Doina Cetea și umbrele multicolore

   Mi-era dor de o lampă cu volute baroce, de un salon cu masă de mahon masiv, de tacâmuri de argint și pahare de cristal. Poate și de lumina înserării, ce se strecoară discret printre faldurile unei draperii. Acum două decenii mă entuziasmam de povestirile din volumul Taximetrul roșu ( Ed. Casa Cărții de Știință, 2002), acum trăiesc un fel de magie cu volumul Dincolo (Ed. Școala Ardeleană, 2022) – ambele semnate de Doina Cetea. Citesc și plonjez în teritorii fantastice, fără să-mi dau seama când am trecut frontiera realului. Ies în oraș și tresar când o poartă se izbește din senin tocmai la trecerea mea, iar pe o bancă stă...tata, care murise... Atunci realizez visceralul semnelor, ecourile sibilinice de dincolo, pe care le poți sesiza în anumite momente electrizante. Doina Cetea practică o directețe dezinvoltă, frazele curg, într-o simplitate de invidiat, neglijând  paradigme , într-o sinceră transgresare a tiparelor. În decoruri minimaliste, detaliile ies în evidență cu pregnanță. Uneori lumina e filtrată prin ferestre murdare, premonitorii. Tabloul acoperit de păianjeni ascunde un mister, iar suspansul domină povestirile. Trecutul năvălește ca să lumineze prezentul cu ambiguități inconfundabile. Orice glisare resemantizează realitatea, iar „firicelul de lumină care se strecura printre draperii îmi punea tot felul de întrebări”. Nimic gratuit, excesiv, redundant în paginile care duc spre un dincolo mereu intruziv, tulburător, adesea ezoteric. Dincolo de betoane se văd copacii și florile, în adieri de vânt – natura e omniprezentă, precum mirosul de busuioc și parfumul teiului. Ochii lui Mitra sunt verzi ca frunzele teiului, care va înflori, totuși, grație acelorași forțe de dincolo. Nefericirea apare și se strecoară în ființe „ca un șarpe subțire”, măcinând gândurile și speranțele. Un paseism fin, distilat , ne poartă prin iarba cosită, prin livezile de pruni, lângă un vișin, sub care se odihnea un coș de nuiele plin cu mâncare și acoperit cu un ștergar al copilăriei. Grădini, straturi de ceapă, buruieni, dar și „o sanie la deal, prin zăpadă până la genunchi”. Rotocoale de zăpadă, vise alunecoase, dezlănțuirea naturii, fantome ale trecutului – totul te provoacă în volute epice fabuloase, cu finaluri neașteptate, inconfundabile.