Experiențe de neuitat în trei proiecte Erasmus la Palatul Copiilor Bistrița

Permanenta preocupare pentru îmbunătățirea calității educației, formării continue profesionale și dezvoltarea unui învățământ nonformal la nivel de organizație a constituit motivația pentru care Palatul Copiilor Bistrița a accesat fonduri europene și a implementat în anii școlari 2020-2023 trei proiecte Erasmus KA2. Datorită situației pandemice, care a împiedicat desfășurarea activităților de învățare în format fizic, conform programului propus inițial, în anul școlar 2022- 2023 au trebuit organizate, în toate cele 3 proiecte Erasmus, 11 mobilități(2 dintre acestea fiind activități în care echipa României a fost gazdă), într-adevăr, o mare aventură educațională, presupunând o concentrare asiduă și o gestionare lucidă a fiecărui aspect din derularea proiectelor. Apreciem deschiderea Casei Corpului Didactic BN înspre a ne oferi un spațiu generos în acest număr al revistei „Didactica Nova”, dovedind empatie față de oglindirea unor aspecte esențiale ale „noii didactici” europene.

Parteneriatul strategic „Healthy and sustainable” a intenționat să atragă atenţia elevilor asupra educaţiei prin şi pentru sănătate, cu impact esențial asupra vieţii cotidiene, oferind şansa modificării mentalităţii şi consolidării cunoştinţelor referitoare la o alimentaţie sănătoasă și un stil de viață sănătos. Elevii au beneficiat de instrumente educaționale și activități „learning by doing” care i-a încurajat să-și formeze atitudini și obiceiuri sănătoase, într-o abordare integrată: îngrijire personală, prevenția bolilor, alimentație sănătoasă și mișcare. Echipa de elevi și profesori de la Palat au realizat multiple activități specifice împreună cu colegi din instituții de învățământ europene din IES SAN LUCAS – Spania, YÜCEL BORU FEN LISESI– Turcia, ISTITUTO COMPRENSIVO STATALE nr.1 „Don Lorenzo Milani” – Italia.

Proiectul „Drinking Europe’s water” a promovat educația în ceea ce privește importanța resurselor de apă autohtone, conștientizarea elevilor asupra problematicii dezvoltării economice sustenabile, a utilizării resurselor naturale într-un mod cât mai eficient posibil și realizarea unei economii verzi și competitive. A fost un proiect Erasmus+ de colaborare între echipe din 5 instituții de învățământ europene din Letonia, Grecia, Turcia, Bulgaria și România.

„Running Out Of Time – ROOT”, proiect de parteneriat strategic pentru susținerea schimbului de bune practici în domeniul școlar, ERASMUS+ KA2, s-a desfășurat în colaborare cu Istituto Comprensivo „Curtatone e Montanara” – Italia, Balikesir Cigdem Batubey Secondary School – Turcia, Szkola Podstawowa nr. 3 z Dodatkowa Nauka Jezyka Bialoruskiego im.Jaroslawa Kostycewicza – Polonia, Agrupamento de Escolas de Rio Tinto – Portugalia și Colegio Público Infantil y Primaria Nº9 Las Culturas – Spania. Proiectul și-a propus conștientizarea elevilor privind provocările fără precedent în ceea ce privește mediul și clima, cu care Terra se confruntă, problematica protecției mediului înconjurător și promovarea utilizării resurselor naturale într-un mod cât mai eficient posibil.

Prin participarea la ateliere cu tematici variate, workshop-uri creative, activități sportive sau schimburi de bune practici, elevii și-au dezvoltat disciplina, motivația, implicarea și cooperarea, conștientizând importanța unui stil de viață sănătos, valorificând oportunitatea de a lucra în echipe internaționale și de a descoperi importanța resurselor de apă ale planetei și utilizarea sustenabilă a acesteia, protejarea și îmbunătățirea condițiilor naturale de mediu, precum și reducerea poluării mediului înconjurător.

E o satisfacție profesională deosebită când constatăm că elevii noștri au valorificat oportunitatea de a colabora cu colegii lor din țările partenere în proiecte, trăind experiențe de învățare autentice, având prilejul de a descoperi noi aspecte ale diversității culturale europene, consolidând valori precum solidaritatea, democrația și prietenia. Redăm, în cadrul acestui grupaj publicistic, câteva impresii ale celor implicați în proiectele Erasmus menționate, texte care pornesc de la notații de jurnal, la mici dări de seamă, articole, sinteze sau ample reportaje, fiecare gen jurnalistic păstrând același entuziasm de a fi prins într-un laborator deschis, viu, dinamic, de formare educațională consistentă, dar fiecare text emană și bucuria legării unor prietenii europene durabile.

 

Prof. Iulia Istrate – coordonator proiecte Erasmus

Prof. Ionela-Silvia Nușfelean – membru în echipele de proiecte Erasmus

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5