Inimi care bat (după Alexandru Husar) - sau despre monografia neuitată

Motto: „Alexandru Husar face parte din galeria personalităților culturii românești care poate fi căutată nu numai pe rafturile bibliotecilor, ci și în inimile miilor de studenți ca s-au format sub bagheta marelui filosof.” (Aurel Scridon, „Metapoetica unei existențe”, Ed. Tipo Moldova, Colecția Academica, Iași, 2022, pag.68)

Într-o lume literaro- științifică, spirituală, culturală, metodică, ideologică, novatoare și neîmplinită, când optimistă, când pesimistă, neologică și arhaică, în care monografia, ca studiu amplu, de autor, de localitate, ca tratat detaliat, exhaustiv, pe cât posibil, a rămas în urma noastră, în vremea formării de altădată, pe când scriitorii erau studiați monografic și pe când studiile de acest fel umpleau rafturile bibliotecilor. Am trecut, pe nesimțite, pe model occidental, la studiul fragmentelor, al părților, la omiterea întregului, în favoarea părților. Dar, nu de tot. Un dor acolo, de ce-a fost odată bine, rezistă și revine în puterea de-a scrie a unora dintre contemporanii noștri, așa cum este și Aurel Scridon, care-și consacră opera subiectului urmărit de la A la Z. Așa a făcut cu prima carte, „ ecouri ale noului roman francez în literatura română modernă”, apărută în 2019, la aceeași editură ieșeană, în care prezintă perioada franceză a scriitorilor Alain Robbe-Grillet, Michel Butor, Nathalie Sarraute, Jean Ricardou, și ecouri în literatura română, prin reprezentanți ai onirismului, Dumitru Țepeneag și Sorin Titel, și ai jurnalului metatextual, Mircea Horia Simionescu, Costache Olăreanu, Radu Petrescu și Tudor Țopa.
A trata monografic, o mișcare, un curent, precum „Noul roman francez”, și o personalitate, precum cea a lui Alexandru  Husar, vorbește despre seriozitatea cu care Aurel Scridon se apleacă asupra preocupărilor sale, care, odată stabilite, sunt urmărite cu multă grijă, pasiune, înțelegere a fenomenului și cu artă, de a transmite, prin cuvinte, toată această încărcătură, bogată în sensuri și semnificații.
Pornind de la viața lui Alexandru Husar ( n. 26 aprilie 1920, în Ilva- Mare – d. 17 mai 2009, în Iași ), care a trăit 89 de ani, cu perioadele de formare și ale carierei, de la Năsăud, la Cluj- Napoca și Iași ( ultimii 50 de ani ), trecând prin opera de idei și poezie ( „Metapoetica: Prolegomene”, 1983, „Ierikon”, versuri, 1990, „Poeme de odinioară”, 2000, „Anti-Gog”, replică la „Gog”, de Giovanni Papini, 1996 ), de la lecțiile de istorie, la cele de artă, prin carieră, de la cea de arhivist, la profesor, la cercetător, la estetician și până la traducător, Aurel Scridon își urmărește personajul cu admirație, într-un exercițiu de venerație, chiar până la identificare, în concepții, în metode, pentru că, stând în preajma unui învățat, ajungem să preluăm din profilul său.
Delicate și încărcate de emoție sunt paginile din biografie, alcătuite pe baza memoriilor, a jurnalelor, a interviurilor și a documentelor de arhivă. Grăitor este mai întâi faptul, „un blestem”, de altfel, considerat de însuși Alexandru Husar, „blestemul de a nu putea scrie acasă” și de a scrie la Roma, la Mănăstirea Văratec, la Șendroaia, lângă Piatra Fântânele, la Casa Sadoveanu din Copou, unde avea un mic birou, pe unde îl purtau pașii destinului. Apoi, discrete dezvăluiri ale unor idile, din liceu și de mai târziu, până la momentul în care a cunoscut-o pe viitoarea soție, Margareta Costachi, din Adjud, alintată „Mala”, cu mult mai tânără, care, studentă fiind, în Iași-ul de altădată, l-a invitat la dans, cu simpla întrebare: „Dansați, domnul profesor?”, avându-i ca martori pe colegii, nerăbdători să afle răspunsul și continuarea, fac deliciul și savoarea unei vieți, ce merită idealizată, chiar dacă nu a fost așa, întocmai. Din rânduri, frumos orchestrate, cu logică și sensibilitate, se desprinde imaginea lui Alexandru Husar, care a fost prieten cu Teohar Mihadaș, cu Ioan Cutova, la Năsăud, cu Lucian Blaga, la Cluj- Napoca, invitat la Tudor Vianu, acasă, la București, asistent al istoricului David Prodan, al filosofului D.D. Roșca, prieten cu Constantin Ciopraga și , mai ales, prieten de-o viață, cu Gavril Istrate. Portretul său străbate din colțurile cărții, cu raze blânde, calde, melancolice, de căldură și lumină: Gavril Istrate îl numește „unul dintre cei mai străluciți profesori pe care i-a avut Universitatea „Al. I. Cuza”, din Iași. „Era un perfecționist – își amintește Mala - , a cărui exigențe se întindeau și în afara mediului universitar”. Corecta tezele elevilor de liceu „la sânge de universitar”, în locul soției sale. „Ținuta seniorială, ochi pătrunzători, memorie prodigioasă, o expunere a lucrurilor plină de efervescență, cu un patos acompaniat de o gestică reținută, sunt doar câteva dintre descrierile de mai târziu ale foștilor săi elevi din școala năsăudeană. Mereu elegant, cu un zâmbet ce nu-l părăsea niciodată, își uimea elevii cu detalii ce trădau un uriaș bagaj de cunoștințe...” Al. Husar va derula, în paralel cu activitatea didactică, o amplă activitate publicistică ... Știa să facă spectacol din orele de literatură sau filosofie.. un spectacol de intelectualitate, de cunoaștere, de argumentare bazată pe o vastă erudiție. Le spunea elevilor: „Veți găsi cărți în șuri, în poduri, în grajduri și în cotețe, în șanțuri... de pretutindeni ridicați cartea pe policioare pline de praf; din lăzi închise o scoateți la lumină, să umplem muzeele și arhivele noastre, bibliotecile cu cărți vechi și sfinte, cu cărți de demult...”
