Generalul năsăudean Leonida Pop – în slujba Curţii de la Viena

Leonida Pop provenea dintro celebră familie străveche grănicerească năsăudeană. Bunicul său, Grigore Pop, născut în Bichigiu a fost primul ofiţer român în Regimentul II românesc de graniţă de la Năsăud (1762-1851); Bunicul a avut patru feciori: Ion, Matei, Gavrilă şi Leon, tatăl viitorului general, Leonida; Tatăl generalului, Leon, s-a născut la Feldru în anul 1797, fiind grănicer în Regimentul de Graniţă de la Năsăud, prilej de a lupta în războaiele cu Napoleon, dar se retrage în urma unor intrigi, fiind reabilitat destul de târziu, la peste 80 de ani, când i se oferă şi o pensie, datorită fiului său, Leonida, ajuns şef al Cancelariei imperiale de la Viena. A murit în anul 1880, la 83 de ani. Tatăl său Leon s-a căsătorit cu fiica maiorului german Wurzer, ofiţer al Reg. II Grăniceresc Românesc de la Năsăud, având trei fete şi un băiat – Laura, Matilda, Ida şi Leonida. Sora sa, Ida s-a căsătorit cu J. Goldschmidt, având 5 fete, căsătorite toate la Năsăud cu personalităţi celebre: Iulian Marţian, Vg Şotropa, J Ulrich, L Vadkerty şi Gavril Scridon.

Leonida Pop a absolvit Şcoala Primară la Năsăud, începând tot aici şi Institutul Militar (1843); La vârsta de 13 ani îl urmează pe tatăl său într-o călătorie la Viena, unde sunt primiţi cei doi – tată şi fiu – în audienţă la Impăratul Ferdinand care a rămas uimit de agerimea şi isteţimea copilului, fapt pentru care l-a primit, copil fiind, la Acad. Militară Tereziană din Wienar-Naustadt, acolo unde puteau fi întâlniţi doar copii de conţi, prinţi, baroni, înalţi demnitari de stat. La vârsta de 20 de ani termină Academia Militară (1851) şi, fiind un elev eminent, a fost avansat la gradul de sublocotenet şi repartizat la Regimentul de infanterie “Karl Ferdinand”, garnizoana din Sibiu, unde a servit ca adjutant, până în 1854.

Atras de cariera militară a fost primit la Cursul Militar Superior (Kriegschule) pe care-l termină în anul 1857 cu grad de locotenent, dovedind reale cunoştinţe de strategie şi tactică militară. După doi ani avansează în Statul major cu grad de căpitan, an în care participă la campania din Italia, câştigată de austrieci la Magenta şi Turbiga, în care a fost sufletul succesului acestei campanii, dar laurii i-a cules generalul corpului său de armată, prinţul de Hessen, care a fost onorat cu “Ordinul Maria Tereza”.

În timp ce Leonida Pop avansa militar dintr-un grad militar inferior în altul superior, la Năsăud Regimentul se desfiinţează, urmând perioade distincte în istoria Imperiului: până în 1860 o perioadă de restricţii, apoi o perioadă de relaxare de forma unui regim liberal (1860 – 1867) şi-n fine, o perioadă aspră pentru români – dualismul austro-ungar, care va forţa deznaţionalizarea românilor (1867-1918).

Fără recunoaşterea meritelor în bătălia de la Magenta şi Turbiga, Leonida Pop a rămas căpitan încă 7 ani, fiind la un pas de a renunţa la cariera militară. Se simţeau deja consecinţele dualismului austro-ungar. Rămâne totuşi în armată, la insistenţele tatălui său şi a rudelor sale de la Năsăud. Destul de târziu prinţul de Hessen îi aduce laudele cuvenite printr-o scrisoare amplă şi elogioasă, iar Curtea de la Viena îi oferă decoraţia “Crucea pentru merite”, recunoscându-şi greşeala. După 1860, ca urmare a succeselor împotriva prusacilor va fi gratulat cu medalia “Merite militare”, în calitate de comandant al “Guvernământului din Mainz”.

