Deputatul Dolha vede zona metropolitană Bistriţa cu Năsăud şi Beclean

 

Deputatul USL de Colegiul IV, Stelian Dolha, crede că zona metropolitană care se va contura în jurul Bistriţei ar trebui să includă şi oraşele Năsăud şi Beclean, pentru o uniformizare a dezvoltării judeţului. În opinia sa, Bistriţa are mai multe lucruri în comun cu cele două oraşe decât cu Monorul sau chiar Livezile.

         „Vin cu o altă variantă, diferită de a primarului Ovidiu Creţu. După părearea mea, zona metropolitană a Bistriţei ar trebui să cuprindă Dumitra şi Năsăud, pe de o parte, Şieu Măgheruş, Şintereag şi Beclean pe de altă parte. De ce? Pentru că vorbim totuşi de oraşe care au mult mai multe lucruri în comun cu municipiul Bistriţa, decât cu localităţile Şieu, Şieuţ, Monor. Dacă într-adevăr vorbim de o uniformizare a zonei metropolitane care ar trebui să se întâmple, la Oradea aceste lucruri s-au întâmplat, atunci va trebui să ne gândim de unde plecăm şi cu cine plecăm”, a declarat Stelian Dolha, în cadrul unei conferinţe de presă.

         Parlamentarul liberal a menţionat că a avut deja o întâlnire de lucru cu primarii de pe Colegiul 4, dar şi cu cei din comunele Dumitra şi din Livezile, care au ridicat o serie de întrebări.

         „Sunt câteva puncte pe care ar trebui să le atingem. Cum va fi condusă zona metropolitană, de către cine? E e vorba despre o asociaţie de dezvoltare intercomunitară. Aici apare marea problemă, marea dilemă, pentru că ADI „deşeuri”, în perioada 2008-2012 nu a prea funcţionat. Dacă preluăm acest model şi în zona metropolitană, atunci avem o problemă: mergem pe vot în unanimitate sau modalitatea de vot parlamentar, cu două treimi, pentru problemele majore”, a punctat deputatul Dolha.

Acesta a menţionat că trebuie făcută „o paralelă între zonele metropolitane care funcţionează cu succes”, precum zona metropolitană Oradea, şi „zonele metropolitane care până acum, de exemplu Bacău, nu au reuşit să facă o legătură strânsă cu comunele arondate zonei”. Parlamentarul liberal a anunţat că, în perioada imediat următoare, va intermedia această legătură cu Primăria Oradea, cu comunele din jurul oraşului, pentru un schimb de experienţă.

„Ar trebui să vedem care sunt părţile pozitive şi care sunt vulnerabilităţile zonei metropolitane, iar primarii mi-au ridicat nişte probleme importante. Una dintre întrebările care mi-au fost puse este dacă, într-adevăr, localităţile din zona metropolitană vor deveni localităţi de rangul I, iar asta ar însemna ca şi impozitele şi taxele să fie de rangul I”, a mai exemplificat acesta. De asemenea, se ridică problema reprezentativităţii, adică o unitate administrativ-teritorială  - un vot sau delegaţi pentru fiecare localitate, în funcţia de populaţie. „Dacă se merge în funcţie de numărul de locuitori, Bistriţa este clar că are de departe majoritatea. Dacă fiecare unitatea administrativ-teritorială are un singur vot, aunci lucrurile se simplifică”, a mai spus el.

Finalmente, Stelian Dolha a precizat că în acest demers trebuie să se plece de la o Strategie de dezvoltare a zonei metropolitane, astfel încât fiecare primar să ştie ordinea exactă a proiectelor care vor fi implementate. 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5