Elevele de la „Andrei Mureşanu”, informate despre importanţa prevenţiei

Asociaţia Clubul Amazoanelor Bistriţene continuă campania de informare asupra importanţei prevenţiei şi depistării la timp a cancerului de sân şi col uterin. Numărul de cazuri creşte, iar rata mortalităţii este mare. Prevenţia şi depistarea timpurie a cancerului duce la prelungirea vieţii şi chiar la vindecare.

„Nu mai trebuie să socotim cancerul ca o condamnare la moarte, ci ca o boală cronică pe care o putem învinge. Prevenţia şi depistarea timpurie se poate face teoretic prin informare şi educaţie sanitară, prin controale medicale, la screening care constă în radiografie şi test Papanicolau”, declară preşedinta asociaţiei, farmacist Livia Moldovan.

Asociaţia a continuat acţiunea de informare medicală în şcoli, în rândul elevelor din trei clase a XII-a şi a profesoarelor, la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu”, la invitaţia profesoarei Ramona Colţescu. Cele opt doamne de la asociaţie au atras atenţia elevelor, prin poveştile reale, dar şi prin filmul prezentat. Au fost distribuite pliante, reviste, au avut loc discuţii pe această temă. Campania va continua în toate liceele din municipiu.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5