Capitolul despre poezia lui Alexandru Husar încearcă să stabilească o notă definitorie, prin exemplele date, strofe din etape diferite, de la începuturi școlare, „Școala este edifici,/ Unde merg copiii mici”, până la elegii, „ Pentru inima mea înghețată/ O, de-ar fi acolo și o fată!/ Fata pe care o am iubit/ A fost, a plecat și n-a mai venit” sau versuri pornite din filosofie, mai ales pe tema trecerii timpului, „Sunt anii de atunci/ Tot n-o mai uiți/ N-o poți uita//Dar nu exista/ Nu exista”.
Ca istoric, la umbra lui David Prodan, Al. Husar va debuta la Iași cu „Dincolo de ruine, Cetăți medievale” ( 1959 ), revizuită în 2003, cu un comentariu pe coperta a IV-a, semnat de către istoricul Al. Zub. Cartea conține o parte însemnată despre Cetatea Ciceului. Al. Husar face un apel pentru latura sensibilă a cititorului în descoperirea frumuseților acestor ruine răsărite din negurile istoriei. De la est, cu „Cetăți de pe Nistru”, la vest, cu „Ideea europeană”, Husar interpretează modern și echilibrat realitatea, cu deschidere către universalitate, pornind de la moștenirile existente. Parcursul european, legăturile cu civilizația apuseană, studiindu-i pe înaintași, după Gh. Asachi, Costache Negruzzi, Nicolae Bălcescu, înțelegând sincronismul, „ca piatră de încercare a evoluției”, în aceeași cheie cu Eugen Lovinescu, și efectuând propriile „Lecții istorice”: lecția 1, trecutul e o pârghie a viitorului; lecția 2, pe neadevăr nu se poate clădi decât o construcție falimentară; lecția 3, minciuna nu rezistă în fața istoriei.
Lectura cărții „Gog”, a lui Giovanni Papini îl inspiră pe Al. Husar în scrierea unei replici, cu alte convingeri filosofice. Studiului papinian asupra umanității îi corespunde o dezbatere intelectuală, un Anti-Gog autohton: „dacă există un Gog, există, cel mai probabil, și un anti-Gog, fie el lăuntric”. O carte pe care Husar a citit-o în studenție l-a marcat într-atât, încât, peste ani, ( 40 ), marcat și urmărit de acest personaj, oferă o alternativă, adaptată, oferind tot 70, dar de eseuri, pornite de la temele din „Gog”, în acea oglindă a societății de altădată, căreia Husar îi propune o reabilitare, din perspectiva umanistului.
Aflat la Iași, titular al catedrei de estetică, post propus de către prietenul său, Gavril Istrate, și deprins cu disciplina încă de pe vremea facultății, de la Tudor Vianu, Al. Husar desfășoară o activitate universitară și literară de reconstituiri, Coșbuc, în principal, Arghezi, pe principii maioresciene, mai ales. Deosebit de importantă rămâne cartea „ars longa”, în frumoasa colecție de la Ed. Univers, care face din „Întoarcerea la literatură” o cale adevărată de regăsire a sinelui intelectual, estetic. Nu în ultimul rând, studiul de bază, care inspiră și titlul cărții lui Aurel Scridon, „Metapoetica unei existențe”, de la „Metapoetica” lui Husar, având ca subtitlu, „prolegomene” este altă piatră de temelie, de la care Husar „va renunța la stricta periodizare a fenomenologiei esteticii, abordând baza filosofică a acestei discipline.
Dacă fiecare capitol din carte, poartă un motto de ținut minte, cel de la Al. Husar, traducătorul, are și o componentă ironică, fină: „Traducerea este cea care transformă totul pentru a nu schimba nimic.” ( Günter Grass ) Husar a tradus din italiană, din franceză, din portugheză, din cubaneză, din mexicană, din americană, din rusă și exemplele sunt doar câteva, pentru a ilustra activitatea prodigioasă pe textele originale, cu pasiune și devotament pentru aducerea în literatura română a unor opere de referință din literatura universală.
Așa cum Al. Husar a adus cu el și a creat, tot așa de generos, trebuie și el dus și creat, mai departe. Ceea ce Aurel Scridon a înfăptuit prin acest studiu monografic.