După 40 de ani

În toamna acestui an (17 octombrie) şi-au dat întâlnire, la Năsăud, absolvenţii Liceului Pedagogic, promoţia 1969, prima după 40 de ani de la absolvire. A fost un fericit prilej de rememorare a întâmplărilor din cei cinci ani de şcoală, de exprimare a mulţumirii şi recunoştinţei pentru munca profesorilor care i-au ajutat să-şi împlinească vocaţia de învăţător.

Festivităţile au început cu o rugăciune de pomenire şi iertare în memoria colegilor şi a profesorilor, plecaţi prea devreme în lumea fără întoarcere, la masa umbrelor, rugăciune făcută cu mult har şi suflet, în catedrala „Sfântul Niculae”, de către părintele Dumitru Tomi.

Au continuat în clădirea liceului, sub forma orei de dirigenţie, condusă într-un registru optimist de profesorul pensionar şi cetăţeanul de onoare al oraşului, Irimie Burcezan. Rând pe rând, în ordine alfabetică, absolvenţii promoţiei 1969, azi mulţi la vârsta pensionării, au prezentat în faţa conducerii şcolii un frumos buchet de realizări din anii de apostolat. Au vorbit, cu mândrie şi emoţie, despre familie, despre copii, dar, mai ales, despre rezultatele obţinute în instruirea şi educarea atâtor generaţii de copii. Cu puţine excepţii, au rămas statornici şi credincioşi muncii pentru care s-au pregătit, au plivit cu dragoste la holda minţii şi sufletului copiilor, preparând zi de zi şi ceas de ceas înţelepciunea de care ţara are atâta nevoie. Şcoala le-a fost, în toţi aceşti ani, împărăţia unde s-au simţit mai acasă, unde au cultivat caractere şi au format oameni.

Niciunul, însă, nu s-a plâns că are retribuţia sau pensia prea mică, în raport cu munca depusă. Este un semn că dascălii au cules şi culeg bucuriile mari ale vieţii din rezultatele şi reuşitele în viaţă ale copiilor pe care i-au îndrumat şi-i îndrumă. Iar nevoile de ordin material şi le-au completat cultivând grădina de legume, crescând păsări de curte, porci sau vaci cu lapte. Vrednic de laudă, din acest punct de vedere, este învăţătorul şi animatorul cultural Pantea Ignat care, împreună cu familia, gospodăreşte o microfermă cu 20 de vaci de lapte, plus tineret bovin.

Au vorbit impresionat de frumos şi emoţionant şi Pavelea Doru şi Luca Firoana, şi Drăguş Ioan, şi Pantea Ignat, şi Damian Teodor şi Berendea Constantin, toţi aducând cuvinte de laudă şi mulţumire şcolii şi profesorilor lor.

Sintetizând elementele comune din intervenţiile celor prezenţi, putem spune:

Timpul, în curgerea şi nepăsarea lui, ne-a aşternut pe tâmple albul crinilor din cireşar, în toţi aceşti ani în care am trudit pe tărâmul şcolii. Acum ne amintim cu drag de dascălii noştri şi putem aprecia că au fost pentru noi nu numai minunaţi dascăli, ci şi părinţi sufleteşti. Dacă mulţi am îndrăgit matematica, acest lucru îl datorăm profesorului şi directorului Irimie Burcezan, care ne-a fost model de-a lungul întregii noastre cariere didactice. Dacă am iubit limba română şi valorile culturii româneşti, acest fapt îl datorăm profesorilor Iepureanu Minerva şi Toma Ovidiu. Dacă ne-au plăcut ştiinţele naturii şi am reuşit să le decodificăm tainele, suntem recunoscători profesoarei Someşan Steluţa. Dacă am înţeles că istoria adevărată este aceea scrisă de Xenopol, Iorga şi Pârvan, este un merit al profesorului Sonea Vicenţiu. Se cuvine să mulţumim tuturor. Şi celor care ne-au predat psihologia copilului şi arta educaţiei, şi celor care ne-au predat geografia, limbile moderne sau muzica, precum şi învăţătoarelor de la Şcoala de aplicaţie.

Anii au trecut, am slujit fiecare şcoala cu devotament, am dat copiilor învăţătură din învăţătura noastră, iubire din iubirea noastră, aşa cum am primit-o şi noi de la dascălii noştri.

Acum, când o parte dintre noi am ajuns să trăim şi liniştea vieţii de pensionar, ne bucurăm împreună că am ajuns sănătoşi pe această treaptă a vieţii şi ne rugăm bunului Dumnezeu să ne înlesnească şi alte întâlniri aniversare.

Voi încheia succintele mele însemnări cu nişte cuvinte memorabile rostite în urmă cu peste o sută de ani, de un mare pedagog al Ardealului, Vasile Petri:

„Nu pot să-mi închipuiesc o imagine mai admirabilă decât un învăţător bătrân, încărunţit în serviciul şcolii, stimat şi venerat de toată comuna, cu deosebire de generaţia mai tânără, care toată a absolvit şcoala sub părinteştile sale îngrijiri şi care oriunde-l întâmpină, aleargă la el şi-i sărută mâna în semn de mulţumire şi veneraţiune”.