Eugen Barz, poetul din Parla-Madrid, la mâna criticilor din România

            Scris e pe coperta IV a cărții sale ("Fântâna lui Iacob", Editura Doxologia, 2020) că Eugen Barz, preot și poet, s-a născut în 1959, la Săliștea Nouă, județul Cluj. Că este absolvent al Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca și al Facultăți de Teologie Ortodoxă a Universității din București. Că a fost protopop al Călărașiului, județul Călărași. Că actualmente este preot în Parohia Parla de lângă Madrid și conduce Centrul Cultural Român Sf. Antim Ivireanu, pe care l-a înființat cu sprijinul Bibliotecii Județene Râmnicu Vâlcea și al Ministerului Românilor de Pretutindeni. Și mai scrie tot acolo că din anul 2020, Eugen Barz, poetul,  este membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Cluj, după ce a publicat cinci volume de poezie, în tot atâția ani.

           Îmi amintesc de lansarea primului său volum: ("Cinematograful singurătății", Editura Neuma, 2016), la Filiala Cluj a USR, când ne-am și cunoscut. Puhoi de participanți!, vă rog să mă credeți, că n-am nici un interes să exagerez. Despre carte și autorul ei au vorbit regretatul Andrei Moldovan, Adrian Popescu și Andrea H. Hedeș, editorul, întâlnirea fiind moderată de Irina Petraș, președinta filialei deja amintite. Dar, înainte de a vorbi despre cartea care face obiectul acestei recenzii, să vedem mai întâi ce spune critica literară despre aparițiile editoriale anterioare ale poetului. 

 "În primul rând, teologul, pentru că poetul este preot în Parla, scrie Andrei Moldovan în Prefața volumului "Dintr-o altă copilărie" (Școala Ardeleană, 2019), se raportează într-un mod original la sacru, fără să scrie o poezie religioasă în sensul comun al termenului, așa cum, la o judecată fugară, s-a spus uneori. Autorul înțelege că, în mod obișnuit, orice operă poetică are în ea, inevitabil, raportarea la sacru, prin componenta ei metafizică". Corect!, după părerea mea.

"E limpede acum că preotul de la Madrid nu e numai o respectată personalitate teologică, ci și un poet matur, impresionând prin modernitatea acută a liricii sale demonstrînd o cultură asimilată organic, printr-o ucenicie smerită la valorile naționale, dar și la cele ale literaturii universale, spune Ion Cristofor ân recenzia sa despre aceeași carte. Deși volumele anterioare dovedesc o certă maturitate a gândirii poetice, susține în continuare dumnealui, volumul de față îmbogățește substanțial registrul liricii sale, lărgește aria tematică, adaugă un plus de dramatism expresiei, remarcându-se printr-o bogată libertate asociativă, nuanțează obsesii mai vechi. Indiscutabil, poezia lui Eugen Barz a câștigat prin noul volum mai multă expresivitate, rafinament și profunzime".

O altă părere de luat în seamă e și afirmația lui Mircea Moț, potrivit căreia: "În ceea ce are ea esențial, ars poetica lui Eugen Barz este de a da lumii concretețea sunetului, de a presăra la modul semnificativ silabe și de a impune sunetul poetic autoritar, ca un reper în auz."

Mănușă, cum s-ar zice, fără alte explicații. Dar și ceea ce spune Constantin Cubleșan, criticul, foarte important. Ceva ce l-ar onora pe orice poet. Iată despre ce-i vorba: "Limbajul este unul modern, degajat față de exprimarea popească (iertată-mi fie exprimarea popească), căci poetul e mai degrabă tentat să vorbească (să scrie, să poetizeze) fapte și stări de actualitate, în general dramatice prin decăderea stării morale a societății («îngerii au fost lăsați la vatră/ cu salarii compensatorii») îtrebându-se temător asupra destinelor de viitor ale lumii: «Bat clopotele, Doamne, cui ai dat funia?» (Tulburarea).

Cea mai recentă apariție editorială, amintită ceva mai sus, este prefațată de Adrian Popescu și are o postfață semnată de Ioan Holban. Adrian Popescu zice că  "Horia Gârbea a fost primul susținător al noului venit în presa literară centrală, apoi, lucru nu mai puțin important, a obținut girul altor nume demne de încredere, ca de pildă, ieșenii Ioan Holban, Nichita Danilov și Lucian Vasiliu, sau bistrițenii Ioan Pintea și Andrei Moldovan, ori Felix Nicolau, Constantin Cubleșan și așa mai departe […] Eugen Barz a pătruns în lumea literaturii contemporane, scriind din unghiul unui observator al concretului ridicat la rang de simbol creștin, nu pornind de la textul biblic, ci ajungând firesc la el, după un ocol prin cele văzute. Acesta mi se pare succesul lirismului său, cu, uneori, montaje suprarealiste, lirism vorbind nu despre o dezordine a lumii, ci despre o bogăție a celor ieșite din mâinile Creatorului."

Ce vă spuneam eu!  Dar ce zice Ioan Holban în postfață e continuarea ideii lui Adrian Popescu, de parcă s-ar fi înțăeles. "În contextul poeziei creștine de azi, prefațată de Daniel Turcea la sfârșitul anilor 70 din secolul trecut, cu volumul «Epifania», Eugen Barz caută o formulă originală; el iese din litanie, tropar, cuvânt din amvon, elegie (în sensul grec al  termenului, unde elegia înseamnă «prohod», cântec de înmormântare), pentru a asuma rugăciunea șoptită în singurătate și epifania Sa, în chiar primul poem al cărții: «Așezîndu-mi/ genunchii/ la rugăciune,/ Dumnezeu/ mi-a zâmbit/ subțire/ ca o vioară» ("Revelație").

În încheierea acestor rânduri, oferim cititorilor noștri un poem reprezentativ pentru creația lui Eugen Barz: "Mereu am știut/ că degetele dreptei mele/ au fost făcute/ ân zi de sărbătoare,/ pe care le înmulțesc./ Cu ele înalț jertfe/ care coboară între voi/ âmpărțind bucurii,/ cu ele ridic potirul/ să luați veșnicia./ Când le împreunez la rugăciune,/ îmbracă nume de sfinți/ știuți și neștiuți,/ să ne transformăm/ în nuntași veșnici/ lângă bucatele Martei,/ fii ai Mariei/ născuți din speranță." (Binecuvântare).