Decese
Suntem cu gândul şi cu sufletul alături de primarul Paul Ştir, în aceste momente de grea încercare, provocate de trecerea la cele veşnice a bunicului lui.
Ne exprimăm profundul regret pentru... |
„Astăzi am primit o veste foarte tristă. Soția părintelui protopop Ioan Dâmbu, un om foarte respectat de comunitatea noastră, a plecat dintre noi! Dumnezeu să o odihnească în pace și sa aibă grijă de... |
A fost unul dintre profesorii apropiaţi ai cotidianului Răsunetul, unde ne prezenta articole interesante legate de matematică şi nu numai. A fost unul din dascălii iubiţi de la Colegiul Naţional „... |
A încetat din viaţă Natalia Burian (Lia), născută Raţiu, în data de 4 Mai 2017, într-un spital din Cluj. Sunt alături de familia îndoliată, copiii cu soţiile, nepoatele şi nepoţii, fraţii celei... |
Condoleanțe Familiei Miorica și Gabriel Cosma cu ocazia grelei pierderi pricinuite de trecerea la cele veșnice de Sfântul Gheorghe a uneia dintre ființele cele mai dragi și devotate, profesoara Vida... |
Ultimul mare profesor, după cum îl numeşte prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta, a trecut la cele veşnice luni dimineaţa fiind, alături de Liviu Gubeş, una dintre legendele liceului bistriţean, Atanase... |
În ciuda vremii nefavorabile,câteva sute de pelerini au urcat dealul la Mănăstirea Nicula pentru a se întâlni și a se ruga împreună cu Corala A.Mureșanu din Bistrița la sărbătoarea Izvorul Tămăduirii... |
MESAJ DE CONDOLEANȚE
Suntem cu gândul şi cu sufletul alături de colegul nostru, Pînzariu Mihai, în aceste momente de grea încercare, provocate de tragica dispariţie a soţiei lui.
Ne exprimăm... |
În 30 martie 2017, ne-a părăsit Mărioara Lăpuște, o vrednică și merituoasă concitadină. În perioada sa activă, a trudit pe diferite șantiere din cadrul fostei Întreprinderi Județene de Construcții... |
Astăzi, de la ora 13.00, la Biserica din Unirea, Dorina Oltean, soţia fostului lider al PNL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Oltean, este condusă pe ultimul drum.
Slujba înmormântării va fi făcută de... |
Cu durere în suflet şi cu nădejdea Învierii, preotul George Marica a fost chemat să slujească de-acum pentru veşnicie în Catedrala Cerului. Preot, vreme de 20 de ani în Parohia Arcalia, părintele... |
În numele tuturor colegilor mei din Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor, filiala Bistriţa-Năsăud, transmit un mesaj de condoleanţe domnului Ioan Oltean, la trecerea în nefiinţă a soţiei sale... |
Familiei Deputatului Ioan Oltean
În numele Primăriei și Consiliului Local Năsăud, al întregii comunități năsăudene, al nostru personal, transmitem familiei îndurerate sincere condoleanțe și regrete... |
În numele meu și al colegilor din organizația PSD Bistrița-Năsăud, doresc să transmit sincere condoleanțe domnului Ioan Oltean, în acest moment greu, cel de trecere la veșnicie a soției sale, doamna... |
† Organizația Județeană a Partidului Național Liberal Bistrița-Năsăud este alături de dl. președinte Ioan Oltean, acum când se desparte cu multă durere și tristețe de soția sa, Dorina.
Sincere... |
Este zi de doliu pentru PSD Bistrița-Năsăud, datorită trecerii la cele
veșnice a unuia dintre fondatorii organizației noastre. Este vorba despre domnul
Gavrilă Chiș, managerul SC... |
Gavril Chiş, managerul SC Indcon SRL Bistriţa, a trecut la cele veşnice. Cunoscut de bistriţeni drept "Baronul", Gavril Chiş, care ar fi împlinit în 11 iunie vârsta de 71 ani, a suferit un infarct.... |
† Suntem alături de primarul comunei Şintereag, Ioan Bob, acum când se desparte cu multă durere şi tristeţe de mama sa, ANUŢA.
Sincere condoleanţe întregii familii!
Dumnezeu s-o odihnească în pace... |
A plecat din LUMEA ACEASTA doamna profesor ANISIA CHISNER
(casatorita POP), dupa o scurta suferinta, pe un pat de la Spitalul Judetean de
Urgenta BISTRITA Serviciul Neurologie, de bastina din comuna... |
Născut la data de 8 aprilie 1934, în localitatea Dipşa, com.Galații Bistriței, licențiat în
teologie şi preot din anul 1960, mai întâi la Tărpiu, Ardan şi din 1967 paroh la Mărişelu până
la... |
Tany s-a născut în 12 februarie 1949, în casa poliției din Sfântu Gheorghe, jud. |
Cu durere în suflet anunţăm trecerea la cele veşnice a colegei noastre RODICA IONAŞCU, la doar 60 de ani. A fost unul dintre membrii de bază ai grupului nostru, interpretând în scenetele cu care a... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
În seara zilei de 9 Mai 1877, în ședința Camerei Deputaților, deputatul av. Nicolae Fleva îl...
Comentarii
Sâmbătă, 27 ianuarie! MEET the BOLTS - concurs de robotică la Colegiul Național "Liviu Rebreanu"!
Eori -
Dum, 20:33
Școlile Profesionale Ar Trebuii Să Dispară Definitiv Din Lume, Deoarece Sunt Degeaba !
Cel Mai...
Peste 500 de locuri disponibile în clasele de învăţământ profesional şi dual din Bistriţa-Năsăud!
Eori -
Dum, 19:59
Școlile Profesionale Ar Trebuii Să Dispară Definitiv Din Lume, Deoarece Sunt Degeaba !
Cel Mai...
Emil Radu Moldovan și Gabriel Lazany – ECHIPA COMPLETĂ
un cetatean -
Sâm, 18:51
A mai fost Bistrita "pe maini bune" si a devenit in acea perioada Caracalul Ardealului. Pentru cine...
10 Mai – Ziua Independenţei Naţionale a României
Rus Augustin -
Sâm, 14:39
Căci, fără cunoașterea istoriei, ... „am fi ca orbi, surzi, muți. față de câte pe acest pământ...
Autoritatea Electorală Permanentă: A început campania electorală! Ce activități sunt permise
Paul -
Vin, 14:19
Astazi a început campania electorală pentru alegerile locale şi europarlamentare din data de 9...
Aniversări
La ceas de sărbătoare, preacucernice părinte Dumitru Ciupa, preot paroh la Prundu Bârgăului, vă adresăm gânduri de aleasă recunoștință, împreună cu...
La popas ceas aniversar, îi dorim doamnei ec.
Cu prilejul frumoasei aniversări (13 mai), ne alăturăm celei care îi transmit doamnei profesor Romana Fetti, directorul Școlii Profesionale “Tiberiu...