Din judeţ
CFR Călători anunţă că, în perioada 10-11 septembrie - 9-10 octombrie, din cauza lucrărilor de consolidare a infrastructurii feroviare dintre staţiile Monor Gledin – Sieu, situate pe secţia de... |
Actuala pârtie de schi, neomologată, de la Piatra Fântânele va fi concurată din iarna aceasta de un traseu destinat schiorilor, care urmează să se amenajeze în Mureşenii Bârgăului. Panta prevăzută... |
Datorită unui plan de reparaţii capitale gândit şi coordonat de primarul Olimpiu Neamţ, Şcoala Generală Livezile are o nouă înfăţişare susţinută atât estetic, cât şi funcţional.
Acţiunea... |
Luna trecută, inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bistriţa-Năsăud au aplicat 30 de amenzi contravenţionale însumând 155.500 lei, în urma verificărilor întreprinse în domeniul... |
|
|
Utilizând beneficiarii de ajutor social apţi de muncă şi sprijinul voluntar al populaţiei, Primăria Tiha Bârgăului a defrişat în luna august peste zece hectare de păşune împădurită. Acţiunea s-a... |
|
O adevărată legendă pe Valea Bârgăului, este cunoscut de toţi bârgăuanii drept cel mai bun procesator de borhot destinat obţinerii ţuicii. La 80 de ani, omul de afaceri din Prundu Bârgăului are... |
Solidari cu sinistraţii din Moldova, locuitorii comunei Livezile au trimis în repetate rânduri ajutoare umanitare, transporturile de alimente, îmbrăcăminte şi materiale de construcţie fiind... |
Moartea unui copil adoptat a fost un preţ cam mare pentru a observa lacunele unui sistem ce este întreţinut din bani publici. Un asistent maternal a ucis copilul dat spre îngrijire.
Băieţelul a... |
Marţi, 26 august orele 16, pe Drumul Sigmirului, aproape de intersecţia cu Drumul de Centură, a avut loc un accident care putea avea urmări foarte grave. Doi minori ce conduceau un scuter au scăpat... |
Poliţiştii Compartimentului Silvicultură din cadrul Serviciului Poliţiei de Ordine Publică, împreună cu inspectori din cadrul I.T.R.S.V. Cluj-Napoca, au aplicat două amenzi contravenţionale în... |
Asociaţia Culturală Maghiară împreună cu Biserica Romano-Catolică şi cu Organizaţia UDMR Rodna organizează Zilele Culturii Maghiare la Rodna, în perioada 29-31 august. |
Valea Ilvelor se pregăteşte de sărbătoare. Comuna Leşu va găzdui la finalul săptămânii, o nouă ediţie a tradiţionalei manifestări “Rapsodia trişcaşilor”, menită să promoveze valorile locale. După... |
|
Un şofer a fost rănit uşor şi trei autoturisme au fost avariate, în urma unui accident în lanţ produs duminică seara între localităţile Nepos şi Feldru. Marton S. (41 ani) din localitatea... |
Poliţiştii Compartimentului Silvicultură din cadrul Serviciului Poliţiei de Ordine Publică, împreună cu specialişti din cadrul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare au dispus... |
Ionuţ J. (22 ani) din din Sîngeorzu Nou, comuna Lechinţa, este cercetat pentru conducere fără permis. Tânărul a fost surprins la volanul unui autoturism Dacia de poliţiştii din Lechinţa, chiar dacă... |
Un tânăr din judeţul Suceava a murit şi alţi doi au fost răniţi în urma unui accident produs la sfârşitul săptămânii trecute. Sâmbătă dimineaţa, pe DN 17, în localitatea Tureac, şoferul George P. (... |
Un grup de cinci turişti au fost ajutaţi de salvamontiştii rodneni să coboare din Munţii Rodnei, după ce aceştia alarmaseră Serviciul Salvamont. Potrivit liderului Formaţiei Salvamont Rodna, ing.... |
|
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Sâm, 07:07
Spre pace în jurul Israelului Cultura
Biserica Evanghelică din Bistrița a găzduit, în organizarea Primăriei Bistriţa şi a Centrului...
Comentarii
La mulți și binecuvântați ani părintelui Silviu Costin, preot paroh la Ocnița!
Cornelia Popescu București -
Vin, 17:22
Dumnezeu să vă ocrotească și să vă țină sănătos , alături de familie și de enoriașii pe care...
Inginerul silvic Adriana Bartha de la Direcţia Silvică Bistrița a trecut la cele veşnice
prof. Radu Băeș -
Vin, 16:15
Dumnezeu să o ierte!
PSD Bistrița: Condamnăm vehement practicile corupte care s-au infiltrat în administrația locală
un cetatean -
Vin, 14:00
Ce vocal si moral a devenit PSD-ul de parca sunt intruchiparea moralitatii! Cine incalca legea sa...
Bistrițenii, invitați să propună modalități de amenajare a piațetei de la intersecția străzii Bistricioarei cu Piața Petru Rareș!
Toni -
Vin, 13:59
În 2012,a fost implementat proiectul de investiţii ”Regenerare urbană a centrului istoric al...
Radu Salvan: Cel mai mare rău
prof. Vasile Găurean -
Joi, 23:18
Iată ce înseamnă a judeca în mod corect și responsabil ceea ce se întâmplă în lume. Nu te poți...
Aniversări
În zi de naştere, îi urăm dlui MARIAN IOAN HANGAN, şef Centru de Îngrijire şi Asistenţă pentru Persoane Adulte cu Dizabilităţi nr.
Sănătate, bucurii şi împliniri, în zi de naştere, îi transmitem dnei SZIDONIA-ERIKA SZAKACS MARTON, din cadrul Comisariatului Judeţean pentru...
Astăzi, la popas aniversar, părinte Florentin Moldovan, preot paroh la Perișor, vă adresăm sincere felicitări și urări de bine.