Finanţări nerambursabile şi de la Consiliul Judeţean, la iniţiativa liberalului Samuel Coman

Consilierul judeţean Samuel Coman va depune, luna viitoare, un proiect de privind acordarea de finanţări nerambursabile de la bugetul Consiliului Judeţean pentru activităţi nonprofit de interes judeţean în 2013. Liberalul a avut întrevederi şi cu vicepreşedintele CJ, Alexandru Pugna, astfel că există susţinere în cadrul majorităţii din USL.

Modelul este cel aplicat deja de Consiliul Local Bistriţa şi are ca bază legală Legea 350/2005 privind finanţărilor nerembursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general. Deocamdată, proiectul a fost lansat în dezbatere publică, astfel încât asociaţiile, fundaţiile şi organizaţiile nonguvernamentale să poată propune amendamente.

În forma iniţiatorului – prezentată de liderul studenţilor liberali Adrian Solcan, în cadrul unei conferinţe de presă – vor fi şase domenii de activitate finanţate, precum educaţia, tineretul, cultura, protecţia mediului, turismul, agricultura şi unul interdisciplinar. Din această paletă a fost scos...sportul, care necesită o analiză aparte.

Pentru 2013, Coman propune un buget de 100.000 lei, pentru fiecare proiect urmând să se acorde finanţări între 3.000 şi maximum 12.000 lei, funcţie de domeniul accesat.

Drept exemplu de proiect, eligibil şi finanţabil, liberalul a nominalizat consilierea profesională a elevilor din clasele de liceu, în condiţiile în care astfel de servicii nu există, iar absolveţii “se trezesc” că nu ştiu ce parcurs vor urma în cariera profesională.

Creşterea gradului de transparenţă în cheltuirea banilor publici, a gradului de implicare a cetăţenilor în actul d eguvernare locală sau externalizarea unor servicii oferite în prezent de CJ, sunt doar câteva dintre argumentele ce susţin acest proiect, au punctat Samuel Coman şi Adrian Solcan, în cadrul unei conferinţe de presă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5