Loialitatea ofiţerilor români faţă de Curtea vieneză a contribuit cu siguranţă la aprobarea Împăratului privitoare la înfiinţarea Districtului autonom al Năsăudului (1861-1876). Năsăudenii mulţumeau Împăratului cu satisfacţie şi bucurie: Populaţia districtului năsăudean “va păstra nealterate virtuţile de fidelitate neabătută şi ataşament din inimă, moştenite de la strămoşii ei şi le va transmite copiilor şi nepoţilor ei ca sfinte comori”. În calitate de comandant suprem al Districtului a fost ales Alexandru Bohăţel – “un caracter puternic, o inteligenţă ieşită din comun şi o fidelitate neabătută pentru prea înalta dinastie”. Bohăţel a fost primit la Năsăud de 4000 de delegaţi din toate comunele, cu arcuri de triumf la Mocod, Salva şi Năsăud, cu pancarta “Virtus Romana Rediviva”. În faţa tuturor a depus jurământul de credinţă faţă de năsăudeni.

În acelaşi timp, pentru merite certe Leonida Pop este numit şef de stat major la Divizia 14 Infanterie din Pressburg, iar la data de 23 IV 1869 este avansat la gradul de locotenent-colonel.

Calităţile sale de mare strateg îl saltă pe postul de profesor de strategie, fortificaţii şi serviciul tehnic în cadrul Cursului Central de Cavalerie de la Viena; La 1 XI 1875, Leonida Pop a fost avansat la gradul de colonel şi comandant al Regimentului 61, apoi al Regimentului 48, iar din iunie 1876 – şef de Stat major la Comanda generală din Wagram; În timp ce la Năsăud, în urma unor intrigi ticăloase, se desfiinţa Districtul autonom năsăudean, Leonida Pop, în aug. 1878 este numit şef al Cancelariei de operaţii al Armatei a V-a, luând parte la cucerirea Bosniei şi Herţegovinei; Între timp, sub domnitorul român Carol I, România îşi cucerea independenţa (1877-1878), recunoscută şi de Congresul de la Berlin (1878). În aug. 1879 este numit comandant al Armatei a XV-a şi prin Decret imperial (1 V 1880) obţine gradul de g-l maior de brigadă, fiind trimis să conducă lucrările de fortificaţii de la Triest, ultima funcţie militară operativă. În aug. 1881 este chemat telegrafic la Viena pentru a ocupa postul de şef de cancelarie imperială, ocupat absolut numai prin merite şi calităţi. Era primul român provenit din pământul sfânt al Transilvaniei, al Năsăudului care a atins înălţimea unor astfel de demnităţi. După un an avansează ca adjutant al Maiestăţii Sale Impăratul Francisc Iosif I. Acum Împăratul îi cere: “Acum pregăteşte-ţi denumirea de adjutant general. Noi lucrăm de multă vreme împreună şi am motive depline de a fi mulţumit de D-ta şi cred că şi D-ta vei fi mulţumit de mine”.

După încă doi ani, Leonida Pop devine general de divizie, cu grad de mareşal locotenent şi este numit consilier intim militar al Împăratului Francisc Iosif I, care-i şi scrie câteva rânduri: Dragă generale, Vă acord demnitatea unui consilier intim şi rog să dispuneţi şi în această legătură să se facă tot ce este necesar”. Avansat la gradul de general de divizie, mulţumeşte cu amabilitate Împăratului, care-i aduseră noi elogii: “Nu pot decât să exprim din nou deosebita mea recunoştinţă şi mulţumirea mea pentru prestaţiunile şi succesle dumitale”. La răspunderile şi succesele deosebite ale românului năsăudean Leonida Pop, era imposibil să nu apară în jurul lui tot felul de intrigi şi invidii care de care mai nedrepte şi răutăcioase, dar el a rămas neclintit în faţa datoriei şi faţă de jurământul depus. În anul 1889, la 58 de ani îl găsim bolnav într-o staţiune din Elveţia, an în care primeşte şi gradul de mareşal al artileriei şi general de infanterie. Ultimii săi ani nu ne sunt prea clari: după 1892 este trecut în disponibilitate, la cerere… şi “concediat cu competenţă de aşteptare”.

