Emoția debutului: Maria Matean și călătoria sa artistică

Recent, Maria Matean și-a lansat cartea sa de debut, „Atmosferă de vânzare”, la Biblioteca Județeană „George Coșbuc” din Bistrița, în sala Gavril Scridon. Volumul  e urmare a Premiului Editurii Eikon, București, obținut la Festivalul de Poezie „George Coșbuc”, Bistrița, 2022.

Maria Matean, poetă și cântăreață, a strălucit în lumina reflectoarelor, fiind primită cu căldură și entuziasm de către cei prezenți. Cuvintele sale, atent lucrate și pline de profunzime, au captivat audiența, ducându-i pe participanți  într-o călătorie emoționantă prin paginile primei sale cărți.

Maria Matean a absolvit Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare”, Bistrița și Colegiul Tehnic INFOEL, Bistrița, de mică, urmând și cursurile de pictură, teatru și creație literară la Palatul Copiilor Bistrița, începând de la vârsta de 5 ani și continuând până la finalizarea liceului. A demonstrat responsabilitate față de talentul său și a devenit un exemplu pentru mulți. În prezent, este studentă în anul III la Facultatea de Farmacie UMFST „G. E. Palade” din Târgu Mureș. A publicat poezii în diverse reviste precum „Neuma”, „Cronograf”, „Caiete Silvane”, „Semn”, „Mișcarea literară”, „Convorbiri literare”, în antologia „Plantația de cuvinte”,  Editura Ecou Transilvan, 2020 etc. A câștigat numeroase premii în domeniul literar și artistic, printre care se numără și Premiul pentru debut în poezie oferit de Revista „Mișcarea literară” și Editura Eikon. Cartea sa, „Atmosferă de vânzare”, a primit recent și Premiul pentru debut editorial al Colocviilor „George Coșbuc”, Bistrița, 2023.

La acest eveniment, au participat iubitorii de poezie și muzică folk. Printre cei care au vorbit la eveniment și care cred în demersul Mariei Matean, i-am regăsit pe directorul Bibliotecii Județene „George Coșbuc” BN, poetul Ioan Pintea, pe scriitorul Olimpiu Nușfelean, directorul revistei „Mișcarea literară”, jurnalistul Menuț Maximinian, directorul cotidianului „Răsunetul”, dar și pe părintele Tudor Mudure, Inspector eparhial de tineret al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, doamna doctor Alina Moldovan, tânăra condeieră Evelin Incier, precum și profesoara Ionela-Silvia Nușfelean, cu toții găsind aspecte deosebite care conturează profilul unui frumos tânăr artist, Maria Matean.

Volumul „Atmosferă de vânzare” beneficiază de o prefață edificatoare, „Ceara sufletului apăsată peste chipul lumii”, semnată de Olimpiu Nușfelean. Acesta scrie despre poezia Marie că „pare una a universului pierdut, a extragerii din temporal, pe care însă o regretă. Simțirea poetei evoluează undeva în spațiul plânsului demiurgic eminescian (...), dar nu prin imitație poetică, ci prin simțire inocentă, afectată însă cultural. (...) E, în toate, o nevoie de oxigenare a lumii, de înnoire a plămânilor acesteia, pentru a viețui, a respira/ asuma și, desigur, interpreta în sens creator, precum în Atmosferă de vînzare.” Criticul literar crede că Maria Matean „va învinge toate clișeele, căci demersul ei e autentic, vocea limpede, aspirația de lucrare la desăvârșirea și trăirea sentimentelor, înaltă, privilegiată deopotrivă de dreptul la cuvânt și dreptul la cântec... De urmărit în continuare, cu încredere și bucurie.”

