De la Casa „Nostra” spre casele noastre, însă nu pe acelaşi drum (6)

         Uscita (ieşirea) din Veneţia cu autoturismul nu se poate decât numai prin locul pe care ai şi intrat în oraş, anume podul lung de peste 3 km care leagă zona continentală a regiunii de portul maritim (de mărfuri), dar şi mai departe, printr-un drum regional, urcând pe un deal cam de mărimea celui de la Dumitra, însă care are o cu totul altă calitate şi dotare tehnică, în vârful căruia ne-am oprit la un popas turistic pentru a servi ultima pizza de Italia. A fost o ultimă ocazie din Italia în care ni s-a oferit şi o băutură locală, un fel de ţuică de-a noastră, bună, totodată deloc scumpă. La noi, în vârful dealului Dumitra sau dealul Bistriţei, depinde din ce parte priveşti, un punct turistic, nici măcar nu există, şi asta din motive încă necunoscute, un popas turistic modest, mai ales că circulaţia auto din ambele sensuri este una infernală, deci, clientelă ar exista din belşug, la care se adaugă şi topometria terenului permisivă a se efectua aici construcţii specifice, nefiind nevoie nici măcar de scoaterea terenului din circuitul agricol. După o zi întreagă petrecută pe străzile şi canalele Veneţiei, ajungem, în sfârşit, la Lozzo Arestino, acolo unde servim masa de Paşte, compusă din produse aduse tocmai de acasă. Dimineaţa ne trezim destul de greu, iar la 9 şi 45 pornim spre casele noastre adevărate din Pripasul năsăudean şi Mănăşturul Clujului, însă nu pe acelaşi traseu ca şi cel de la venirea spre Italia, ci pe un altul, necunoscut până atunci. Ne încadrăm repede pe A57, lăsând oraşul Mestre în stânga noastră, iar după numai câţiva kilometri ne oprim la un supermarket pentru a face ultimele aprovizionări în ceea ce priveşte produsele alimentare – paste făinoase, dulciuri, vinuri, produse industriale ş.a.m.d., produse ce le considerăm de cea mai bună calitate şi totodată la preţuri mult mai scăzute decât la noi în ţară. La ora 13.15, plecăm spre graniţa cu Slovenia, bucurându-ne şi de vremea bună de afară, fără precipitaţii şi o temperatură de peste 20 de grade. În drum întâlnim şi câteva panouri de circulaţie, de culoare galbenă, semn că în zonă se efectuează ceva lucrări de reparaţii, nemaiîntâlnite până atunci pe tot traseul urmat prin cele patru ţări din centrul Europei, după care ne oprim la o benzinărie amplasată la ceva distanţă faţă de autostrada A4, întrucât aici preţul combustibilului era mai scăzut cu 0,25 euro/litru, faţă de benzina cumpărată de la o altă staţie aflată în administrarea autostrăzii. Traversăm o zonă muntoasă, cu versanţi înalţi şi acoperiţi de zăpadă, după care la ora 14.00, trecem efectiv graniţa dintre Italia şi Slovenia, însă nu înainte de a plăti taxa de autostradă, de 10,40 euro. Prima localitate ieşită în cale, după trecerea graniţei, este Nova Gorizza, în stânga autostrăzii se arată munţii tot mai acoperiţi cu zăpadă, mai ales dinspre Austria, în timp ce în partea dreaptă ne apare un relief tot muntos însă fără pic de zăpadă. Aşadar, trecem graniţa dintre Italia şi Slovenia fără să fi simţit ceva deosebit, criticabil, doar eram în spaţiul Schengen, nu? Identificăm în trafic un nou panou de circulaţie care ne indică 85 km până la Ljubljana, apoi apar din nou tunelele, unele după altele, parcelele mici de terenuri, parcele de teren cultivate cu pomi fructiferi, pajişti permanente, la care se adaugă casele de locuit ale oamenilor foarte rarefiate, precum şi o centrală eoliană amplasată într-un bun loc la vedere. Pe tot traseul muntos aproape că nu lipsesc panourile montate pentru protejarea traficului, dar şi a locuitorilor din zonă, fie de zgomot, fie de posibile accidentări ale oamenilor sau animalelor sălbatice, dacă acestea ar fi putut traversa autostrada. Ocolim Ljubljana, mai ales că în faţa noastră apare un şir imens de autoturisme în staţionare, aşteptând cu greu să poată intra în capitala Sloveniei. În continuare, trecem prin Bistriţa slovenă, apoi prin Maribor, oraşul al cărei echipe de fotbal ne-a scos fosta Glorie a Bistriţei din Cupa Cupelor, într-o ediţie de dinaintea Revoluţiei din 1989. Ne oprim din nou la o altă staţie de benzină, ocazie cu care reţinem un preţ de 1,7 euro/litru la benzină, cam acelaşi ca şi în Italia sau Ungaria. La ora 19.00 trecem graniţa cu Ungaria, de asemenea fără să ni se întâmple ceva deosebit, întrucât şi Ungaria face parte din spaţiul Schengen, fără control la persoane, la mărfurile cumpărate ş.a.m.d. Mai urmează un parcurs de 250 km până la Budapesta, acolo unde aveam rezervată cazarea pentru o noapte, într-un apartament din centrul capitalei Ungariei. Ca şi la dus, şi acum la întors, afară ploua des şi rece, iar pe autostradă aveam impresia că nu mai circulă nimeni decât numai noi. Ne apropiem de lacul Balaton şi pe care-l lăsăm în stânga noastră, în timp ce afară, încet-încet, începe să se întunece, fiind ora 20. În mai puţin de două ore, mai exact la 21.45, aşa cum Lato şi-a planificat, ajungem la locul de cazare din Budapesta, un hotel cu patru nivele, destul de recent construit, în care am ocupat un apartament de două camere, cu patru locuri de dormit, bucătărie, baie şi balcon. Într-o oră finalizăm transferul din autoturism în apartamentul 304, după care aproape de miezul nopţii o luăm, tot pe jos, ca de obicei, spre centrul oraşului, Dunăre şi Parlamentul din Budapesta.

Vasile Tabără

seniori editor

(va urma)