Rezultate dezastruoase la Bacalaureat

Doar 41,92% dintre candidaţi, declaraţi admis

Colegiul Naţional „George Coşbuc” din Năsăud a dat, anul acesta, cea mai mare medie la Bacalaureat, 9,93. Gabriela Dănilă a obţinut 10 la geografie şi istorie şi 9,8 la limba română, fiind astfel pe locul I la sesiunea de Bacalaureat 2010-2011. Ea a fost urmată îndeaproape de Livia Maria Moldovan şi Ana Maria Moldovan, care au avut media generală 9,86, ambele absolvente ale Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu”, care au obţinut cele mai bune rezultate la bacalaureat, având procentul de promovabilitate de 97,71%. Înaintea rezultatelor finale obţinute în urma contestaţiilor, procentul de promovabilitate pe judeţ a fost unul dintre cele mai scăzute din istoria bacalaureatului, doar 41,92% dintre elevi fiind declaraţi admişi. Nu am avut nicio medie de 10, 179 medii între 9-9.93, adică 12,39%, 335 (23,18%) între 8-8,99, 468 (32,39%) note între 7-7,99; şi 463 (32,04%) între 6 şi 6,99. Au fost prezenţi 3447 elevi din totalul de 3567, dintre aceştia aproape 58% fiind declaraţi respinşi, adică 1998. Foarte mulţi dintre elevii respinşi – 1723 (86,24%) au avut medii sub 5.

Anul acesta au fost eliminaţi din examen 4 elevi, un elev eliminat pentru fraudă la proba E – matematică-istorie. De asemenea, trei elevi au fost eliminaţi la proba scrisă – română, ei având dreptul să se înscrie la o nouă sesiune abia în toamna anului 2012. Una dintre probele care au dat bătaie de cap anul acesta candidaţilor a fost Limba şi literatura română, elevii încurcându-se la subiectul al 3-lea, în care s-a cerut realizarea unui eseu privind particularităţile de construcţie a unui personaj dintr-o operă dramatică de I.L. Caragiale, Camil Petrescu sau Marin Sorescu. Procentul de promovabilitate este cu 13% mai mic decât în 2010. De exemplu, la fosta Cooperatie, din 34 de candidati doar unul a fost admis, la Grupul Şcolar Lechinţa, din cei 72 absolvenţi doar 6 au fost declaraţi reuşit. La grup Şcolar Feldru dintre 233 de elevi care au susţinut bacalaureatul, 224 au fost declaraţi respinşi. La Grup Şcolar Forestier Bistriţa, dintre 234 de candidaţi, doar 16 au fost admişi, la Grup Şcolar Telciu din 128 – 11 au fost admişi, iar la Grup Şcolar Agricol Bistriţa, după cum ne declară purtătorul de cuvânt al IŞJ BN, Anamaria Leuca, din cei 264 de candidaţi doar 16 au luat medie de trecere. S-au depus un număr de 1.553 de contestaţii, numărul cel mai mare fiind la disciplina Matematică T2, urmată de Limba Română şi Biologie vegetală şi animală.

Rezultatele finale vor fi afişate pe 8 iulie, însă situaţia nu va putea fi schimbată foarte mult.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]