Iubire si disolutie

Niklas Luhmannn prezinta cautarea identitatii sinelui drept o covirsitoare nevoie de iubire – a iubi si a fi iubit. A fi iubit inseamna a fi tratat de cealalta persoana ca unic, ca diferit de oricine altcineva; inseamna ca persoana care iubeste accepta si confirma suveranitatea partenerului si dreptul acestuia de a decide pentru sine si de a alege singur. Inseamna, in esenta, a fi de acord cu declaratia incapatinata si absoluta a partenerului: “Asta sunt, asta pot sa fac…!”

A fi iubit inseamna nevoia de a fi inteles, in sensul in care folosim termenul ca sa spunem “Vreau sa ma intelegi”! sau cind intrebam cu disperare “Ma intelegi? Ma intelegi cu adevarat?” Aceasta nevoia de a fi intelesi reprezinta o chemare disperata adresata celuilalt de a se pune in pielea noastra, de a vedea lucrurile din punctul noastru de vedere. Ceea ce urmarim in aceste situatii este o confirmare a propiilor noastre trairi intime – adica a motivelor noastre adinci, a imaginii unei vieti ideale, a propiei noastre imagini, a bucuriilor si suferintelor noastre.

Nevoia acestui fel de a fi iubit a ramas prezenta. Greu descifrabila insa printre replicile atitor telenovele, pagini de “Cancan”, nunti “ca la carte”, declaratii de iubire circumstantiale. O pierdere de sine razbate din iubirile adolescentine sau de maturitate, o mare nevoie de a fi iubit, acceptat, asa cum esti. In spatele injuraturilor, a limbajului cangrenat de obscenitati, a expunerilor extreme de nuditate feminina, razbate un continuu, “iubeste-ma asa cum sunt”!

Poate as putea trece din nou indiferenta peste toate aceste excese daca nu ar rani din ce in ce mai tare, daca nu m-ar pune pe ginduri, inca odata, ca suntem o societate bolnava. Imi pare citeodata ca ne apropiem din ce in ce mai mult de acea insensibilitate comuna lumii arabe. Cartea Malikai Mokeddem (medic in Montpellier, Franta) “Femeia interzisa” , te pune pe ginduri. Citeam despre Alegeria ei dar cele spuse acolo nu imi sunt deloc straine! “Nu am uitat baietii din tara mea…Nu am uitat vocile lor clare, din care rasuna numai obscenitati. Nu am uitat ca, inca din frageda copilarie, celalalt sex este o fantoma a poftelor, o amenintare confuza. Nu am uitat ochii lor neprihaniti, in timp ce gura lor debiteaza cele mai crunte nerozii. Nu am uitat cit de agresivi sunt pentru ca nu au invatat ce e mingairea, chiar si aceea care decurge dintr-o privire, pentru ca nu au invatat sa iubeasca.”

Pare ca acesta este pretul platit de o societate care a uitat sa-si accepte uneori chiar si propii copii, asa cum sunt. Neacceptarea este inteleasa ca lipsa a iubirii. Lipsa iubirii…naste nevoia de compensatie creeind nu de putine ori dependente: dependenta de o anumita persoana, de drog, de alcool, de TV, de lumea virtuala, de jocuri. La alegere. Dupa sex, virsta si personalitate.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]