Sfatul medicului specialist

Dr. Dănuţ Cocoi: Recomandări privind stilul de viaţă în hipertensiunea arterială

          Vorbim de hipertensiunea arterială, aşa cum menţionam şi în precedentul articol, în cazul în care tensiunea arterială depăşeşte, regulat, pragul de 140/90 mmHg la determinări repetate, respectiv, cu ocazia consultaţiilor succesive. Subliniez faptul că hipertensiunea arterială nu este o boală în sine, dar prezenţa sa creşte riscul de apariţie al bolilor cardiovasculare. Ce recomandări facem privind stilul de viaţă în HTA?

          În primul rând, este necesară reducerea consumului de sare alimentară sub 3,8 g/zi. Se ştie că toate alimentele conţin o cantitate minimă de sare, suplimenţii alimentari de genul Delikat, Vegeta conţin şi ei sare, aşa încât este bine să nu adăugaţi sare sau derivate în mâncare, să evitaţi mezelurile, brânzeturile (cu excepţia brânzei de vaci), murăturile, alimentele afumate, conservele. În al doilea rând, faceţi mişcare 20-30 de minute de cel puţin trei ori într-o săptămână (plimbare, mers cu bicicleta, înot, aerobic). Dacă sunteţi diagnosticat deja cu o afecţiune cardiacă, este bine să consultaţi medicul pentru a vă spune ce tip de efort puteţi face. În al treilea rând, reduceţi consumul de alcool, maxim 1-3 pahar de vin sau de bere pe zi pentru bărbaţi şi 1-2 pahare de vin sau bere pentru femei pe zi. Este bine să consumaţi cel puţin 300 g fructe şi legume pe zi. Este indicat să nu fumaţi şi să nu consumaţi: carne de porc, pielea de la carnea de pasăre, smântână, ouă, alte alimente cu conţinut bogat de grăsimi şi, mai ales, în grăsimi saturate şi colesterol.

Dănuţ Cocoi,

Medic primar cardiolog, doctor în ştiinţe medicale

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]