Poetul Ioan Pintea a spus că „Maria Matean e o poetă foarte serioasă. Știe să construiească un poem. Constată foarte mult, transpune realitate fără sclipici.”. Scriitorul Menuț Maximinean a rememorat multe din reușitele culturale ale Mariei Matean, atât în materie de litere, cât și de muzică folk, suplimentul „Răsunetul cultural”, pe care-l conduce, fiind printre primele publicații care au crezut în poezia sa, oferindu-i autoarei, în anii precedenți, un premiu și un spațiu generos în paginile „Răsunetului cultural”. Un merit aparte în demersul editorial al Mariei Matean îl are și managerul Casei de Cultură a Sindicatelor Bistrița, Alexandru Câțcăuan, care a intermediat dialogul cu prestigioasa editură Eikon.

Spre finalul evenimentului, Maria a avut o surpriză pentru participanți. Cu o chitară acustică în mână, tânăra artistă a împodobit serata cu acordurile calde ale cântecului folk. În timp ce cuvintele sale își găseau ecoul în inimile audienței, sunetul chitarei a îmbrăcat versurile sale într-o aură muzicală emoționantă. Întregul moment muzical a adus o notă distinctă manifestării, transformând lansarea cărții „Atmosferă de vânzare” într-o experiență artistică complexă, care a evidențiat abilitățile multiple ale Mariei Matean – atât ca poetă, cât și ca talentată cantautoare. Sora Mariei, Nicoleta Teodora Matean, performeră și ea în domeniul muzicii folk, i-a oferit un dar, interpretând expresiv o piesă proprie.

La final, aplauzele entuziaste au răsunat în sala Gavril Scridon, onorând nu doar cuvintele, ci și măiestria muzicală. Interpretarea la chitară a adus un plus de profunzime și a transformat lansarea cărții într-o experiență holistică, care a atins toate corzile sensibile ale celor prezenți.

În rândurile care au urmat, cei prezenți au avut ocazia să împărtășească câteva gânduri cu autoarea, să obțină autografe pe copiile cărții și să celebreze împreună debutul său în lumea literară.

„A fost o zi plină de emoție și de oameni dragi mie. M-am bucurat de chipurile frumoase care mi-au fost alături. Deși mai am un drum lung înainte pe calea Poeziei, am simțit pentru câteva momente că am ajuns la sufletele oamenilor din sală”, a mărturisit cu emoție autoarea.

            „Consider că această lansare de carte a fost o experiență minunată de a realiza că orice vis poate deveni realitate datorită susținerii celor din familie, dar totodată și a celor care sunt familia ta sufletească, dar, cel mai important, și datorită încrederii față de Dumnezeu că vom reuși cu toții să ajungem unde ne dorim.” – Diana Rebeca Radu, clasa a VII-a

            „Lansarea cărții Mariei a fost un eveniment unic, fiind prima din familia Palatului care își lansează propria carte. Cel mai mult mi-a plăcut momentul muzical, însă și prezentarea cărții a fost captivantă.” – Bianca Maria Ciobanu, clasa a VII-a

„Lansarea volumului Atmosferă de vânzare a fost una caldă. Tânăra studentă, încă în formare, dă un exemplu colegilor ei mai mici de la cercul de creație literară al Palatul Copiilor Bistrița, pe care l-a frecventat. Ca elevă în același cerc, sunt mândră de colega mea mai mare și nerăbdătoare să citesc volumul! Poezia contemporană bistrițeană nu moare. Este dusă din mână în mână mai departe.” – Amalia Levey , clasa a VIII-a

„Experienta pe care am trăit-o la lansarea Mariei a fost țesută în versuri de poezie, iar asta se datorează energiei și firii calde și visătoare a Mariei. Curiozitatea arde în mine de când invitații ne-au insuflat în imagini clare unele dintre poeziile ei, având o dorință puternică să încep cât mai curând volumul de poezie. Să pot să merg în lumea ei de versuri în care se va regăsi și sufletul ei poetic. Eu am avut și privilegiu să fiu un fotograf. Și sper că am reușit să prind silueta artei ce se înalța din sală într-una dintre fotografiile mele.” –  Ana Ciobanu, clasa a IX-a

 

Alexandra Cristiana Sigmirean

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5