A primit numeroase ordine şi decoraţii de la austrieci: Ordinul “Maria Tereza”; Crucea Mare a Ordinului “Coroana Italiei”; Ordinul “Vulturul Roşu” al Prusiei; Ordinul “Frederich de Wutenbergen”, Crucea de Comandor al Ordinului spaniol “Carol al III-lea” cu Stea; Ordinul “Olaf al Suediei”; Ordinul “Crucea Prusiei clasa I”; Ordinul Muntenegrean “Dănilă”, clasa I. Ruşii i-au oferit ordinul rusesc “Sf. Ana”, clasa I; A fost decorat şi de regele României – Carol I în anul 1885, cu Marea Cruce a Ordinului “Coroana României”; Cu doi ani mai devreme, în anul 1883, România se alia Puterilor Centrale, urmărindu-şi strategic interesul naţional, fără să renunţe vreodată la pământurile româneşti aflate temporar sub stăpânirea Austro-Ungariei. Decoraţiile primite reflectau calităţile sale de bărbat curajos, bun şi mare strateg, cu alese trăsături morale care a slujit mai mult de opt ani Curtea imperială vieneză. A fost un bun ostaş, un bun soldat, un bun executant, aşa cum românilor le place să fie în general.

Generalul a iubit Năsăudul pentru că aici îi erau neamurile, în special sora sa IDA – căsătorită Goldschmidt, cu cele 5 fete ale sale şi gineri din cei mai celebri. Era primit cu onor militar şi de către bistriţeni. Scrisorile primite la Năsăud reflectă lumea bună, prietenii pe care-i avea la Viena, Nice, Băile Fracis, Bozen-Bolzano, Arco - prieteni care-l însoţeau peste tot prin corespondenţa lor. Inclusiv la New York i s-au trimis scrisori din Chicago; Pe toate scrisorile erau consemnate titluri de mare onoare: von, excelenţă, freiherr (baron), pe care le-a primit în baza Statutelor Ordinului “Coroana de Fier”, clasa I, iar numele său devenea Leonidas Popp. S-a stins din viaţă la 1 dec. 1908, la Baden în Germania, la vârsta de 78 de ani, cu 10 ani înainte de a-şi vedea pământul românesc unit în graniţele unui stat naţional liber şi independent.

Ulterior, rămăşiţele pământeşti i-au fost aduse la Năsăud şi depuse în Cavoul familiei Goldschmidt într-o urnă, care în timpul comunismului a fost spartă, iar cenuşa împrăştiată în prejma cavoului, pe pământul năsăudean pe care l-a iubit cu multă căldură, indiferent ce funcţii a ocupat la Înalta Curte Împerială Vieneză.

Un bust al recunoştinţei pentru marele general român, Leonida Pop, dezvelit la Năsăud ar demonstra generaţiilor viitoare cât şi cum au ştiut românii năsăudeni să comunice cu apusul european, în avantajul emancipării lor şi cu preţul a nenumărate jertfe, în avantajul Marii Curţi Vieneze. În anul 2011 s-ar împlini 180 de ani de la naşterea sa, iar dezvelirea bustului ar fi deosebit de oportună.

Prima sa piatră de mormânt păstra un text relevant pentru valoarea personalităţii sale: Feldgeneralhofmaister Baron Leonidas Popp 1831-1908. „Latuosque decet cui dicet in diem dixise: Vixi” - în traducere: „Acelui bărbat puternic şi mare i se cuvine să spună întro zi: Am trăit”

Prof. Ioan Seni, Colegiul Naţional „George Coşbuc” Năsăud

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]