Gavrilă Urs, preşedinte Forţa Civică BN: Avem dreptul să fim indignaţi! Şi obligaţia să exprimăm acest lucru!

Ceea ce vǎ scriu aici e rezultatul unei “discuții” cu un domn care nu întelege cum de intreb a cui e vina pentru lipsa de coordonare a autoritǎților în operațiunile de salvare de ieri. Pentru cǎ, da!, bȃlbȃielile celor responsabili de acțiunile de cǎutare a victimelor m-au dus cu gȃndul la rǎspunsul unui elev prins cu lecția neînvǎțatǎ!
Mie, ca cetǎțean al acestei țǎri, mi se pare normal sǎ întreb cine e de vinǎ atunci cȃnd, din nefericire, datoritǎ incompetenței autoritǎților, mor doi oameni, Stiu cǎ reproșurile și acuzele nu învie pe nimeni, dar dacǎ trecem cu vederea aceste probleme, ele se vor repeta!

Și atunci, puctual, cine e de vinǎ? Nicidecum Ponta, care își consuma seara prin studiouri de televiziune, în loc sǎ coordoneze, de la fața locului sau mǎcar de la guvern, operațiunile de salvare, cum ar face un lider autentic și un om preocupat de oameni, nu de voturi. Nicidecum ministrul Stroe, care e incapabil sǎ conducǎ operațiunile de salvare, deși el e responsabilul pe linie de miniștri. Nicidecum Nicolǎescu, ministrul sǎnǎtǎții, care ține la sol avioane moderne cumparate din banii contribuabililor, iar medicii care traverseazǎ țara în lung și în lat pentru prelevare și transplanturi de organe trebuie sǎ foloseascǎ aparate vechi de 45 de ani, care cedeazǎ în zbor...

Evident, de vinǎ suntem noi, cetǎțenii „insensibili”, care ridicǎm aceastǎ problemǎ acum, cand reacțiile publice nu mai pot readuce la viațǎ pe cele douǎ victime. Insǎ eu cred cǎ trebuie sǎ avem reacții publice, tocmai pentru cǎ existǎ probleme, iar dacǎ acestea nu sunt semnalate și abordate, vor conduce la alte nenorociri. Cȃnd întreb cine e șeful celor responsabili de slaba reacție a autoritǎților, întreb cine e șef peste un sistem care nu funcționeazǎ cap-coadǎ. Ȋntreb cine e sef peste un guvern care a dat cinci condamnați penal, peste o administrație construitǎ pe o ierarhie de rezultate politice, nicidecum de competențe profesionale. Și, dacǎ pȃnǎ acum ne-am obișnuit cu ideea cǎ acest sistem ne furǎ la toate nivelurile sale, nu consider cǎ ar trebui sǎ ne obișnuim cu ideea cǎ vom putea și muri din cauza incompetenței acestui sistem. Pentru cǎ, da!, cȃnd trei localnici sunt mai eficienți decȃt autoritǎțile de intervenție, atunci, cu tot respectul pentru toți cei implicați în operațiunile de salvare, ceva nu funcționeazǎ la nivelurile de coordonare!

Ca toți romȃnii, trǎiesc în acest sistem infect. Ȋnsǎ, ca cetǎțean, am dreptul sǎ fiu nemulțumit și sǎ întreb cine e vinovat pentru aceastǎ stare de fapt. Mǎcar acest drept l-am obținut, ca romȃni, la revoluție!

Urs Gavrilǎ, președinte Forța Civicǎ Bistrița-Nǎsǎud

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5