăratului Francisc Iosif (1848-1916).

După un an, în 1882 este numit adjutant al Majestăţii Sale, prilej cu care împăratul s-a adresat lui Leonida cu cuvintele “Acum pregăteşti numirea de adjutant-general, noi lucrăm de multă vreme împreună şi eu am cauză deplină a fi mulţumit cu dumneata şi cred că şi dumneata vei fi mulţumit de mine”.

La puţin timp este numit consilier intim al împăratului şi după aceea General de divizie (Mareşal-locotenent). Leonida, mulţumind Majestăţii Sale, acesta i-a răspuns “Nu pot decât să-ţi exprim din nou deosebita mea recunoştinţă şi mulţumirea mea pentru prestaţiile şi succesele dumitale”.

Leonida Pop, a slujit doi împăraţi Ferdinand I (1835-1848), l-a ajutat să înceapă instruirea militară. Sub domnia lui Francisc Iosif (1848-1916) şi-a perfecţionat arta militară, a luptat pentru interesele imperiului şi drept recunoştinţă la 40 de ani de când a păşit sfios de mână cu tatăl său Leon în biroul împăratului Ferdinand I, urmaşul său îl propulsează pe cele mai înalte trepte de Mareşal-locotenent, şi confident al şefului statului.

A decedat la 1 decembrie 1908 şi este înmormântat la Baden.

Ofilat Varvari

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]