Cursuri de educaţie electorală, puse în practică de

Tinerii liberali au decis să ia atitudine faţă de comportamentul imoral manifestat în preajma alegerilor, atât din partea candidaţilor, cât şi din partea alegătorilor, considerând că organizarea unor dezbateri în acest sens este un prim pas eficient în lupta cu eradicarea fraudei electorale.

,,Eu nu-mi vând votul’’ reprezintă un proiect iniţiat la nivel naţional de către Clubul Studenţilor Liberali în anul 2011, care s-a extins în momentul de faţă în rândul tuturor structurilor de tineret ale PNL.

Astfel, o echipă mixtă formată din reprezentanţi ai TNL BN – Samuel Coman, Cheţa Sergiu, CSL – Adrian Solcan, Neamţi Raul Ciprian şi C.E.L. – Ionuţ Gavriloaie, a derulat la începutul acestei săptămâni, primul curs de educaţie politică şi electorală în oraşul Năsăud.

Cei aproximativ 25 de participanţi interesaţi de această temă, au fost cu preponderenţă tineri, membri sau simpatizanţi ai PNL din Năsăud şi împrejurimi. Cu toţii s-au dovedit extrem de radicali în ceea ce priveşte necesitarea aplicării unor măsuri care să stopeze fenomenul mitei şi furtului de voturi sub diverse forme.

,,Am luat decizia de a organiza aceste dezbateri publice, după ce am observat împreună cu colegii mei că oamenii manifestă o tendinţă tot mai scăzută de a merge la vot, iar cei care o fac par uşor de momit, de către persoanele care vor să le cumpere votul, prin metode mai mult sau mai puţin voalate’’ a menţionat în cadrul întâlnirii de la Năsăud preşedintele CSL BN, Adrian Solcan.

Următoarea întrevedere de acest gen va fi programată în cel mai scurt timp la Beclean, unde pe lângă tineri, sunt bineveniţi toţi cei care vor să exprime idei sau opinii referitoare la subiectul fraudei pe durata campaniilor electorale.

Biroul de presă al PNL BN

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5